Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ

„Oare toate femeile sunt nebune? Acum ceva timp, am venit la tine să mă ajuţi să trec peste un divorţ nedorit, dar impus de fosta soţie. Ea a fost cea care, într-o criză de furie, a decis divorţul. Într-o lună, mă invita la notar pentru a semna actele. Mă acuza că am o amantă, sau mai multe, dar nu m-a prins niciodată cu cineva. Erau doar acuzaţii nefondate, pe care încercam să i le demontez, însă nu reuşeam niciodată, pentru că începea să ţipe şi nu mai asculta ce îi spuneam.

Venind la tine, am început să înţeleg că, independent de mine şi de ea, vor avea de suferit cei doi copii. I-am spus că merg la psiholog şi am rugat-o să facă acelaşi lucru. Ea mi-a răspuns că eu sunt vinovat de toate, deci cel cu probleme, şi să continui să merg. Ea se consideră o mamă eroină, care face totul pentru copiii ei. În realitate, nu era nici pe departe aşa. Ba din contră. Era tot timpul nervoasă, ţipa la copii şi nu o mulţumea nimic din ceea ce făceau ei. Cel puţin asta îmi spuneau copiii atunci când ne vedeam.

Am înţeles că este foarte important pentru copii să înţeleagă că, indiferent ce se întâmplă între mine şi mama lor, eu le rămân aproape. La început nu m-au crezut, însă, cu timpul, s-au convins.

Recomandări

5 sfaturi pentru ca cei mici să se acomodeze mai uşor după divorţ

10 sfaturi ca să nu ajungi la divorţ

Am încercat să stabilesc cu fosta o sumă rezonabilă pe care să i-o dau lunar, dar şi un timp al meu cu copiii. Aceste două aspecte, şi în ziua de azi, îmi creează frustrări imense. Ei nu îi ajung niciodată banii, iar programul meu cu copiii este în funcţie de toanele ei.

Culmea, chiar dacă am convenit asupra unei sume de bani stabilită la un mediator şi asupra unui program, după o perioadă, m-a dat în judecată, cerând mai mulţi bani. Pentru ea, eu nu reprezentam decât un soi de sponsor şi, eventual, un şofer care ia şi duce copiii unde are ea chef şi nevoie.

Tribunalul a decis ca suma de la mediator să rămână aceeaşi şi timpul meu să devină stabil. Această hotărâre a fost un nou motiv de isterie pentru fosta soţie, care a încercat, cu orice ocazie, să se răzbune pe mine.

După o perioadă de la divorţ, am întâlnit o altă femeie. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că înţelegea prin ce trec, mă ajuta şi mă sprijinea. Trebuie să recunosc că sunt un familist convins, iar în perioada divorţului mi-ar fi fost mult mai greu dacă nu era această femeie. Fosta a aflat destul de repede de noua mea prietenă şi a făcut nenumărate crize de isterie, acasă, de faţă cu copiii, sau la telefon.

Cu toate acestea, după un an de la divorţ, am decis să mă căsătoresc cu cea de-a doua. Credeam că în sfârşit mi-am găsit liniştea. Însă nu a fost nici pe departe aşa. Imediat după căsătorie, noua soţie mi-a spus că îşi doreşte un copil. Eu nu am fost de acord, aveam deja doi pentru care mă simţeam vinovat…

Numai că, într-o zi, m-a anunţat că este însărcinată cu gemeni şi m-a întrebat ce este de făcut. La început m-am enervat îngrozitor, dar mai apoi am revenit la sentimente mai bune. M-am gândit că bebeluşii nu au nicio vină şi că nu merită nici pe departe o astfel de primire din partea mea.

Însă drama mea a continuat… Gemenii s-au născut şi sunt minunaţi şi adorabili. Fosta soţia a continuat, prin mesaje şi telefoane date de mai multe ori pe zi, să mă acuze de verzi şi uscate. Îmi trimite bonuri sau sume pe care trebuie să le plătesc, peste suma stabilită de tribunal. Toate acestea o fac pe actuala mea soţie să mă acuze la rândul ei că nu am divorţat cu adevărat de prima şi că eu continui cumva relaţia cu aceasta. Mai mult decât atât, chiar dacă îmi petrec doar două weekenduri pe lună cu copiii din prima căsătorie, ea mă acuză că îi iubesc pe aceştia mai mult decât pe gemeni şi că îmi petrec mai mult timp cu ei decât cu gemenii. Ba chiar, cheltuiesc mai mult decât am stabilit la tribunal şi decât dau în casă pentru gemeni.

Şi revin cu întrebarea, oare toate sunt nebune?

Am reuşit într-adevăr să stabilesc o sumă cu prima soţie, la care să mai contribui de câte ori este nevoie cu mici sume, şi un program clar în care să îmi petrec timpul cu primii copii.

Actualei soţii i-am spus că am divorţat de prima soţie, dar nu am divorţat şi din rolul de tată pe care îl păstrez în relaţie cu copiii din prima căsnicie. Chiar dacă prima soţie este exagerată, ea este mama copiilor mei şi eu vreau să ştiu ce se întâmplă cu ei.

Am reuşit, cu ajutorul psihoterapiei, să mai moderez comportamental fosta soţie şi să o fac, cât de cât, să înţeleagă cum, când şi cât putem comunica legat de copii.

Cu actuala am înţeles că este important să îmi exprim sentimentele şi să stabilim împreună cum să ne comportăm pentru a ne simţi bine împreună, indiferent cât de incisivă şi de agresivă va rămâne fosta soţie…”

Autor: Psihoterapeut Constantin Cornea