Jurnalul corporatistului nefericit

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa. 

„Depresie anxioasă, ciudată denumire al cărei înţeles îmi scăpa cumva, însă o simţeam visceral, parcă mâncând din măruntaiele mele. Nu înţelegeam ce mi se întâmplă, în ce direcţie o ia viaţa mea, până în ziua în care prietena mea mi-a spus că mă părăseşte şi a început să îşi facă bagajele.

Era foarte nervoasă, pentru că starea mea ţinea de luni întregi şi eu nu îmi mai reveneam. Ba din contră, spunea ea, tindea să se agraveze. Mai ales că, de o perioada lungă, începusem să consum alcool în fiecare zi, să nu mai dorm, să nu mă trezesc odihnit sau să am senzaţia că toată lumea are ceva cu mine. Aşa că, atunci când m-a anunţat că mă părăseşte, mi se părea că scenariile mele se adeveresc, iar asta m-a destabilizat şi mai mult.

Recomandări

Jurnalul unui bărbat dependent de filmele pentru adulţi

Jurnalul unei bărbat care suferea de ipohondrie şi atacuri de panică

În seara în care a plecat ea, am plecat şi eu din casă. Simţeam cumva că mă strâng pereţii şi vreau să mă îmbăt pentru a uita de toate. Şi aşa am şi făcut. A doua zi, ca de obicei, m-am trezit cu mari dureri de cap. Am luat ceva pastile şi cumva mi-am revenit. La un moment dat, o colegă de birou mi-a spus că sunt chemat la şeful cel mare.

Când am intrat în biroul lui, m-a invitat să iau loc şi să mă uit un pic la mine. Mi-am dat seama că eram îmbrăcat cu hainele din ziua precedentă, că miroseam a transpiraţie şi arătăm ca naiba. Îmi venea să intru în pământ de ruşine şi nu ştiam ce să mai spun.

Şeful meu a fost calm, mi-a spus că sunt foarte apreciat pentru munca mea, sau mai bine spus eram în trecut foarte apreciat, pentru că, de o bună perioadă, lumea se cam plângea de mine. Au crezut cu toţii că este doar o perioadă grea şi că va trece. Însă acum mă chemase pentru că avea doar două soluţii. Ori îmi reveneam, ori mă concedia.

M-a trecut un frison pe şira spinării, însă mă gândeam că toate scenariile mele negre se întâmplă. Deci de ceea ce îmi era frică urma să nu scap. Nu mai auzeam clar ce îmi spune el şi într-un final am plecat spăsit. Ştiam că mi-a făcut o programare undeva, a doua zi, dis de dimineaţă. Ce crunt… Păi eu dimineaţă sunt mahmur, ce naiba!

Aşa am ajuns la tine, a doua zi, cu o mică întârziere de două ore. Mi-am dat seama abia după ce am intrat în cabinet. M-ai întrebat despre stările mele şi ţi-am povestit câte ceva. Mi-ai scris o reţetă şi mi-ai dat numărul tău de telefon.

Reţeta, la început, mi-a fost frică să o iau. Însă, după câteva şedinţe cu tine, am înţeles, cu mintea mea analitică de inginer, că aveam nevoie de ele. Am vorbit foarte mult despre mine, despre fricile mele, despre viaţă şi societate.

Şedinţele treceau parcă prea repede, însă eu deveneam uşor un alt om. Am început să îmi înţeleg boala, să îmi recunosc anumite stări, dar şi factorii care le declanşau. Aşa am ajuns la concluzia că trebuie să renunţ la alcool şi să îmi refac anumite aspecte legate de modul în care îmi trăiam viaţa. Nu a fost nici pe departe simplu, însă acum, privind în urmă, sunt tare mândru de mine.

Mi-am recucerit şi prietena. La fel, a fost foarte greu la început. Era circumspectă şi credea că joc un rol. Cumva avea dreptate. La început chiar jucam un rol. În fond, şi boala mea fusese un rol în care căzusem fără să îmi dau seama. Nu am presat-o în niciun fel. Am invitat-o în oraş, am luat masa împreună, am vorbit despre noi, despre felul în care eu m-am pierdut pe drum. Era încântată de faptul că nu mai consum alcool. Nu ştia dacă va ţine, nici eu sincer nu îi puteam garanta. Însă aşa, cu timpul, am ajuns să ne obişnuim din nou unul cu celălalt, să redescoperim ceea ce ne adusese împreună. Eram din nou o echipă, eram prieteni şi încercam să ne cultivăm sentimentele reciproc.

Acum suntem bine, ne facem planuri de căsătorie şi ne bucurăm de viaţă. Ieşim mai mult, ne întâlnim cu prietenii comuni, mergem la spectacole şi nu uităm să fim atenţi la nevoile celuilalt. Am înţeles că viaţa te poate fura fără să îţi dai seama şi te poate duce în stări greu de imaginat ce te pot transforma într-un monstru. Cred că acum sunt mai stăpân pe mine, mai înţelept, iar viaţa mea este pe un drum bun.”

Autor: Psiholog Constantin Cornea