Fasciaterapia și durerea

În tratamentul durerii, fasciaterapia ocupă un loc extrem de important când vine vorba despre durerile psihogene sau fără cauză de tip psihosomatic, somatoform sau idiopatic.

Fasciaterapia studiază cauzele organice nerepertoriate medical (blocajul micromişcărilor articulare, tensiunile fasciilor, tulburările de circulaţie, perturbarea neuroendocrină locală şi generală) aflate la originea durerii corporale şi a ancorării emoţionale a acesteia, datorită unui diagnostic cu protocoale foarte elaborate.

Petros Liolios, formator și practician în psihopedagogia percepției și fasciaterapie ne-a spus mai multe despre legătura dintre fasciaterapie și durere.

Recomandări

Fasciaterapia, o terapie care te face fericit

Fasciaterapia: între medicină și psihoterapie

Se constată frecvent la pacienţii ce suferă dureri, probleme somatice reale ce justifică faptul că ei se plâng sau disproporţia reacţiei lor şi care, odată eliminate, atenuează sau fac durerea să dispară.

Ne putem mira în egală măsură de faptul că o acţiune atât de naturală şi de umană cum este atingerea poate alina o durere atunci când medicamentele nu mai pot acţiona, spune Petros Liolios.

Această situaţie este frecventă la pacienţii cu dureri cronice şi în special în durerile ce însoţesc bolile grave cum este cancerul.

Atunci când trebuie ajutată fiinţa umană însăşi, nu numai corpul, atunci când cuvintele sunt de prisos, mâna devine cel mai bun instrument de dialog tăcut cu suferinţa, consideră practicianul ce crede că fasciaterapia este o specialitate ce se poate plasa între medicină şi psihoterapie.

Cealaltă latură esenţială a fasciaterapiei se adresează consecinţelor psihice ale durerii: orice durere este însoţită de o angoasă sau de o anxietate. Această anxietate fiind ea însăşi generatoare de suferinţă, este important să modulăm angoasa ce apare în mod regulat odată cu crizele dureroase.

În fasciaterapie, propunem să se acţioneze asupra manifestărilor organice ale angoasei, depresiei sau anxietăţii prin intermediul atingerii manuale, modulându-se tonusul muscular, tensiunea fasciilor şi reglarea diferitelor ritmuri corporale.

Durerea nu se limitează la suferinţa imediată. Atunci când durează, ea invadează progresiv persoana, fragilizând-o.

În această ordine de idei, trebuie să fim atenţi la semnele premergătoare ale unei fragilităţi psihologice, constituite de tabloul clasic al tulburărilor psihosomatice sau somatopsihice în jurul a patru numitori comuni: durere, oboseală, tulburări ale somnului, tulburări afective şi tulburări ce sunt lezionale sau nu. Vom acorda o atenţie deosebită tratamentului oboselii, asociată mereu cu perturbările somnului.

Percepția durerii

În acelaşi fel, trebuie solicitate funcţiile cognitive ale persoanei afectate de dureri, care sunt capabile să acţioneze în mod surprinzător asupra trăirii şi perceperii durerii: orice modificare a atenţiei modifică percepţia durerii.

Se constată astfel că intensitatea durerii este cu atât mai mare cu cât atenţia se focalizează asupra acestei forme de senzaţie.

Deplasaţi atenţia în altă parte şi creaţi un interes pentru o altă percepţie şi deja durerea pare să ocupe mai puţin loc şi mai puţină importanţă în conştiinţă, spune Petros Lilios.

Toate exerciţiile propuse au drept obiectiv să înveţe persoana să-şi folosească mai bine atenţia, astfel încât să-şi deturneze conştiinţa în mod intenţionat asupra unor percepţii nedureroase.

În concluzie, fasciaterapia se adresează tulburărilor schemei corporale şi ale imaginii corpului transformat, modificat de experienţa dureroasă. Pacientul se îndepărtează progresiv de propriul corp, menţine o anumită distanţă astfel încât să nu mai sufere, însă această îndepărtare mai este însoţită şi de o respingere a propriei identităţi corporale.

Această ruptură faţă de „sinele organic” amplifică în mod considerabil suferinţa psihică: pacientul ajunge să perceapă în mod brutal absenţa propriului corp ca pe o ruptură faţă de sine însuşi. Terapia prin fasciaterapie poate schimba această raportare la corpul devenit dureros relansând procesele de percepere a senzorialităţii corpului prin mişcare şi atingere.

„Este o urgenţă pe care o situăm chiar înaintea terapiei asupra modalităţilor afective sau emoţionale deoarece mişcarea este în centrul însuşi al fiinţei!”

În acelaşi timp, prin intermediul mişcării, se acţionează profund asupra transformării raportului cu corpul, ce poate sta la originea unei psihopatologii a durerii.