Efectele tehnologiei asupra creierului uman

  • Publicat:
Efectele tehnologiei asupra creierului uman

Efectele tehnologiei pot fi extrem de toxice în anumite situații, aceasta putând duce direct sau indirect la probleme grave sau foarte grave. În mod direct, tehnologia poate produce probleme cum ar putea fi tulburările de vedere, cu auzul, afecțiunile coloanei vertebrale, obezitatea, adicția de informații (filme, jocuri, muzică). Modul indirect este forma prin care psihicul individului ajunge să fie influențat de informația pe care o primește, fără ca măcar să își poată da seama.

Psihologul Constantin Cornea de la Clinica Psievolution detaliază efectele tehnologiei asupra creierului uman și soluțiile la această problemă.

Efectele tehnologiei asupra sănătății mintale

Folosirea excesivă a tehnologiei poate favoriza sau agrava următoarele afecțiuni:

  • depresie – atunci când individul, prin comparație, ajunge la concluzia că este inferior celorlalți sau că nimic din ceea ce face nu îi mai aduce plăcere sau nu este util
  • anxietatea produsă de cantitatea infinită de informații – multe dintre acestea ajung să se bată cap în cap, astfel încât individul nu mai înțelege ce este bine sau rău, ce îi este util sau nu (un exemplu este reprezentat de pandemia de COVID-19, în care părerile specialiștilor pot fi diferite)
  • atacurile de panică survenite din cauza timpului mult prea mare petrecut în mediul online sau a informațiilor ce pot produce perturbări în modul în care individul vede viața
  • tulburări de personalitate: paranoidă, schizotipală, borderline, antisocială, histrionică, narcisică, evitantă, obsesiv-compulsivă sau pasiv agresivă. Acestea pot apărea ca modele greșite de creștere din partea părinților ce nu înțeleg corect sfaturile din mediul online sau a modului în care individul ajunge să ia „de bune” multe din informațiile sau modelele sociale sau personale de pe internet și care îl provoacă să devină ceea ce vede, chiar dacă asta ar însemna să ajungă să sufere de una dintre afecțiunile de mai sus.
  • tulburări ale somnului – atunci când programul zilnic est dat peste cap sau când informațiile îi produc stări ce îi strică starea necesară unui somn de calitate
  • tulburări ale vieții sexuale – cauzate de filmele pentru adulți cu care individul poate ajunge să se compare sau pe care dorește să îi imite, fără a ține cont de nevoile partenerei sau chiar de propriile nevoi sau abilități
  • tulburări alimentare –atunci când individul consumă alimente în timp ce vizionează un film sau când devin o formă de automulțumire sau de autogratitudine, când mâncarea rămâne una dintre puținele plăceri pe care le mai are
  • tulburări adictive directe (jocuri, pariuri) și indirecte (alcool, droguri, medicamente, țigări) –de foarte multe ori, individul ajunge să capete adicții prin imitație (atunci când face ceea ce vede în filme, de exemplu, fumatul) sau în dorința de a fi acceptat (atunci când partenerii de jocuri au vicii pe care ajunge și individul să și le însușească, din cauza dorinței de apartenență la grup și la valorile grupului în genere).

Care sunt soluțiile?

Ca în orice situație în care vorbim despre un factor nociv, pentru a scăpa de efectele tehnologiei asupra creierului avem nevoie de o cură de detoxificare mentală, dar și de un plan de regândire a propriei vieți pentru că, evident, avem deja o suferință care ne-a adus în situația de a vedea viața mai degrabă prin intermediul tehnologiei decât prin propriul filtru al valorilor personale.

Putem apela la un medic pentru a ne rezolva problemele medicale și la un psiholog pentru a înțelege care sunt suferințele ce ne-au împins în brațele „machiavelice” ale tehnologiei, dar și care sunt căile pe care trebuie să ni le construim pentru a avea viața pe care ne-o dorim.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult