Despre terapia FCS (Familie, Carieră, Societate) – pentru o viaţă echilibrată

Terapia FCS priveşte individul într-o perspectiva holistică şi îl poate ajuta să descopere sursa propriilor probleme, dar şi forma prin care le poate rezolva cel mai uşor.
  • Publicat:
Despre terapia FCS (Familie, Carieră, Societate) – pentru o viaţă echilibrată

După toată experienţă căpătată la cabinet, pot spune că am găsit o formă de terapie ce poate ajuta la obţinerea rapidă a unor rezultate notabile din perspectivă psihoterapeutică. Am denumit-o FCS şi priveşte individul într-o perspectivă holistică. Aceasta îl poate ajuta să descopere sursa propriilor probleme, dar şi forma prin care le poate rezolva cel mai uşor.
 

Ce înseamnă FCS?

Familie, Carieră, Societate – sunt cele trei capitole ce scriu povestea de viaţă a unui pacient, ajutându-l în egală măsură să descopere unde sunt dezechilibrele şi cum le poate rezolva.

Familia

Aici includem familia de origine şi cuplul. Putem descoperi anumite traume ce vin din greşelile de creştere ale părinţilor ce se repercutează asupra vieţii de cuplu. Astfel putem identifica familii de origine în care au existat probleme de genul:

  • scandaluri, bătăi, certuri
  • divorţ
  • şantaj emoţional
  • lipsa de comunicare sau comunicarea deficitară
  • lipsa de afecţiune
  • adicţii de alcool, droguri sau medicamente
  • probleme grave de sănătate, o boală incurabilă sau decesul unei persoane dragi (părinte, frate, soră, bunic/ă)
  • o tulburare de personalitate sau de comportament a unuia sau a ambilor părinţi
  • o boală psihică

Oricare dintre acestea pot produce traume ce pot influenţa decisiv modul de a gândi şi acţiona al individului. De asemenea, aceste traume pot genera probleme în viaţa de cuplu.
Odată identificate şi rezolvate traumele pe care individul le-a trăit în trecut, el poate găsi forma prin care să le depăşească pentru a avea o viaţă de cuplu împlinită şi fericită.

Pentru asta, are nevoie să stabilească împreună cu partenera următoarele elemente:

  • viziunea de viitor a celor doi
  • care este comportamentul potrivit faţă de familiile de origine, dar şi care este nivelul acceptabil de implicare a acestora în viaţa cuplului
  • cum îşi pot construi cei doi o carieră profesională respectând nevoile şi aşteptările celuilalt
  • bugetul familiei
  • prietenii comuni, dar şi cei personali
  • viaţa socială
  • hobby-urile comune, dar şi cele separate
  • treburile casnice
  • viaţa sexuală

Cariera

Aici trebuie să vorbim despre ceea ce ne dorim cu adevărat, pus în balanţă cu ceea ce putem realiza într-adevăr. Cu alte cuvinte, ce profesie o consider eu potrivită, care sunt abilităţile ce mă recomandă pentru aceasta, dar şi ce studii sau cursuri am nevoie pentru a obţine jobul mult dorit.

De asemenea, ar trebui ca povestea propriei cariere să aibă un conţinut cât mai adevărat şi echitabil pentru partenera de cuplu, pentru a putea avea familia în echilibru.

Problemele ce pot apărea legate de carieră pot fi: domeniul şi mediul de lucru, interacţiunea cu şefii, colegii, subalternii, supraplata sau subplata.

Societatea

Aici lucrurile sunt un pic mai complexe, însă foarte simplu de sintetizat şi armonizat. Astfel, elementele importante, atunci când vorbim despre societate, sunt următoarele:
familia şi interacţiunile sociale. Este important să găsim alchimia propriului cuplu în raport cu societatea. Cu alte cuvinte care sunt activităţile pe care le putem face împreună cu alte cupluri, cu colegii, sau cu prietenii, ce ne aduc bună dispoziţie.

  • prietenii – trebuie să încercăm să ne descotorosim de prietenii toxici (adictivi, veşnic nemulţumiţi sau cu nevoi imposibil de rezolvat, imaturi, agresivi, cu probleme de comportament)
  • şefii şi colegii, subalternii – plecând de la ideea că loc de muncă perfect nu există, trebuie să învăţăm să coabităm şi să interacţionăm astfel încât să ne putem construi cariera pe care ne-o dorim, indiferent de posibilele probleme pe care le întâlnim pe parcurs.
  • hobby-urile – acestea sunt foarte importante pentru tonusul psihic şi fizic. Este important să stabilim ce ne aduce cu adevărat bucuria după o zi grea de lucru, ce ne poate face fericiţi într-un moment în care ne simţim abătuţi sau depăşiţi de problemele vieţii. Putem pune la acest capitol următoarele: spectacole, filme, cărţi, jocuri de societate. Putem de asemenea vorbi despre un sport care să ne ajute să ne controlăm, cum ar fi yoga, un sport de interacţiune cum ar putea fi tenisul de câmp sau de masă sau un sport al minţii, cum ar fi şahul.

În concluzie, familia, cariera şi societatea sunt cele „trei picioare” ale unui individ, ce trebuie echilibrate pentru ca mersul acestuia prin viaţă să fie lin şi încărcat de satisfacţii. Nu este greu, trebuie doar să vă doriţi.

Dacă consideraţi că nu puteţi pune acest plan în aplicare singuri, puteţi apela la psihoterapia de cuplu sau personală pentru a vă regăsi echilibrul, tonusul şi bucuria de a trăi.

Urmărește CSID.ro pe Google News