Jurnalul unei femei care a dat tot ce avea în relație, dar se mulțumea cu puțin

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.

• Autor: Psihoterapeut Constantin Cornea

Am venit la psiholog pentru că nu mă mai regăseam. Aveam senzația că nimic din ceea ce fac nu îmi mai aduce bucurie și nu știam cum pot ieși din această situație. Medicul de familie m-a diagnosticat cu depresie.

Recomandări

Povestea unei femei care a fost în pragul sinuciderii din cauza depresiei

Povestea de viață a unei femei bolnave de cancer părăsită de soțul ei

Trecutul se vindecă prin ceea ce facem mai bine în prezent

„Când am venit la prima ședință de psihoterapie, mă gândeam că va fi așa cum văzusem eu în filme. Și anume, urma ca eu să vorbesc de una singură, căutând noduri gordiene în propriul trecut, pentru a-mi putea vindeca prezentul cumva.

Să fiu sinceră, am rămas un pic surprinsă când mi-ai spus că trecutul se vindecă prin ceea ce facem mai bine în prezent, dar și prin planurile clare pe care ni le facem legate de viitor.

Și uite așa, fără să îmi dau seama, am început să împletesc în discuțiile noastre trecutul cu planurile de viitor.

Am descoperit destul de repede faptul că, încă de la începutul relației de cuplu, am procedat greșit, considerând că sprijinindu-mi soțul pentru a-și construi o carieră va fi de ajuns. El va deveni cineva, iar noi, familia lui, ne vom bucura împreună cu el de viață.

Până într-un punct, părea că aveam dreptate. Iar asta avea legătură cu începuturile relației noastre, când consideram amândoi că iubirea noastră este tot ce contează și că ne vom sprijini reciproc până la adânci bătrâneți.

Însă, odată ce soțul meu a început să crească în firmă, dar și din perspectiva veniturilor, a devenit mai rece, mai nepăsător. Ba chiar mă jignea spunându-mi că nu sunt în stare de nimic și că sunt dependentă de el.

Îmi spunea că nu suntem în stare să ne descurcăm fără el

A uitat cu desăvârșire faptul că eu mi-am sacrificat cumva cariera având grijă de copiii pe care amândoi ni i-am dorit. I-am crescut singură, având grijă să nu îl deranjăm, pentru că avea nevoie să se odihnească pentru a ne asigura viitorul.

După primele ședințe, am început să mă gândesc la un job stabil, să fiu mai atentă la felul în care arăt și să fac mișcare urmărind tutoriale de pe internet. Starea mea de spirit se îmbunătățea văzând cu ochii, iar în momentul în care am fost acceptată la un job, cu un salariu destul de bun și cu perspectiva de creștere, a apărut, ca din senin, un conflict major cu soțul meu.

Până de curând îmi spunea că nu suntem în stare să ne descurcăm fără el și că dacă nu ar fi el am muri. Acum, când doream să îmi construiesc și eu o carieră, dintr-odată, venea cu tot felul de idei negative. Mă acuza că nu îmi mai pasă de copii, de casă, de el.

L-am lăsat să vorbească și mi-am văzut de planuri în continuare. La început a fost foarte greu, pentru că era în permanență nervos și iritat, mă jignea foarte des și îmi spunea că nu voi fi în stare să fac nimic.

Eu mi-am văzut de copii și de carieră, fără a-l uita pe el. Cu timpul, văzând că nu renunț, ba din contră, că sunt bine văzută la firmă, că mi s-a mărit salariul, iar acasă copiii erau foarte bine, nu a mai avut ce să spună.

Acum, atmosfera din casă este mai destinsă, mă bucur că arăt și mă simt mai bine. Am încredere în planurile mele și în viitor, iar el sper să își revină cu totul pentru a avea, așa cum ne-am promis la început, o familie fericită…”