Explicaţia psihologului pentru nevoia exagerată de control

Atunci când ne naştem suntem liberi: liberi să trăim, liberi să iubim, liberi să facem alegeri, liberi să ne bucurăm de viaţă. Creştem şi începem să învăţăm că „trebuie” să mulţumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptati, iubiţi, bucuroşi de viaţă. 

Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecţiune şi siguranţa, suntem dispuşi să renunţăm la noi înşine, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, şi să devenim ceea ce vor alţii doar pentru a dispune de cele două resurse.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o accentuare a controlului asupra vieţii noastre, aspect care coincide cu renunţarea la sinele nostru, nu ne poate aduce decât suferinţă, deoarece afecţiunea şi siguranţa sunt deja resurse care fac parte din viaţa noastră.

Recomandări

Meditaţia Vipassana: 3 exerciţii pentru purificarea minţii şi regăsirea echilibrului interior

Cum tratezi traumatizantele efecte psihologice ale violului

„Credem că afecţiunea şi siguranţa sunt resurse exterioare, dar ele fac parte din cel mai ascuns şi intim loc ale fiinţei noastre. Paradoxal, crezând că dacă renunţăm la controlul asupra sinelui nostru doar pentru a deveni ceea ce doresc alţii să devenim, vom renunţa şi la afecţiune şi siguranţă.

Greşit! De ce? Pentru că aceste două resurse fac parte din sinele nostru încă de când suntem în pântecul mamei. Aşa-zisa libertate de care credem că ne vom bucura dacă ne mulăm personalitatea conform dorinţelor celorlalţi este, în fapt, cea mai elaborată formă de captivitate în care avem nenorocul de a intra”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce ascunde nevoia exagerată de control

În opinia psihologului, nevoia de control apare din cauza a trei lucruri esenţiale:

1. Din frică. Oamenii experimentează totul felul de temeri în decursul vieţii, dar dintre cele mai frecvente numărăm: frica de a pierde, frica de a nu corespunde, frica de a nu se considera suficient de bun, capabil, inteligent, frumos, frica de a pierde simpatia, afecţiunea, siguranţa sau frica de suferinţă.

Frica este un proces natural, care izvorăşte din instinctul nostru de supravieţuire, deci are rolul de a ne proteja, însă dacă acest instinct este activat constant, chiar şi atunci când nu există un pericol real, el poate deveni dăunător pentru noi.

2. Din nevoia de a înţelege lucrurile. Câteodată suntem atât de obsedaţi de a înţelege orice se întâmplă în jurul nostru, încât ne pierdem timpul şi energiile în direcţii mult prea solicitante pentru noi. Raţionalizăm atât de mult detalii nesemnificative, încât renunţăm practic la controlul asupra sinelui.

Există lucruri care se raţionalizează şi lucruri care se simt, iar noi avem tendinţa de a face confuzii majore între a simţi pur şi simplu şi a raţionaliza acel sentiment.

3. Dintr-un model parental defectuos. Dacă am avut, în familie, un părinte care avea o tendinţă exagerată de control, atunci vom dezvolta şi noi această tendinţă, pe care o vom transmite mai departe şi copiilor noştri.

Acest cerc vicios poate fi întrerupt cu ajutorul unui psiholog sau al unui specialist în programare neuro-lingvistică de exemplu, prin aplicarea unei serii de tehnici terapeutice menite schimbării şi detaşării de această tendinţă.

„Avem senzaţia iluzorie că, dacă ţinem sub control modul în care arătam, ne prezentăm, jucăm nişte roluri faţă de ceilalţi, vom putea păstra totul intact în vieţiile noastre. Din contra! Cu cât ne agăţăm mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raţionamente sau a fricilor noastre.

Pe de altă parte, cu cât renunţăm la a controla aspectele vieţii noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie şi mai multă atenţie pentru a ne bucura pur şi simplu de viaţă. Deci, tocmai atunci când renunţăm la control, putem trăi un control real şi benefic asupra vieţii noastre”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.