Ce impact are neglijența emoțională din copilărie în comportamentul adultului, pastila de PSIHOLOGIE

Neglijența emoțională din copilărie poate lua multe forme: de la a nu da importanță emoțiilor celor mici, până la a nu-i asculta sau a nu-i alina atunci când sunt speriați. Și pentru că în copilărie, micuților le lipsesc resursele necesare pentru a înțelege când se întâmplă ceva rău sau disfuncțional, ei dezvoltă abilități de adaptare și mecanisme pentru a face față, mecanisme ce se pot transforma în patologie atunci când devin adulți. Colega noastră, Bianca Poptean, psiholog, ne veorbește despre ce tip de comportament putem avea la vârsta adultă dacă am fost neglijați emoțional în copilărie.

Experiențele din copilărie au un impact direct asupra biologiei creierului, spun specialiștii. Din ce în ce mai mulți terapeuți sunt acum conștienți de legătura dintre trauma copilăriei și trăsăturile de personalitate ale adultului.

Iată cele mai comune trăsături identificate pentru neglijența emoțională:

Comportamente pe placul celorlalți

Copiii care au fost nevoiți să lupte pentru atenția îngrijitorilor lor au învățat că e nevoie să le facă pe plac celor din jur. Atunci când și-au văzut părinții că suferă, ei au învățat că ar trebui să facă ei ceva pentru ca părinții lor să se simtă mai bine. Astfel, acești copii devin adulți „people-pleasers”, oameni care doresc să le facă pe plac tuturor.

Recomandări

Emoțiile puternice la copii: cum îi ajutăm să le înțeleagă și să le controleze

Cum ne poate ajuta Terapia Centrată pe Emoții

Performanțe ridicate sau perfecționism

Copiii care cresc într-o familie în care le sunt neglijate emoțiile înțeleg că, pentru a fi văzuți și ascultați, e nevoie să fie din ce în ce mai buni. Pentru că așa cum erau nu au obținut atenția părinților, ei devin perfecționiști și veșnic nemulțumiți de realizările lor.

Limite prea rigide sau prea relaxate

Stabilirea unor limite care sunt prea relaxate este o trăsătură comună a copiilor din familii în care limitele lor nu au fost respectate. Într-un mod similar, cei care au limite prea rigide, cel mai probabil fac acest lucru din dorința și nevoia de a se proteja, tocmai pentru că au avut părinți intruzivi.

Comportamentul evitant

Dacă am fost răniți sau abandonați în copilărie, frica de a fi răniți din nou ne poate menține în teama de a ne apropia de ceilalți. Atunci când suntem puși în situația să ne apărăm dreptruile, nu știm să facem asta și preferăm să plecăm, evităm situațiile conflictuale și plecăm din relații când devin prea profunde.

Nevoia de a-i „repara” pe ceilalți

Copiii care au crescut în medii disfuncționale ar putea dezvolta nevoia de a-i ajuta și de a-i vindeca pe ceilalți în relațiile lor adulte. Atunci când devenim salvaori, de fapt este o parte din noi ce are nevoie să fie salvată.

Nevoia de a fi permanent într-o relație sau a rămâne într-o relație toxică

La fel cum evitarea relațiilor poate însemna evitarea durerii emoționale, cei care trec de la o relație la alta încearcă adesea să umple golul rănilor de atașament din copilărie. Dacă putem dovedi cumva că suntem demni de iubire și afecțiune, acest lucru vindecă vocea interioară din interiorul nostru care ne spune constant că, de fapt, nu suntem.