Despre negarea realității incomode sub pretextul gândirii pozitive

Gândirea pozitivă poate fi, de foarte multe ori, doar o formă prin care individul încearcă să fugă de o realitate care nu îi convine, ceea ce poate să îi facă mai mult rău decât bine.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Despre negarea realității incomode sub pretextul gândirii pozitive

Gândirea pozitivă poate fi utilă atunci când ai anumite probleme, deoarece te ajută să construiești un plan prin care să depășești obstacolul respectiv. Dacă însă te bazezi doar pe gândirea pozitivă, fără niciun construct, poți fi neplăcut surprins de rezultate.

La baza gândirii pozitive ar trebui să existe un plan bine construit

Personal, cred că gândirea pozitivă provine din credința omului că cineva, acolo sus, are grijă de fiecare dintre noi, ceea ce, din perspectivă religioasă, este perfect adevărat. Însă de multe ori nu este de ajuns doar să îți dorești lucruri, ci trebuie să mai și faci ceva pentru a le obține. De aceea am spus că la baza gândirii pozitive ar trebui să existe un plan bine construit. Altfel, vorbim doar despre rugăciune sau despre meditație pentru a ne uni cu energia universului, așteptând apoi să primim de undeva ceea ce noi ne dorim.

Nu este rău să ne rugăm, ba din contră. Cum de altfel nu este nici pe departe rău să medităm. Ambele ritualuri ne ajută să ne regăsim echilibrul interior, să ne simțim în comuniune cu tot ceea ce ne înconjoară. Însă aceste aspecte sunt doar „o felie” din tot ceea ce reprezintă viața, interacțiunea cu familia, cu cei de la job, cu prietenii și societatea.

Putem de asemenea considera că o gândire pozitivă, o rugăciune sau meditația ne dau o mai mare limpezime gândurilor, ajutându-ne să ne simțim bine în propria piele pentru a putea ulterior împărtăși din starea noastră tuturor celor apropiați.

Ne poate afecta gândirea pozitivă?

Dacă avem cu adevărat o problemă ce presupune implicarea noastră, nu ne putem baza doar pe gândurile noastre pozitive. Putem să ne rugăm, să medităm doar pentru a găsi cele mai bune soluții pe care să le și aplicăm apoi. Altfel, din gândire pozitivă putem cădea foarte ușor în depresie, anxietate, tulburări de comportament.

Ce faci când gândirea pozitivă te aduce în depresie

În funcție gravitatea afecțiunii și a stărilor resimțite, poți apela la medicul de familie, la psiholog, la un preot, la familie sau la prieteni. Important este să îți conștientizezi starea și nevoia de a fi ajutat. Acesta este primul pas. Mai apoi, cu ajutorul familiei sau al medicului de familie, vei reuși să depășești starea depresivă sau poți fi îndrumat spre un psiholog, în cazul în care este nevoie de psihoterapie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Psihoterapeut & Coach Constantin Cornea
Oferă consultaţii pentru: psihoterapie şi consiliere pentru copii, adulţi, de grup, de familie, psihoterapie pentru depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate, tulburări alimentare, tulburări de natură sexuală, tulburări ale somnului, atacuri de panică. A susţinut ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”