Suntem suma gândurilor noastre. Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Ani de zile, am crezut că faptele, nu gândurile sunt cele mai adevărate cărţi de vizită, dar totul începe mereu cu un gând.
Gândul este cel de la care pleacă tot ceea ce urmează şi mereu judecăm şi ne judecăm analizând rezultatul acţiunilor noastre sau ale celorlalţi, fără să ţinem cont de gândul primordial. Gândurile creează realitatea. Ceea ce gândim şi simţim devine oglinda perfectă a devenirii noastre.
Deţinem în profunzimea noastră, în mod subliminal şi latent, soluţiile tuturor problemelor noastre, ce pot fi extrase din subconştient, în funcţie de intensitatea încrederii în forţele proprii. Fiecare dintre noi posedă, în stare potenţială, resurse nebănuite. Cu toate acestea, deseori alegem să fim supăraţi. Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care nasc adevărate neplăceri, atât nouă, cât şi celorlalţi.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu, adică gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente, emoţii, toate se întorc la noi producând efecte semnificative în câmpul nostru energetic. De aici, explicaţia plăţii obligatorii suportate de oricine face rău unei alte persoane. Mai mult decât atât, o agresivitate chiar neverbalizată, menţinută în subconştient, se transformă treptat
într-un adevărat program de autodistrugere. Cearta, bârfa, invidia, răzbunarea emit în surdină o imensă forţă distructivă ce contaminează până şi habitatul, transformându-l într-o groapă de gunoi energetic reactiv. Cea mai puternică legătură cu trecutul este menţinută de o supărare neiertată.
Numai iertând ne putem elibera şi vindeca, altfel rămânem prizonierii propriei energii negative. Până şi fizica ne demonstrează prin principiul al treilea al mecanicii, al acţiunii şi reacţiunii că orice energie negativă, îndreptată în orice direcţie, se întoarce împotriva propriei persoane.
Ce e de făcut?
Nu întotdeauna lucrurile ies aşa cum ne dorim, dar frica, îngrijorarea, angoasa nu fac decât să ne complice viaţa, ne împiedică să reuşim, să gândim, să acţionăm raţional şi să ne accesăm resursele interioare. Pentru a ne putea îmbunătăţi starea de bine, fizică şi psihică, trebuie să ne schimbăm comportamentele disfuncţionale prin modificarea modului de a gândi, de a ne raporta la evenimente, prin conştientizarea mecanismelor care ne fac să rămânem prinşi în anumite tipuri de reacţii.
Însăşi gândirea pozitivă dezvăluie soluţiile funcţionale. Nu de puţine ori sentimentele de nesiguranţă şi nelinişte apar din cauza gândurilor negative pe care le avem despre noi înşine. Prin urmare, atitudinile pe care le avem pot influenţa realitatea. Atitudinea, fiind o relaţie relativ stabilă între sentimente, credinţe şi tendinţele spre acţiune, ne determină să ne orientăm într-un anumit fel către persoane, lucruri, idei sau obiecte.
Uneori, credinţele noastre pot avea un puternic caracter perturbator dacă experienţele noastre de viaţă au întărit anumite convingeri disfuncţionale, acestea putând să ne blocheze evoluţia.
Este uşor să ne lăsăm pradă gândurilor negative când nimic sau aproape nimic bun nu se întâmplă, dar tocmai de aici ia naştere cercul vicios care menţine dizarmonia.
Zilnic, avem în jur de 70.000 de gânduri. Pare dificilă încercarea de a le controla, dar trebuie încercat pentru început o filtrare a celor ce ne menţin jos.
Şi nu uitaţi că tot ceea ce trăim azi reprezintă rezultatul gândurilor de ieri, iar ceea ce vom trăi mâine este chintesenţa gândurilor de azi! Succes!