Medicaţie versus psihoterapie în tulburările psihice

Una din marile întrebări, atunci când se vorbeşte despre o afecţiune psihică, este cea legată de necesitatea medicaţiei.

Se pot rezolva problemele psihice doar prin psihoterapie sau pot trece de la sine? Este absolut necesară medicaţia?

Înainte de orice, trebuie spus că o persoană este considerată bolnavă psihic atunci când nu se mai acceptă pe sine însăşi sau pe ceilalţi, când are o preocupare excesivă pentru propria persoană sau pentru propriul corp, când pierde contactul cu realitatea, retrăgându-se în propria lume, ceea ce duce la incapacitatea sa de a se adapta normelor sociale, ocupaţionale sau culturale.

Recomandări

Ne ataşăm de suferinţă atunci când îi dăm prea mare importanţă, explicaţiile psihologului Andra Tănăsescu

11 efecte ale lipsei de încredere în sine, explicaţiile psihologului

Situaţii în care medicaţia nu poate fi înlocuită (dar poate fi asociată) cu psihoterapia

Putem spune că medicaţia este absolut necesară, neputând fi înlocuită cu psihoterapie, însă asociată cu aceasta, atunci când vorbim de o boală psihică gravă, precum:

• Schizofrenia: auzul unor voci când nu este nimeni în jur, auzul gândurilor în cap cu voce tare, a simţit că oamenii au ceva împotriva sa, a avut gânduri sau păreri neobişnuite sau stranii, a simţit că este spionat sau că se complotează împotriva sa pentru a i se face rău, are tendinţa de a se izola social, are comportament bizar, are senzaţia că primeşte mesaje directe prin radio sau TV
• Tulburări organice generale: delirium (sindrom cerebral acut care se manifestă prin dezorientare, lipsă de atenţie, tulburarea conştiinţei, agitaţie, halucinaţii vizuale, tulburări de somn) sau demenţă (sindromul cerebral cronic), o afecţiune generalizată a intelectului, memoriei şi a personalităţii fără afectarea conştiinţei.

Mai sunt şi alte afecţiuni ce trebuie judecate prin prisma profunzimii sau gravităţii simptomelor – în funcţie de acestea se stabileşte dacă se începe cu medicaţie, pentru a se interveni apoi cu o medicaţie mai lejeră şi psihoterapie -, cum ar putea fi:

• tulburarea bipolară
• tulburarea anxioasă
• anxietate generalizată
• tulburare de panică
• tulburare obsesiv-compulsivă
• tulburare severă de stres
• tulburare posttraumatică
• tulburare de personalitate: paranoidă, schizoidă, schizotipală, borderline, antisocială, narcisică, histrionică, evitantă, obsesiv-compulsivă, pasiv-agresivă, depresivă, ciclotimică
• tulburări legate de abuzul de: substanţe psihoactive, opiacee (morfină, heroină), anxiolitice şi hipnotice (sedative, barbiturice, benzodiazepine), canabis, cocaină, amfetamine, halucinogene (LSD, mescalina, psilocibina), solvenţi volatili (cetone, eter, cloroform, hidrocarburi aromatice), alcool

Prin urmare, tratamentul are legătură cu problema psihică şi cu simptomele prin care se manifestă aceasta.

Doar medicul psihiatru poate lua decizia trecerii de la medicamente la psihoterapie

Medicul psihiatru este cel care decide tipul de medicaţie şi dacă şi când se schimbă tratamentul. De asemenea, tot el este cel care decide dacă afecţiunea psihică este gravă şi dacă ori când este momentul oportun pentru a se interveni şi psihoterapeutic.

Este important de reţinut faptul că în cazul anumitor afecţiuni psihice grave (schizofrenia, demenţa, delirium, tulburare bipolară sau episod depresiv major, gânduri sau planuri suicidare), medicaţia este absolut obligatorie!

Dacă afecţiunea psihică este considerată medie (tipul afecţiunii cât şi manifestările acesteia), atunci se poate apela la un psihoterapeut pentru a se rezolva problema doar prin psihoterapie.

În concluzie, dacă consideraţi că aveţi o problemă de natură psihică, este important să mergeţi la un specialist pentru a vi se pune un diagnostic corect şi pentru stabilirea planului terapeutic ce trebuie urmat.