„Dragi șefi, nu mai abuzați angajații!”, atrage atenția Eduard Andrei Vasile, consilier în dezvoltare personală

• Autor: Eduard Andrei Vasile
• Consilier în dezvoltare personală, specialist în relații de cuplu și familie, profesor
• Instagram @profukool

Trăim vremuri grele. Nu mă refer doar la contextul politico-economic actual, ci la întreaga perioadă de după revoluție. Percepția noastră asupra unui loc de muncă s-a schimbat. Am preluat multe profesii de unde am putut, ne-am deschis către Occident, am înființat multinaționale și ne-am asigurat că ne alegem angajați supuși, roboți, fără viață personală și sentimente.

A cui e vina, cum ne transformăm în slugi?

Nu pot spune că este vina cuiva. Deși nu sunt adeptul zicalei că „adevărul e undeva la mijloc”, în situația de față nu putem inculpa un angajat sau un angajator. Fiecare strânge din dinți, ține de locul de muncă cu mâini de fier și nu își dorește să mai trăiască în sărăcie.

Recomandări

Banii în cuplu – la comun sau separat? Ne lămurește Eduard Andrei Vasile, consilier în dezvoltare…

De ce nu plecăm din relații toxice?

Asta ni s-a inoculat. Să facem ce trebuie, nu ce vrem. Bine, este și destul de greu să faci ce vrei, plus că mai întâi, în general, ești nevoit să faci ce trebuie.

Angajatul a devenit o slugă credincioasă, dorindu-și să fie bine, să poată întreține familia, iar angajatorul s-a transformat într-un robot care privește angajatul în cifre, statistici, numere, profit, valoare.

Angajatul își neglijează viața, familia, plăcerile, nici nu mai are timp pentru alte activități. Angajatorul este fericit că statisticile arată bine, că X își face treaba bine. Îi dă și mai mult, că doar… poate, nu este evident?

Doar că se creează un dezechilibru atât de mare, încât ajungem de multe ori să plătim cu sănătatea, fizică sau psihică, cu relațiile sociale aproape inexistente.

Vina? A niciunuia și a amândurora. Și angajatul și-a dorit să fie cel mai bun, și angajatorul și-a dorit să aibă cea mai bună performanță. Rețeta succesului, ai spune, nu?

Sarcini suplimentare vs. privilegii pentru unii angajați

Știm prea bine că un șef nu este și un lider, doar că cei mai mulți dintre noi asta avem, șefi. Ai rezolvat teancul de dosare? Super! Mai ia încă unul! Poți! Ești cel mai bun angajat! „Mulțumesc din suflet pentru încredere, șefa/ șefu’!”

A-i da angajatului mai mult decât trebuie și taskuri care nu îl privesc este un abuz. Și totuși, atât de întâlnit, încât s-a transformat în „normalitate”. Este sănătos? Nicidecum. Pe termen lung este un deserviciu adus ambelor părți.

Avem și situații în care unii angajați sunt privilegiați. Pentru că au un copil, pentru că stau departe, au vechime sau „prietenii” în companie și așa mai departe. Alt dezechilibru care pune în cârca altuia mai multă muncă, nefiind împărțită în mod egal.

Bun, X are copil, dar poate Y, fără copil, suferă în urma unei traume, o duce nu tocmai bine, a pierdut pe cineva drag, are probleme pe care se străduiește să și le rezolve în particular. Nu putem observa evidentul și să ascundem sub preș ce nu știm. Dar ce nu știm, nu ne afectează, nu-i așa?

Feedbackul ar trebui să fie prezent în orice relație profesională. Sunt păstrați, în multe situații, angajați neproductivi. De ce? Completează peisajul atât de familiar. „E de-al casei.” Nu face el ce trebuie, nu face nici cum trebuie, dar avem alți angajați competenți și tineri pe care punem și mai multă presiune.

Să fie pace și armonie… O inegalitate greu de explicat și trăită de foarte mulți angajați din România.

Să spui „nu pot”… nu e așa ușor

Firește că un angajat bun, fidel, nu va refuza sarcini în plus. Poate că nici nu știe să facă asta, ori îi este rușine. Sarcinile în plus ar trebui discutate onest cu cei de la conducere. S-ar putea să afle lucruri pe care nu le știau și să își schimbe puțin optica.

Există și „nu pot” și este sănătos să îl practicăm. Treaba asta cu „nu vreau” ține de cărțile obosite de self-help apărute peste noapte, scrise de bloggeri și vloggeri necăliți de viață și de greutățile ei.

O vacanță rezolvă totul, nu? „Ia-ți o vacanță!” – Da, e minunat! E minunat cât ține vacanța. Cât poate să țină? Acest mecanism de coping este eficient doar pe o perioadă de câteva zile.

Avem nevoie de puțină „vacanță” în fiecare sarcină pe care o avem de îndeplinit. Puțină relaxare. Avem dreptul la zile libere, avem dreptul să spunem și „nu”!

Avem dreptul să refuzăm și avem dreptul să spunem când nu mai putem. Avem dreptul la curaj!

Dacă o discuție nu este posibilă, dacă cei de la conducere nu pot practica empatia și rațiunea, poate că este semnul să te retragi.

Rănile pe care ți le vei produce nu se vor vedea acum, dar se vor proiecta în viața ta sentimentală, în viața de familie, în relațiile pe care le ai cu partenerul, copiii sau prietenii.

Niciun job nu este mai important decât sănătatea noastră!