Dincolo de ideea de perfecțiune impusă pe care o femeie o resimte pe întreg parcursul vieții sale, frumusețea naturală trebuie aplaudată.
Atunci când ești în liceu, îți vine greu să îți apreciezi frumusețea nativă cu care ai fost înzestrată, în special dacă ai în preajmă colegi care te necăjesc. Mai târziu, la maturitate, începi să te compari cu prietenele, cu colegele de birou și chiar cu topmodelele din paginile revistelor glossy. Și da, parcă ai vrea și tu buze mai pline, picioare mai lungi, sâni mai pronunțați…
Accesul la informație ne poate ajuta astăzi mai mult ca oricând să putem avea grijă de noi și de frumusețea noastră.
Mai mult decât orice intervenție estetică, echilibrul este cel ce ne ajută să arătăm bine. Un stil de viață sănătos ne face să ne simțim bine cu noi înșine, iar asta se va vedea și în felul în care arătăm.
Atunci când suntem în deplină armonie cu sinele nostru, ne privim cu blândețe și iubire și căpătăm o capacitate mult mai mare de accepare a ceea ce suntem.
Frumusețea este mai mult decât o imagine, o atitudine, o ținută vestimentară. Frumusețea este echilibru.
Astăzi, societatea ne vrea doar în saloane, doar în cabinetele medicilor esteticieni. Dar adevărul este că acest apanaj a ceea ce ei cred că înseamnă „frumusețe” este doar o piedică în evoluția noastră că femei.
E dreptul tău să alegi cât și cum vrei să îmbunătățești ceea ce te nemulțumește la felul cum arăți. Depinde numai și numai de tine să găsești dreapta măsură între a înfrumuseța și a falsifica.
Frumusețea adevărată este, prin natura ei, fragilă și unică, asemenea unei picturi în frescă…
Dar, există multe feluri de înfrumusețare. O piele îngrijită, o dantură sănătoasă, o postura corectă, un corp tonifiat sau un zâmbet larg… toate acestea sunt pârghii cu care nu vei da niciodată greș, ca femeie.
Citește și: Crezi că femeile frumoase au lumea la picioare? Te înșeli!