Dramaterapia: interviu cu Salvo Pitruzella

Am participat recent la un workshop de dramaterapie în cadrul unei conferinţe organizate la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Şi acolo l-am cunoscut pe Salvo Pitruzzella un specialist în dramaterapie, profesor de teatru şi autor al unor cărţi despre dramaterapie. Salvo lucrează într-un centru de reabilitare pentru adolescenţi cu tulburări de personalitate, fiind fondatorul şi facilitatorul primului curs de dramaterapie din Italia.

C.S.Î.D.: În primul rând cum ai descrie dramaterapia? Ce reprezintă?
Salvo Pitruzzella: Aş spune că este  o abordare, ce implică diferite tehnici bazate pe mai multe aspecte ale teatrului. Se împarte în trei mari categorii: tehnicile corporale, tehnici de proiecţie în care se utilizează diverse obiecte şi tehnica rolurilor, care este mai degrabă teatrală. Toate acestea compun dramaterapia. Dramaterapia încearcă să combine cele trei tehnici în încercarea de a crea un spaţiu de siguranţă pentru persoana în cauză, în care totul poate fi exprimat. Aceasta este fundaţia ei. În acest spaţiu exprimăm emoţii şi ne uităm mai bine la noi înşine.

C.S.Î.D.: Când a fost folosită dramaterapia pentru prima dată?
S.P.: Totul a început cu un educator britanic care lucra cu oamenii în decursul celui de-al doilea război mondial. Atunci a realizat faptul că activităţile pe care le folosea în terapie, precum tehnica jocului de rol, au reuşit să le reducă pacienţilor mare parte din agresivitate. Astfel, a luat naştere dramaterapia, în Marea Britanie.

Recomandări

Mituri mioritice despre psihoterapie

La psiholog: cum decurge prima şedinţă de terapie

C.S.Î.D.: Din experienţa ta, de ce ai spune că ai ales această abordare? Care sunt beneficiile?
S.P.: Iniţial eu am început cu psihodrama. Psihodrama utilizează evenimentele reale din viaţa ta şi este important să realizezi că în acel moment tu reprezinţi atât un membru al grupului cât şi un „actor”. La început mi-am dat seama că poate fi debusolant – oamenilor li se părea adesea dificil să găsească un echilibru între cele două roluri pe care le au în psihodramă, aflându-se constant de ambele părţi (spectator vs actor), motiv pentru care am început să experimentez cu diverse tehnici şi aşa am descoperit dramaterapia. Am observat că poveştile metaforice sunt mult mai benefice pentru oameni, spre deosebire de modalitatea în care funcţionează psihodrama. Dramaterapia utilizează poveşti metaforice, iar oamenii ştiu cu siguranţă că rolul lor este de actor care trebuie să intre cât mai bine în povestea respectivă. Am observat că beneficiile au fost mult mai mari cu această abordare.

C.S.Î.D.: Care sunt beneficiile pe care le-ai descoperit la clienţii pe care i-ai tratat cu această formă de terapie?
S.P.: Primul lucru pe care l-am realizat a fost faptul că atunci când ieşeau din grup, zâmbeau, erau fericiţi şi mulţumiţi. De ce? Deoarece se simţeau acceptaţi – nu se mai focusau strict pe dificultatea lor, pe problema pe care o întâmpinau şi înţelegeau că nu sunt singurii care suferă. Ideea de a împărţi suferinţa îi ajută să se apropie şi să se simtă mai bine. De asemenea, un alt beneficiu constă în faptul că prin intermediul acestei experienţe, ei pot descoperi diverse părţi şi le pot explora – părţi pe care, poate, multă vreme le-au ignorat.

C.S.Î.D.: Această abordare înţeleg că este folosită în grupuri cel mai adesea.
S.P.: Da, sunt şi câteva excepţii de terapie individuală, însă de cele mai multe ori ea se aplică în grup.

C.S.Î.D.: Pentru ce fel de probleme psihice sau boli se utilizează?
S.P.: Nu are importanţă ce fel de boală are omul, deoarece cu toţii vor fi în acelaşi grup, împreună. Ea nu se adresează strict unor anumite categorii, ci pur şi simplu oamenilor care suferă, în general.

C.S.Î.D.: Ai folosit dramaterapia şi pentru persoane care nu aveau probleme de natură patologică?
S.P.: Da, am lucrat şi cu oameni care nu aveau un diagnostic patologic – oameni normali cu suferinţe normale. Pentru ei, experienţa constă în a reuşi să fie ceva mai mult decât sunt – să experimenteze emoţii cărora poate nu le-ar face faţă în viaţa reală şi să descopere soluţii la diverse probleme cu care se confruntă.