Găsitul unui serviciu e şi o chestiune de noroc, dar e mai ales o chestiune de respectat nişte reguli şi de evitat anumite greşeli care ne pot costa alte câteva luni de aşteptări şi supărări. Pur şi simplu nu avem voie să ne lăsăm în voia sorţii profesionale când împărţim CV-uri în stânga şi-n dreapta.
Dacă sunteţi la vânătoare de joburi de o bună bucată de vreme şi nu se iveşte absolut nimic, opriţi-vă un pic din căutări şi gândiţi-vă la ce nu faceţi bine.
Desigur, perioada nu e cea mai strălucită pe piaţa muncii, dar poate nu asta e problema. Poate ceva din CV sau ceva din ce faceţi în timpul căutărilor vă face să bateţi pasul pe loc. O să credeţi probabil că, în dragoste, în război şi în găsirea unui job, totul este permis. Nu, nu chiar totul. Iar cele 5 puncte de mai jos cu siguranţă nu sunt.
1. Cititul unui anunţ în diagonală şi aplicarea la o slujbă oarecare. Da, e drept, poate că posturile pentru care sunteţi nimeriţi, cele cu care pregătirea şi educaţia voastră sunt perfect compatibile, apar mai rar.
Dar asta nu înseamnă că puteţi aplica la toate slujbele care vă ies în cale doar pe principiul „s-o nimeri ceva”. Nu se va nimeri, veţi avea sentimentul că aţi depus zeci, sute de CV-uri şi că nimeni nu vă vrea. Ş-apoi, gândiţi-vă, ce v-aţi face dacă v-ar vrea şi nu sunteţi meniţi pentru post? Aplicaţi doar la anunţurile croite pentru voi, economisiţi timp şi nu numai.
2. Săritul peste etapa „documentarea”. Când vă decideţi să aplicaţi pentru o companie, asiguraţi-vă că îi veţi studia bine trecutul, prezentul şi planurile înainte să vă prezentaţi la interviu.
Este una dintre cele mai des întâlnite greşeli, deşi toţi specialiştii în resurse umane o subliniază de câte ori au ocazia. Măcar navigaţi pe pagina de internet a firmei respective ca să puteţi face, pe lângă impresie, o legătură între abilităţile voastre şi obiectivele lor.
3. Răspunsul „Pot să fac orice”. Da, poate aveţi impresia că o astfel de replică este exact ceea ce vor angajatorii să audă, dar studiile făcute în lumea celor de la resurse umane arată că lucrurile stau fix pe dos. O astfel de afirmaţie va transmite informaţia că, de fapt, nu prea ştiţi ce vreţi. Un răspuns precis, apăsat, în strânsă legătură cu CV-ul şi cu anunţul companiei de angajare, vă este de mare ajutor.
4. Ignorarea micilor prime impresii. Sunt cele de tipul, cum vă sună adresa de e-mail, ce spune contul de Facebook despre voi, ce poze aţi răspândit pe internet, cât de bine vă întreţineţi conturile de pe reţelele profesionale, cum vă îmbrăcaţi la interviu etc.
5. Săritul peste realizările profesionale şi peste informaţiile care vă deosebesc de masă. Să nu care cumva să vă apucaţi să înşiraţi în CV numai îndatoririle care v-au revenit în vechile slujbe, fără să subliniaţi mai degrabă ce a ieşit bun din ele. La fel, nu completaţi CV-ul ca pe un chestionar standard. Ieşiţi din tipare, e singura şansă să auziţi cuvântul magic „Felicitări!”.