Mărturisirea unei neurocercetătoare, supravieţuitoare a cancerului cerebral

Boala nu alege, ba chiar pe unii îi izbeşte din plin, în feluri greu de imaginat. Sunt oameni care au aflat diagnostice dure, au trecut prin tratamente care i-au făcut pe cei din jur să nu-i mai recunoască şi au avut zile în care au simţit că nu mai au nimic de trăit în afară de momentul morţii. Un caz excepţional este şi cel al Barbarei K. Lipska, a cărei poveste de viaţă incredibilă este relatată chiar de ea împreună cu Elaine McArdle în cartea apărută la Editura Trei, Nebunie şi vindecare.

Cartea este dovada clară că fiecare bolnav are propria evoluţie, în ciuda tuturor statisticilor nemiloase, iar în unele cazuri ea este uimitoare. Optimismul autoarei, hotărârea ei de a-şi menţine pasiunile şi stilul de viaţă în ciuda diagnosticului cancer, încrederea ei în ştiinţă şi susţinerea necondiţionată a familiei sale fac din acest jurnal o lectură la care este imposibil să rămâi indiferent.

„Sunt un caz rar. Am supravieţuit cancerului cerebral, mi-am revenit după ce am experimentat boala psihică şi pot să descriu ce mi s-a întâmplat. Dacă ar fi să-i ascultăm pe psihiatri şi neurologi – specialiştii în materie de creier şi sistem nervos – este de-a dreptul neobişnuit ca cineva cu un asemenea grad de afectare să poată fi tratat cu succes şi să se întoarcă din lumea întunecoasă a bolnavilor din această categorie”, mărturiseşte Barbara K. Lipska la începutul cărţii sale.

Recomandări

Poluarea aerului, vinovată pentru producerea infarctului

Histamina, ideală pentru protejarea inimii şi a rinichilor în sindromul cardiorenal

Înainte de a deveni autor şi a-şi expune viaţa atât de încercată de boală, Barbara a excelat în domeniul cercetării. S-a născut în Varşovia şi după ce şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe medicale la Academia de Medicină din Varşovia, a emigrat în SUA alături de familie. S-a angajat la Institutul Naţional pentru Sănătate Mintală din Bethesda şi este expertă internaţională în cercetările asupra schizofreniei realizate pe şobolani şi în studierea postmortem a creierului uman. Ironia sorţii face ca acest traseu să nu-i fi fost cu nimic de folos atunci când şi-a pierdut minţile şi a trecut prin tot ceea ce trece orice alt bolnav psihic fără atât de multe studii sau cunoştinţe despre felul în care funcţionează creierul uman.

„După ce mi-am pierdut minţile şi le-am recâştigat, îmi place să cred că sunt mai receptivă la trăirile şi problemele celorlalţi, că sunt o mamă mai înţelegătoare, o soţie, o prietenă şi un om de ştiinţă mai prezent. Această carte este un tablou al felului în care arată suferinţa psihică din interior”, afirmă autoarea.

În cartea „Nebunie şi vindecare”, Barbara rememorează încercările prin care a trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer cerebral şi cum cele mai simple lucruri cum ar fi pregătirea cinei, drumul până acasă sau folosirea centurii de siguranţă au devenit imposibil de pus în practică. Cercetătoarea atrage atenţia tocmai asupra faptului că schimbările de comportament pot indica probleme grave.

„Dacă cineva iubit sau un coleg de muncă alunecă la un moment dat şi rămâne paralizat pe o parte a corpului, cei mai mulţi dintre noi ar recunoaşte simptomele unui atac cerebral şi ar suna imediat la 112. Simptomele acute, ca acestea, sunt uşor de remarcat. Dar schimbările comportamentale pot fi mult mai greu de recunoscut şi acceptat ca semnale de alarmă sau probleme serioase”, precizează ea. „Schimbările comportamentului obişnuit semnalează, de cele mai multe ori, faptul că în interiorul creierului unei persoane se întâmplă ceva ce nu trebuie ignorat. Ieşirile mele emoţionale exagerate – furia, suspiciunea, nerăbdarea – sugerau că lobul frontal trece prin schimbări catastrofale”, mai spune ea.

Mai grav, cam 50% dintre bolnavii cu schizofrenie şi 40% dintre bipolari nu înţeleg că sunt bolnavi, deci nu îşi conştientizează propria patologie şi nu acceptă diagnosticele.

„Creierul are o capacitate remarcabilă de autovindecare după diferite tipuri de răni şi atacuri, o proprietate care-i uimeşte pe cercetători şi pe oamenii de ştiinţă. Chiar şi pacienţii cu leziuni cerebrale severe se pot recupera câteodată aproape în întregime. Dar, până acum, sincer vorbind, capacitatea creierului de a se autovindeca este pur şi simplu miraculoasă”, recunoaşte Barbara în cartea sa.