Reteaua de socializare cu milioane de utilizatori a devenit obiect de studiu pentru multi experti in psihologie si comunicare. Iar unul dintre ei a pus in evidenta faptul ca prezenta pe Facebook poate avea un impact pozitiv asupra stimei de sine.
Despre Internet si petrecerea a multe ore in fata computerului, vestile nu sunt intotdeauna imbucuratoare. Dependenta de gadgeturi, expunerea copiilor la mesajele porno, impactul lucrului la calculator asupra sanatatii coloanei sunt frecvent vehiculate de catre specialistii din toata lumea.
Din cand in cand insa, apar si vesti bune cu privire la Internet. Iar una dintre ele vine din partea profesorul in comunicare Jeffrey Hancock, de la Universitatea Cornell din New York care a studiat efectul Facebook asupra stimei de sine.
Specialistul spune ca utilizatorii retelei de socializare filtreaza informatiile si imaginile pe care le posteaza si le exclud din start pe cele care nu ii avatajeaza. In plus like-urile prietenilor sunt mesaje pozitive, ceea ce poate duce la cresterea increderii de sine.
„Spre deosebire de oglinda, care ne arata toate defectele, fara mila, imaginea noastra de pe Facebook este o versiune pozitiva a ceea ce suntem” este de parere Jeffrey Hancock.
La studiu au participat 63 de studenti de la Universitatea Cornell, care au fost lasati singuri in laboratorul cu calculatoare. Unii dintre ei aveau in fata profilurile de Facebook, altii aveau calculatoarele inchise. Dintre cei care au stat in fat calculatoarelor inchise, unii aveau si oglinzi in care se puteau privi.
Celor care au aveau calculatoarele deschise li s-a permis sa navigheze in pagina cu profilul lor timp de 3 minute. Apoi, toti participantii la studiu au completat chestionare cu privire la increderea in propriile forte.
La final, cei care au utilizat reteau de socializare si-au exprimat clar pareri pozitive legate de propriile persoane. „Multi cred ca Internetul este doar o sursa de neplaceri. Dar acesta este unul dintre studiile care arata un beneficiu psihologic clar al utilizarii Facebook-ului” spune profesorul in comunicare Jeffrey Hancock.