Sindromul Dunning-Kruger. Când ignorarea propriei incompetenţe duce la supraevaluare

Este un lucru bine ştiut faptul că poziţia socioprofesională nu oglindeşte de fiecare dată nivelul inteligenţei sau al pregătirii profesionale. Cel puţin o dată în viaţă, cu siguranţă ne-am întrebat: „Oare ce caută omul acesta într-o asemenea funcţie?”

Fiecare dintre noi are un con de umbră, lucruri la care nu se pricepe sau nu îl pasionează. Asta cu siguranţă nu deranjează pe nimeni, dar atunci când de incompetenţa cuiva depind mai multe lucruri sau persoane, acest lucru necesită atenţie.

Elena Done, psihoterapeut la Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, detaliază cum se manifestă sindromul Dunning-Kruger.

Recomandări

Specialiști, despre originea mișcării antivaccin: Toți ne credem niște Leonardo da Vinci

Trăsăturile psihologice ale adepților conspirației: machiavelism, narcisism, psihopatie, sadism. STUDIU

Sindromul Dunning-Kruger: când te crezi mai deștept decât alții, dar nu ești 

Incompetenţa este un subiect atât de vechi şi totuşi la fel de actual, însă abia în 1999 psihologii Justin Kruger şi David Dunning au elaborat o cercetare cu tema „Unskilled and Unaware of It: How Difficulties în Recognizing One’s Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments” (traducere aproximativă – „Ignoranţa incompetenţei: cât de dificilă este recunoaşterea incompetenţei şi cum se ajunge la supraevaluare”), pentru care în anul 2000 au primit premiul Nobel în Psihologie.

Cercetarea s-a desfăşurat utilizând 4 eşantioane, în care a fost măsurat nivelul de autoevaluare privind competenţele profesionale.

S-au folosit următoarele tematici: umorul (eşantionul 1), raţionamentul logic (eşantioanele 2 şi 3) şi gramatica (eşantionul 4).

Respondenţii au fost studenţi din cadrul Universităţii Cornell.

Au fost iniţiate 4 ipoteze de lucru, care au fost şi confirmate în urma cercetării:

1. Persoanele incompetente, în comparaţie cu cele competente, îşi vor supraestima dramatic competenţele profesionale.
2. Persoanele incompetente vor avea dificultăţi în a recunoaşte competenţele profesionale atât ale lor, cât şi ale celorlalţi.
3. Persoanelor incompetente le este greu să îşi recunoască incompetenţa profesională, chiar şi în comparaţie cu cei din jur mai competenţi (prin comparaţia socială), din cauza lipsei de cunoştinţe.
4. Persoanele incompetente pot să îşi schimbe această supraevaluare doar în măsura în care dobândesc cunoştinţele necesare (le sunt oferite informaţii privind logica problemelor) şi în felul acesta pot să facă o estimare asupra propriei performanţe mai aproape de realitate.

Persoanele performante au tendinţa de a se subestima

În cadrul acestui studiu s-a evidenţiat faptul că, pe măsură ce persoanele sunt mai incompetente, cu atât îşi supraestimează competenţele, cele care au competenţe medii înregistrează o uşoară supraestimare, iar cele performante au tendinţa de a se subestima, deşi vorbesc de parcă celelalte persoane aveau aceleaşi cunoştinţe ca şi ele.

Charles Darwin spunea că „Necunoaşterea naşte mai des încredere decât cunoştinţele” şi se pare că avea dreptate.

Cea mai mare parte a studiului a fost dedicată celor cu performanţe reduse care se supraestimau. Au presupus că lipsa de cunoaştere îi împiedică pe cei incompetenţi să îşi evalueze corect competenţele, de aceea i-au pregătit pe ariile pe care i-au evaluat şi apoi i-au reevaluat.

Rezultatele au arătat că nu doar scorurile au fost îmbunătăţite, dar şi autoevaluările au fost mai aproape de realitate, demonstrând astfel importanţa cunoaşterii, cât şi conştientizarea propriului nivel profesional.

Acceptă că nu le poţi şti pe toate!

Concluzia este că paradoxul acestei situaţii presupune că, dacă doreşti să ajuţi o persoană să îşi vadă propria incompetenţă, trebuie să o ajuţi să scape de acea incompetenţă.

Ignorarea propriei incompetenţe duce la autosabotare în luarea propriilor decizii şi la tendinţa de a ignora competenţele celorlalţi.

Thomas Jefferson susţine că „cel care ştie cel mai bine, cel mai bine ştie cât de puţin ştie”.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii în care incompetenţa poate afecta pe cineva, dar mai ales pe noi înşine, este nevoie să acceptăm că nu putem să le ştim pe toate şi, dacă ne dorim mai mult, este nevoie să muncim mai mult, să ne pregătim mai mult. Simpla dorinţă nu ne asigură şi o poziţie avansată!