Filmele de groază nu sunt preferatele tuturor. Dar sunt mulți oameni pasionați de acest gen de filme și întotdeauna m-am întrebat de ce. Cercetătorii au descoperit care ar putea fi motivele care stau la baza unei astfel de „pasiuni”. Dacă și tu te afli printre iubitorii de astfel de filme, iată ce trebuie să știi!
Nu m-au atras niciodată filmele de groază. Dar sunt mulți fani ai genului și m-am întrebat adesea ce îi determină să se simtă atrași de zombie, dragoni, case bânuite, fantome și păpuși vorbitoare.
Mi-am dat seama că filmele de groază s-ar putea baza pe ceea ce Carl Jung numea „arhetipuri”, acele teme universale și interculturale care ne influențează formarea personalității, dar și tiparele de comportament. Unul dintre cele mai cunoscute arhetipuri este cel al Umbrei. Acesta ne-ar puta ajuta să înțelegem de ce unii oameni sunt atrași de filmele de groază, dar speriați în același timp!
Pentru psihologul Carl Jung acest arhetip al Umbrei reprezenta ideile necunoscute, reprimate, neajunsurile, slăbiciunile și haosul. În general, Umbra consta în trăsăturile de personalitate inacceptabile pentru societate, acelea pe care am vrea să le ascundem tocmai pentru că societatea le-ar considera lipsite de morală și etică.
Atracția pentru astfel de personaje ce dețin “calități” pe care am fost învățați de părinți și societate să le detestăm se poate explica și prin faptul că am fost învățați de mici să ascundem acele trăsături considerate negative. Ori, însăși natura umană presupune pe lângă calitățile acceptate și părți mai întunecat, așa-zisele defecte pe care, pentru a putea fi acceptați, suntem nevoiți să le ascundem. Ori, acceptarea laturii mai agresive, a unor momente de egoism sau chiar egocentrism și a tuturor trăsăturilor negative, ar ajuta în a înțelege că e în firea umană să aibă și astfel de trăsături. Însă reprimarea lor îndelungată poate duce la aparița unor tulburări.Tocmai de aceea, apetența pentru filmele de groază e o modalitate de a ne accepta, chiar și la nivel subconștient, acele trăsături considerate negative.
Jung a crezut că expresia culturală a Umbrei ar putea lua aspectul unor forme întunecate precum demoni, dragoni sau șerpi în visele și premonițiile noastre. În cartea sa „Omul și simbolurile sale” (1964), el a folosit o imagine a lui Godzilla ca reprezentant al Umbrei. Psihologul a mai observat că această forță distructivă a Umbrei avea și o latură constructivă, în sensul că uneori lucrurile trebuie distruse pentru a fi create din nou.
Filmele de groază și pandemia
Scrivner şi colaboratorii (2021) au raportat într-un studiu faptul că oamenii cărora le plac filmele de groază simt mai puțină anxietate și frică legate de coronavirus. Ei au descoperit că trăirea emoțiilor negative în timpul filmelor permite publicului să facă față fricii mult mai bine într-un mediu controlat. Astfel, se pot simți mai bine pregătiți pentru astfel de situații în realitate. Descoperirile lor amintesc de sugestia lui Freud conform căreia ego-ul poate dobândi un sentiment de stăpânire asupra situațiilor dificile, dăunătoare sau înfricoșătoare prin expunerea repetată la sentimentul de frică.
Este posibil ca pe lângă valoarea lor de divertisment, filmele înfricoșătoare să ne ajute să învățăm cum să scăpăm de prădătorii periculoși și să ne echilibrăm sentimentele, emoțiile și acțiunile atunci când ne confruntăm cu circumstanțe nefavorabile.
Cu toate acestea, filmele de groază pot fi o sabie cu două tăișuri. Pentru cei mai puțin stabili din punct de vedere emoțional, vizionarea de filme de groază poate doar să amplifice anxietatea și suferința psihologică, nu numai pentru alte filme înfricoșătoare, ci și pentru realitățile vieții, de exemplu o boală, o situație neprevăzută negativă!Mai ales acum, în plină, pandemie, când canalele de știri prezintă numai decese și oameni care au nevoie de ajutor!