În mod evident, ar fi ideal ca părinţii să fie cât mai apropiaţi de copiii lor. Cu toate acestea, este important ca un părinte să distingă priorităţile emoţionale ale copilului său de priorităţile proprii, fără a împovăra copilul încă de la o vârstă fragedă. Când copiii sunt puşi în situaţia de a răspunde nevoilor emoţionale ale unui părinte, relaţia devine disfuncţională şi, practic, rolurile se inversează, astfel încât copilul, cândva protejat de părinte, ajunge să fie protector şi încărcat emoţional.
Cel mai adesea incestul emoţional se produce atunci când o căsătorie sau o relaţie adultă este fragilă, atunci când unul dintre părinţi este singur sau în familiile dezbinate de diverse situaţii cum ar fi infidelitatea, condiţiile de sănătate mintală sau dependenţele. Pentru satisfacerea nevoilor emoţionale, părinţii ajung să apeleze de multe ori la cele mai la îndemână persoane din jurul lor – copiii – fără a realiza de fapt gravitatea situaţiei produse. Uneori, un părinte va submina celălalt părinte în timpul unei dispute sau a unei proceduri de separare/divorţ prin punerea copiilor în mijloc crescând astfel nivelul de dependenţă al părintelui asupra copilului. Copilul, la rândul său, poate deveni preocupat de necesitatea sau obligaţia de a-şi proteja părintele.
Este important de remarcat faptul că în cele mai multe cazuri părinţii care favorizează o dinamică de incest emoţional nu conştientizează impactul comportamentului lor şi nu intenţionează să-şi rănească copiii.
Impactul incestului emoţional
Copiii care au experimentat incestul emoţional ar putea avea o mare dificultate în stabilirea graniţelor şi obţinerea lucrurilor de care au nevoie sau pe care şi le doresc pe parcursul vieţii. În plus, din punct de vedere sexual, pot apărea o serie de tulburări. Una dintre cele mai întâlnite fiind incapacitatea de a menţine relaţiile sexuale. Incestul emoţional poate crea un sentiment nesănătos de loialitate sau o obligaţie faţă de un părinte. Alte efecte care apar la vârsta adultă implică abuzul de substanţe, sentimentele de nepotrivire, stima de sine scăzută şi reacţii compulsive în relaţiile sexuale sau sociale. Incestul emoţional poate avea de asemenea un impact asupra dinamicii familiale per ansamblu. Cel mai des întâlnit exemplu constă în ignorarea celorlalţi copii de către părintele care investeşte în copilul preferat cu un rol protector.
Vindecarea incestului emoţional
Pentru cei care au experimentat incestul emoţional în perioada copilăriei există mai multe modalităţi de a se vindeca.Însă, cel mai important aspect, spun specialiştii, este ca adultul să identifice abuzul şi să înţeleagă că poate trece peste efectele lui
Terapie sau consiliere: Găsiţi un consilier specializat în abuzul din copilărie care se concentrează pe nevoile celor care au trecut prin aşa ceva.
Întâlniri de auto-ajutor: Înainte de a participa la întâlnirile de auto-ajutor, este important să treceţi prin procesul de consiliere individuală pentru a obţine o înţelegere asupra problemelor cu care se confruntă un supravieţuitor de incest emoţional.
Psihoeducaţia: Există o multitudine de informaţii şi resurse disponibile care ajută la educarea şi creşterea gradului de înţelegere cu privire la incestul emoţional.