Despre meditaţia în cuvinte simple…

Meditaţia este poate unul dintre cele mai simple şi logice concepte, dar printre cele mai dificile lucruri. Mai toţi avem un control limitat asupra minţii noastre, mai spre deloc. Reuşim poate, la nivel conştient, să ne focusăm atenţia pe un “quelque chose”/ proiect/ temă/ obligaţie etc. Dispunem însă de un potenţial imens care trebuie exploatat!

Greu este însă când nu ne concentrăm pe ceva anume – atunci mintea noastră porneşte într-o călătorie fără de voia noastră, în timp ce dialogul interior continuă să se producă chiar fără să avem habar. Ne facem griji pentru dorinţe şi nevoi, ne judecăm şi ne analizăm continuu, rătăcim prin bălării fără măcar să realizăm cât rău ne face şi ostenim şi sfârşim într-o stare de spirit jalnică, complet lipsiţi de vreun control.

Şi asta pentru că noi oamenii ne identificăm cu propriile gânduri şi sentimente, cu propriile dorinţe şi nevoi, fără a contoriza imensa energie mentală, care se consumă în van. A te îngrijora de un lucru ar trebui să fie totuşi altceva decât gândul care te îngrijorează. N-ar fi mai simplu ca în loc să ne îngrijorăm, să înţelegem că doar suntem posesorii unor gânduri sau ai unor sentimente îngrijorătoare?

Recomandări

10 sfaturi pentru o viaţă extraordinară

5 soluţii împotriva epuizării la serviciu

Meditaţia ne ajută să evoluăm de la identificarea cu grija sau dorinţa la statutul de simplu observator al grijii sau al dorinţei. Iar această capacitate, de a rămâne un simplu observator, permite minţii să se elibereze şi să atingă starea de bine şi de randament maxim.

Şi tăcerea este un gând…

Este adevărat că a nu face nimic (la propriu) este îngrozitor de dificil. Există vorba din bătrâni care subliniază tocmai realizarea extraordinară a actului meditativ – “Bade, şezi şi cugeţi sau numa’şezi?” Tăcerea nu este meditaţie, căci gândurile noastre nu tac nicicând.

Tăcerea poate fi doar o absenţă a sunetelor, a zgomotului, nicidecum tăcerea gândurilor. În meditaţie, noi devenim tăcere, acea tăcere atât de profundă încât nu mai e nimeni prezent, nici chiar noi înşine. Putem intra în meditaţie şi prin giberish sau prin rostirea diverselor mantre, dar indiferent ce rosteşte gura, gândurile sunt libere.

Până la urmă orice metodă care te ajută să rămâi doar martorul indulgent al propriilor gânduri şi care reuseşte implicit să-ţi ascută conştiinţa şi să-ţi clarifice perspectiva se poate numi, pe bună dreptate, meditaţie.
 

Orice stare de conştiinţă în care poţi controla nevoia de aţi satisface necesităţile cele mai elementare sau mai intime, fără a te agăţa de ele, se poate numi meditaţie. Meditaţia este dacă vreţi, starea mentalului în care nu mai există gânduri care să fie generate de către simţuri. Dar poate tocmai dificultatea aparent simplă face acest proces atât de frumos!

Meditaţia nu-i pentru toată lumea

Nu oricine poate dobândi arta de a-şi selecta modul de reacţionare la un stimul, fără a se lăsa controlat de emoţii. Meditaţia este, dacă vreţi, faptul de a fi martor. Ea nu este o tehnică în sine, este o înţelegere, este faptul de a fi conştient. Este o anume calitate a fiinţei şi nu are de-a face cu nimic din exterior. În fapt, meditaţia este simplă, comună, fiind un element natural al modului de viaţă contemporan şi, din ce în ce mai mult, un element esenţial. Însă

ego-ul nostru este întotdeauna interesat de lucruri dificile, deoarece, doar odată cu dificultatea, apare posibilitatea luptei. Ego-ul nu e niciodată interesat de lucruri simple. Oferindu-i-le, acestea îşi pierd atractivitatea întrucât, chiar cucerite, nu vor hrăni ego-ul. Tot ceea ce este atrăgător pentru ego, nu este util în creşterea spirituală. Noi suntem învăţaţi că pentru dobândirea succesului trebuie muncă, sudoare, atenţie şi concentrare. Însă cu cât luptăm mai tare, cu atât devenim mai tensionaţi şi cu cât suntem mai tensionaţi, cu atât mai mult eşuăm.

Relaxaţi-vă!

Perspectiva meditaţiei vine să ne demonstreze că a fi conştient înseamnă a şti, a înţelege. Şi putem atinge cel mai bine această conştiinţă relaxându-ne. Însă omul contemporan înţelege relaxarea ca un fapt care se întâmplă în afara lui; meditaţia oferă posibilitatea relaxării interioare.

Deprinderea de a rămâne relaxat în mijlocul celor mai tumultoase zile este ceea ce s-a numit “starea de alertă fără nici un efort” – experienţa sine qua non a meditaţiei. Este performanţa unde chiar dacă nu întrevezi nici o posibilitate de timp şi spaţiu pentru a medita, ea se întâmplă activ, dinamic, concomitent cu activităţile de zi cu zi.

Relaxarea trebuie să vină în primul rând din acceptarea propriei persoane: odată cu stoparea luptei noastre de a impresiona, pe noi sau pe ceilalţi, odată ce ne eliberăm de aşteptările altora sau uneori doar de proiecţiile noastre asupra aşteptărilor altora şi începem să ne iubim necondiţionat, se instalează pacea şi echilibrul interior după care tânjim inconştient, încă din momentul naşterii. Dar această pace vine exclusiv din interior.

Ce spune speccialistul

Fericirea nu ar trebui să fie condiţionată de o situaţie/ persoană/ lucru din exterior căci aceasta nu poate fi decât momentană, pasageră. Ideală ar fi atingerea fericirii care rămâne dincolo de lucrurile ce se schimbă, de anii ce trec, de oamenii care pleacă din viaţa noastră, de tot ceea ce este efemer.

Mintea noastră s-a obişnuit cu postura de stăpân şi va dura ceva timp să ieşim din acest pattern funcţional. Pentru spulberarea întunericului şi zbuciumului interior trebuie doar să învăţăm să rămânem martorii pasivi ai propriei persoane, simpli observatori şi doar aşa se va produce transformarea şi implicit deschiderea “porţilor” către Satyam, Shivam şi Sundram – adevărul, divinitatea şi frumuseţea a tot ceea ce există.