Medici care ne-au marcat şi de la care avem multe de învăţat

Jurnaliştii nu au fost niciodată bogaţi. Însă, fiecare dintre ei se îmbogăţeşte de fiecare dată când întâlneşte oameni senzaţionali. Sclipirile din ochii personajelor pe care le-am intervievat de-a lungul celor de 102 ediţii de “Ce se întâmplă, doctore”? mai precis de-a latul a 9 ani din viaţa mea m-au făcut de multe ori să mă simt una dintre cele mai norocoase fiinţe din lume.
Aşadar, ca jurnalist uneşti lumi. Este de datoria ta şi marele tău merit totodată să transmiţi obiectiv informaţiile şi poveştile oamenilor extraordinari. Trebuie să inspiri, să participi la schimbare, să lupţi.

Mereu am considerat că dacă după fiecare articol de la rubrica sănătate din revista noastră măcar un singur cititor va merge la medic şi se va trata – misiunea noastră este îndeplinită. Evident, toate articolele pe care le scrii, toate interviurile pe care le realizezi, toate situaţiile noi în care eşti pus zi de zi, toate locurile în care ajungi nu te lasă aşa cum eşti. Îşi pun amprenta asupra ta, te schimbă, te ajută să ieşi din zona de confort, te ajută să devii o variantă mai bună a ta şi să evoluezi. Încerc să învăţ câte o lecţie de la aproape fiecare om pe care îl întâlnesc şi să o transmit mai departe vouă, dragi cititoare şi cititori şi celor apropiaţi. Pentru această aniversare am selectat 3 întâlniri marcante.

Fă în fiecare zi ceva ce îţi place!

Recomandări

Despre riduri, aluniţe şi cancer de piele cu medicul dermatolog Mihaela Leventer

Zahărul: îl consumi zi de zi, fără să ştii!

Acum 2 ani, în Bucureşti am avut şansa să-l întâlnesc pe profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului HIV. El consideră că pacientul nu este o cifră, un caz, un subiect, ci o fiinţă umană căreia trebuie să i se acorde timp, să fie ascultată, iar „prevenţia este medicina viitorului”. Pentru buna funcţionare a organismului, profesorul recomandă alegerea fructelor, legumelor, plantelor proaspete sau cât mai puţin prelucrate termic deoarece doar aşa ne putem bucura de antioxidanţii de care dispun.

“Este indicat să utilizăm combinaţii de antioxidanţi, nu doar unul singur, spre exemplu, vitaminele E şi C formează împreună una dintre cele mai bune combinaţii antioxidante”, completează cercetătorul. Însă tot ceea ce este în exces strică, inclusiv o cantitate prea mare de antioxidanţi în organism dăunează, spune Luc Montagnier. „Nu luaţi suplimente alimentare fără consultul unui specialist”, avertizează el. „La 45 de ani toţi ne confruntăm cu stresul oxidativ, aşa că trebuie să facem teste biologice pentru a depista nivelurile oxidanţi/ antioxidanţi şi carenţele acestora”.
De asemenea, profesorul Montagnier ne mai sfătuieşte: „Putem combate stresul făcând ceea ce ne place. Plăcerea duce la dispariţia stresului, deci nu uitaţi să faceţi zi de zi activităţi care vă fac plăcere”.

Zahărul scurtează viaţa!

La Atena, acum 4 ani am întrezărit o rază de speranţă pentru cei ce vor tinereţe veşnică şi am simţit gustul amar al zahărului. Dr. Cynthia Kenyon de la University of California din San Francisco, unul dintre cei mai apreciaţi cercetători la nivel mondial în domeniul biologiei moleculare şi a biogerontologiei, a reuşit să anihileze gena îmbătrânirii la viermii Caenorhabditis elegans, dublându-le perioada de viaţă de la 30 de zile, cât trăiesc în mod obişnuit, la aproape 2 luni.

Tot doctor Kenyon şi echipa sa au descoperit la aceeaşi viermi că zahărul scurtează perioada de viaţă, de unde a apărut concluzia că renunţarea la zahăr ar putea creşte speranţa de viaţă. Dr. Kenyon arată de 40 de ani, dar avea 55.

Cum se menţine în formă, mai ales că are aceeaşi greutate ca în colegiu? Respectă o dietă aflată undeva la mijloc între South Beach şi Atkins. Consumă multe legume şi frunze verzi, fructe care nu sunt foarte dulci, gen pepene galben, carne, nuci, peşte, brânză, ouă şi un pahar de vin roşu în fiecare zi. Nu se atinge de desert, dulciuri, cartofi, orez, pâine sau paste. Sau extrem de rar.

Pro riduri?

Anul trecut, în Edinburgh am întâlnit un doctor dermatolog mexican, dr. Javier Luiz Avila, care m-a făcut să înţeleg că avem două opţiuni: să permitem ridurilor să ne brăzdeze chipul sau nu. L-am remarcat din timpul zilei, asistasem la o prezentare a unui studiu de care se ocupase. Îngrijit, pasionat de modă – arăta foarte bine. Are un ten… Stârneşte clar invidie. Şi totuşi…  Aş putea spune că are 33 de ani, însă sunt conştientă că un medic nu s-ar putea bucura de un asemenea renume la această vârstă. Îi zâmbesc şi deschid astfel discuţia. Îmi indică o colaboratoare a sa, o doamnă ce radiază . Este din Spania – ţară în care soarele radiază şi el. Ultraviolete. Multe zile pe an.

Doamna B. este frumoasă, dar are multe riduri ce i-au brăzdat fruntea, ochii şi zona nazolabială. Râde cu poftă şi este foarte clar că prin vene îi curge sânge latin şi că nu are obsesia cremelor SPF 365 zile pe an. Sânge latin are şi subiectul nostru, însă, din câte observ, nu împarte zâmbete în stânga şi în dreapta. Vârsta doamnei este egală cu vârsta domnului: 45 de ani. Numărul ridurilor NU. Vârsta de la care o femeie ar trebui să se preocupe de “umflarea” ridurilor este de 30 de ani.

Argumentul este logic… Cu cât acţionăm mai din timp, cu atât ridurile nu se adâncesc. Şi nimeni din jur (sau aproape nimeni) nu va observa că am întinerit. Încă ne confruntăm cu prejudecăţi cu privire la operaţii estetice, injecţii cu toxină botulinică sau acid hialuronic. Întrebarea mea este: în ce tabără vrei să fii?
P.S. Orice decizie este corectă, atâta timp cât este asumată.