Frica versus anxietatea – cum le deosebim și prin ce se aseamănă?

Frica este prezentă în viața fiecăruia dintre noi, în diferite forme, grade și manifestări. Forța ei poate fi copleșitoare, fie că reprezintă un răspuns la un pericol real, concret sau doar la gândurile care ne poartă spre situații potențial amenințătoare.

Frica. O umbră întunecată ce ne însoțește de-a lungul vieții aruncă o lumină diferită, completă și vindecătoare asupra înțelegerii surselor acestui sentiment și a blocajelor pe care le provoacă de-a lungul existenței, într-un volum coordonat de Salman Akhtar, profesor de psihiatrie la Jefferson Medical College, psihanalist-formator și supervizor în cadrul Centrului Psihanalitic din Philadelphia.

Cele 6 frici care ne definesc

La inițiativa celebrului profesor de psihiatrie și analist formator, cartea reunește o colecție de șase eseuri despre șase frici care ne definesc și în aceeași măsură ne tulbură: frica de prăbușire psihică, frica de singurătate, frica de intimitate, frica de vătămare, frica de succes și frica de moarte.

Recomandări

Memoria, amintirile și influența acestora asupra stării emoționale

Bolile psihosomatice ascund frici, stres emoțional, pierderi și suferințe încă neacceptate

Adresată atât specialiștilor, cât și cititorilor aflați în căutarea unor răspunsuri despre cauzele propriilor temeri, „Frica” oferă o îmbinare amplă, ca sursă de cunoaștere, în abordarea acestor teme de către șase psihanaliști, psihologi clinicieni și medici psihiatri. Fiecare prezentare cuprinde o parte teoretică, explicativă a conceptelor și surselor fiecărei frici în parte, cum se manifestă, care sunt descoperirile din domeniul clinic, alături de exemple de cazuri, intervenții terapeutice și concluzii.

De ce șase frici și de ce acestea? Ele au fost alese datorită prezenței constante în existența umană, indiferent de experiența de viață. Dar și datorită formării lor, în cronologia etapelor de dezvoltare, începând din copilăria mică și parcurgând etapele maturității.

La acestea se adaugă și profunzimea originilor, în care sursa inconștientă trebuie căutată, identificată, clarificată și înțeleasă. Mai cu seamă că, ceea ce „văd” cei care trăiesc una sau mai multe dintre aceste frici este doar frustrarea unui blocaj puternic, resimțit inclusiv ca irațional, care îi împiedică să ducă o viață împlinită, pe deplin funcțională și adaptată diferitelor situații sau emoții.

Frica versus anxietatea

Pentru a înțelege fiecare frică în parte și a o așeza în contextul potrivit, Akhtar își însoțește mai întâi cititorii într-o incursiune introductivă în care explică în ce contexte este normală, dar și când ea depășește această graniță, devenind patologică. De asemenea, deși se pot simți la fel, el face distincția dintre frică și anxietate, subliniind relația dintre cele două concepte.

De sine stătătoare, frica este văzută ca o reacție rațională, omniprezentă, o „emoție necesară”, importantă pentru supraviețuirea și funcționarea organismului. Este adaptativă, bazată pe elemente din realitate.

Un semnal intern înnăscut, frica este indispensabilă, în termenii unei atitudini comportamentale precaute și de succes, în serviciul supraviețuirii, completează psihiatrul și psihanalistul M. Hossein Etezady în ultimul capitol al cărții.

Anxietatea trezește în aceeași măsură sentimentul că urmează ceva rău, că există amenințarea unui pericol. Însă, dacă frica ne pregătește pentru un eveniment nociv extern, anxietatea indică unul intern, a cărui sursă nu se regăsește în realitatea imediată, vorbind mai degrabă despre un „pericol imaginar”.

În plus, ca relație dintre cele două, anxietatea (cronică) poate fi provocată inclusiv de o frică sau un stres intens și îndelungat, depășind capacitatea de reacție și adaptare a organismului la acestea.

Etezady expune și o altă fațetă a anxietății, ca o componentă a vieții psihice. Mai precis, ea este expresia unui „conflict intrapsihic” între exprimarea și împlinirea dorințelor și nevoilor Eului și contextul cultural, moral sau interpersonal în care acestea nu pot fi expuse și/sau îndeplinite.

Conceptul de anxietate se află în centrul teoretizării psihanalitice. Considerată a fi un agent de inhibiție a Eului și un factor motivator al creării de apărări, anxietatea a fost meticulos studiată și catalogată. (…) Cu toate acestea, rar se întâmplă ca pacienții noștri să folosească acest termen. Vorbesc, în schimb, despre frică.

Unul ne imploră să îl vindecăm de frica de câini. Altul prezintă frica de singurătate ca raționament din spatele rămânerii într-o căsnicie nefericită. Un altul evită orice activitate sportivă pe baza unei frici de vătămare corporală. Iar un al patrulea trăiește într-o negare absolută a trecerii timpului, pentru a evita confruntarea cu frica sa de moarte. Lista ar putea continua, dar cred că ideea principală s-a înțeles.

Anxietatea este un construct teoretic separat de experiență. Ceea ce simt pacienții noștri este frică. Adevărul este, așa cum va demonstra această colecție de eseuri, că aceste două concepte – anxietatea și frica – sunt considerabil suprapuse.

În acest context, frica este considerată de Salman Akhtar ca fiind „de la sine înțeleasă doar la un nivel de suprafață. Examinată cu atenție însă, se dezvăluie a fi un fenomen complex și nuanțat.”