Identifică şi combate balamucul de la job!

Cum îţi dai seama rapid dacă şi compania la care lucrezi este o casă de nebuni? Cu timpul, autorul Martin Wehrle a observat că există 4 indicii importante, dintre care este obligatoriu să corespundă cel puţin unul. Însă dacă evadezi cu cap – scapi!

Scurt CV al Casei de nebuni

1. Duplicitatea: compania nu face ceea ce spune şi nu spune ceea ce face. Le promite angajaţilor (şi clienţilor) mai mult decât le oferă. Comunică slogane care nu corespund realităţii. Stabileşte obiective care nu pot fi îndeplinite. Există o singură măsură pe care o aplică întotdeauna: dubla măsură. Adevărul este acela care foloseşte scopului său. Astfel de companii excelează în a-şi construi o imagine favorabilă, conform zicalei “afară-i vopsit gardul, înăuntru…”.

Recomandări

Veşnica problemă cu lipsa timpului. Cum o gestionăm?

Când „muncim” pe reţelele sociale

2. Setea de profit: Compania este aservită unui singur scop “nobil”: maximizarea profitului. Clientul reprezintă doar o sursă de venit, un account. Mediul înconjurător înseamnă numai materie primă care poate fi exploatată. Iar angajatul este un “maur”, care poate pleca atunci când şi-a făcut datoria. Ghilotina reducerilor de costuri şi de personal loveşte fără scrupule. Un principiu plutocratic, după care se ghidează tot mai multe corporaţii.

3. Egocentrismul: Compania este preocupată de sine însăşi mai mult decât de ceea ce se întâmplă pe piaţă. Sunt definite proceduri, se celebrează meeting-uri, se bate apa în piuă. După restructurări se instaurează haosul, după tăierile de buget totul se blochează. Angajaţii sunt preocupaţi doar de dorinţele şefului. Clientul este dat uitării.

4. Diletantismul: Compania se împiedică de propriile picioare. Atmosfera nu mai este orientată spre profit. În birouri domneşte superficialitatea şi voioşia. Managerii nu merită să fie numiţi aşa. Deciziile se iau ca la jocul cu zaruri. Orizontul lor este la fel de limitat ca şi cursa de autobuz locală. O atitudine caracteristică unei case de nebuni pe care o regăsim mai des în zona firmelor mici şi mijlocii.

Ai recunoscut, în rândurile de mai sus, compania la care lucrezi? Sau alte companii la care ai lucrat? În acest caz te interesează probabil, cum a ajuns sminteala asta să se răspândească între pereţii acestor firme.
 

Balamucul are leac!

În epoca unei societăţi bazate pe ştiinţă, cea mai importantă parte a muncii se petrece undeva unde şeful nu are acces: în capul oamenilor. Aproape toţi angajaţii sunt specialişti care îşi stăpânesc domeniul mai bine decât superiorii lor. Firma are nevoie de ei. Odată cu ei, pleacă (sau vin) cunoştinţe valoroase.

Doar cei care, în calitate de angajaţi, conştientizează această nouă putere, cei care nu se subordonează orbeşte pretenţiilor companiei, ci lansează ei înşişi pretenţii după care se şi orientează în alegerea firmei – doar aceia pot întoarce definitiv spatele nebuniei. Şi cu cât mai mulţi angajaţi acţionează aşa, cu atât mai repede se ajunge la acea evoluţie la capătul căreia casele de nebuni vor fi pierit.

Prin urmare, întoarce spatele nebuniei. Porneşte spre noi ţărmuri. Iar când ai acostat într-o companie, departe de nebunie, anunţă-ţi şi foştii colegi de serviciu. Cu siguranţă vor porni şi alţii pe urmele tale.

“Lucrez într-o casă de nebuni. Despre aşa-zisa normalitate a muncii la birou” de Martin Wehrle, Editura Humanitas, 267 pag., 49 lei