Iubire de sine nu presupune doar plăcere, din contră! Vezi ce fac oamenii care se iubesc pe ei înșiși

Iubirea de sine are un infinit de definiții care se schimbă în funcție de etapele vieții fiecăruia.
  • Publicat:
Iubire de sine nu presupune doar plăcere, din contră! Vezi ce fac oamenii care se iubesc pe ei înșiși
Ce presupune de fapt iubirea de sine? Foto: Shutterstock

Auzim foarte des despre iubire de sine. Însă unii dintre noi nu ne apropiem prea mult de înțelesul iubirii de sine căci ne este teamă că vom fi catalogați drept egoiști. Sau pune și noi la rândul nostru astfel de etichete celor care își rezervă timp pentru propriile plăceri în loc să acorde atenție celor din jur. Cum să facem însă diferența între o persoană care are respect pentru limitele sale, pentru activitățile care îi aduc bucurie și o persoană egoistă, care doar primește de la ceilalți și nu oferă în schimb nimic?

 

Ce este iubire de sine?

Să pornim de la definiția iubirii de sine. Fiecare persoană are propriile definiții care se modifică în funcție de stadiul spiritual, afectiv în care se află.  ”Pentru mine este pur si simplu să ții la binele tău, să-l prețuiești, să-l construiești, să-l susții. Să fii de partea ta. Ceea ce e mai ușor de spus decât de făcut, căci de multe ori nu are nicio legătură cu reprezentările acestea clasice în care îți oferi plăceri, te duci la masaj și la spa, pleci în vacanță sau la Mall. Ce îți face bine nu neapărat îți face plăcere. Iar ce îți face plăcere nu neapărat îți face bine” este definiția pe care am primit-o de la Camelia Păduru, trainer NLP.

Iubirea de sine poate arăta complet neatrăgător

Chiar dacă iubirea de sine are conotații pozitive, nu se asociază mereu doar cu ceea ce ne face plăcere ”Iubirea de sine poate fi efortul de a te lăsa de fumat sau de dulciuri ca să te alimentezi cu ceea ce te hrănește chiar dacă nu ți se pare și cel mai gustos” este de părere Camelia Păduraru, trainer NLP. Iubirea de sine poate fi o conversație dificilă cu managerul în care îți renegociezi programul de lucru. Poate fi efortul de a-ți reorganiza finanțele ca să plătești o datorie care te stresează, sau chiar durerea de a pleca dintr-o relație care nu te mai ”hrănește”.

Camelia Păduraru trainer NLP, foto: arhivă
Camelia Păduraru trainer NLP, foto: arhivă
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult