Jurnalul unui copil ai cărui părinţi au divorţat

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa. 

„Se spune despre copilărie că este cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Ei bine, la mine a fost un coşmar. Părinţii mei nu s-au înţeles de când mă ştiu. Gândindu-mă la trecut, nu îmi amintesc decât certurile când tata venea beat acasă sau reproşurile lui la adresa mamei legate de familia ei de la ţară, de inteligenţa sau cultura despre care tata spunea că îi lipseau.

Apoi erau toate acele certuri mici, de ambele părţi. Mama îi reproşa tatălui meu că bea, că lipseşte de acasă nopţile, că nu o ajută la nimic sau că cheltuieşte fără măsură pe nu se ştie ce. Tata o făcea proastă, îi spunea că nu este în stare de nimic sau că m-a făcut pe mine doar ca să poate cere mai multe de la el.

Recomandări

Jurnalul unei adolescente care îşi ura părinţii

Jurnalul unei femei singure care devenise „sluga” părinţilor

Când eram mic, nu înţelegem mare lucru din ce spun, însă ştiu că mă simţeam singur şi aveam un sentiment de frică aproape permanent. Frica această a început odată ce am crescut să se repercutează asupra relaţiilor cu colegii, cu prietenii. Îmi era frică să nu greşesc, să nu iau o notă proastă sau să nu cumva să fac ceva acasă care să îmi supere părinţii.

Într-o zi, mama a venit la mine şi mi-a spus că vrea să divorţeze. Eram doar un copil şi nu înţelegeam exact ce înseamnă asta. Însă, ascultând-o cum îmi spune asta cu lacrimi în ochi, am înţeles că nu mai poate. Nu am ştiut ce să fac. Aşa că am luat-o în braţe şi am început să plângem amândoi. Culmea, în acea seară, tata a venit vesel acasă. Asta se întâmplă doar de câteva ori pe an. Încheiase un proiect important şi urma să câştige o grămadă de bani. A venit plin de cadouri pentru mine şi pentru mama, cu prăjituri şi o sticlă de vin. Cred că a simţit că ceva este în neregulă când ne-a văzut plânşi pe amândoi şi a întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat. Mama i-a spus că vrea să divorţeze. El a privit-o câteva momente, apoi i-a spus că este o prostie şi să meargă cu el să sărbătorească. Mama însă a început să facă bagajele pentru ea şi pentru mine. Tata era în bucătărie, băuse cred sticla de vin şi îşi desfăcea o alta. Avea ochii roşii şi era furios peste măsură. Mama doar plângea cu sughiţuri. Mie îmi era foarte frică şi căutam să mă fac mic, mic de tot.

Am plecat în acea seară cu mama, cu câteva valize, în timp ce tata ne înjura şi ne blestema pe amândoi. Spunea că o să ne distrugă, că o să murim de foame, că suntem în fel şi chip. Am urcat într-un taxi şi după o vreme am ajuns la un bloc. Am urcat toate bagajele, împreună cu, până la ultimul etaj. Am intrat într-o garsonieră mică plângând amândoi. Era atâta linişte în acea casă şi noi plângeam. Am întrebat-o pe mama ce vom face de acum. Săraca mama mi-a spus că sunt mare şi că trebuie să înţeleg că nu se mai putea. Mi-a spus că încă îl iubeşte enorm pe tata, însă el, din cauza banilor, a prietenilor şi Dumnezeu mai ştie a ce, s-a schimbat. Iar ea voia ca mie să îmi fie bine.
Mie îmi era frică, eram înspăimântat, nu înţelegeam de ce nu pot avea doi părinţi. Şi mi-a mai fost frică de ceva, aşa că am întrebat-o pe mama. Mama, acum l-am părăsit pe tata. Pe mine o să mă părăseşti? Asta am simţit, că şi mama va pleca şi voi rămâne singur pe lume.

Mama m-a luat în braţe, a început să mă pupe pe frunte şi să îmi spună că nu mă va părăsi niciodată. La puţin timp, m-a adus la tine. Nu am înţeles iniţial ce treabă ai tu şi ce vrei de la mine. Însă, cu timpul, am reuşit să îmi deschid sufletul. Şi eu, dar şi mama. Mama, după ce a venit la tine, a învăţat din nou să zâmbească.

Trăiam într-o garsonieră mică, de la ultimul etaj, dar era linişte. Eram doar noi, un radio care cânta, o măsuţă mică pe care îmi înghesuiam caietele şi cu mama aplecată deasupra mea îmi făceam temele.Ştii ce am simţit atunci? Linişte. Nu îmi mai era frică, nu mai eram înspăimântat, nu mai simţeam nevoia să mă ascund.

Cu tata povestea a fost cruntă la început. A sunat-o pe mama, a ameninţat-o, a umilit-o, a jignit-o. Venea beat la noi la uşă şi ne înjura. De câteva ori, mama a chemat poliţia, însă tata rezolva cumva mereu situaţia cu ei. Cu timpul, a venit din ce în ce mai rar. La mine la şcoală a venit doar o dată. A oprit o maşină mare neagră în faţa şcolii şi a coborât tata. Hainele îi erau dezordonate, arăta foarte rău. M-a strigat şi eu m-am blocat de frică. A venit lângă mine. Mirosea îngrozitor a transpiraţie, a alcool…
A vrut să mă ia cu el. Nu ştiu cum, am avut puterea să îl rog să mă lase să stau cu mama. I-am spus că el este puternic şi se poate descurca oricum. Dar mama are nevoie de mine. Am văzut cum începe să plângă. Tata plângea… El,  care doar ţipa, urla, înjura, blestema, era în faţa mea acum şi plângea.
Am început să fac paşi în spate şi să mă îndepărtez. Tata a căzut în genunchi şi am văzut cu coada ochiului cum a venit şoferul lui şi l-a ridicat. Am luat-o la fugă îngrozit. Îmi era şi milă, şi frică.

Apoi, luni întregi am venit la tine şi am vorbit despre mine, despre şcoală, despre mama, despre planurile de viitor. Voiam să devin un medic faimos şi pentru asta trebuia să învăţ foarte bine. Tot în această perioadă am învăţat să înot şi să cant la chitară. Seara, după ce terminăm lecţiile, îi cântam mamei, care era nespus de fericită când mă auzea. Târziu am aflat faptul că tata îi trimitea mamei în fiecare lună un plic cu bani. Era o sumă mare. Mama ducea toţi acei bani la bancă. Noi am trăit mereu din salariul ei.

Săptămâna trecută, când am ajuns acasă, am găsit-o pe mama aşteptându-mă. De obicei ajungea mult mai târziu de la muncă. Acum era acasă, era plânsă şi m-a rugat să mergem să îl vizităm pe tata. Mi s-a făcut îngrozitor de frică, nu ştiu de ce. M-am schimbat de haine şi am plecat împreună.

Undeva, într-o clădire mare albă, după ce am mers pe nişte coridoare albe şi goale, am ajuns la un salon. Mama a deschis uşa şi am văzut un singur pat cu cineva plin de fire şi furtunuri. M-am apropiat şi cu greu mi-am recunoscut tatăl. Era un sfert din omul pe care îl ştiam. Era galben-negru şi mirosea ciudat. A încercat să vorbească cu noi, dar avea un furtun în gât şi o mască pe faţă şi nu a reuşit. Mama s-a dus pe o parte a patului, i-a luat mâna în mâna ei şi l-a pupat pe frunte. Am luat şi eu cealaltă mâna. El bolborosea ceva din care nu înţelegeam decât iertaţi-mă şi o să fie bine…”

Autor: Psiholog Constantin Cornea