Nevoile emoționale, „tratate” cu mâncare. Diferența dintre foamea reală versus foamea pe fond de stres

Mulți dintre noi ne îngrășăm pentru că mâncăm când suntem deprimați. Nu pentru că ne-ar fi cu adevărat foame! Alimentele ne asigură un confort emoțional. Dar, în același timp, ne pot expune riscului de obezitate.

Deşi depresia şi obezitatea reprezintă afecţiuni diferite, între depresie şi excesul ponderal există o relaţie de reciprocitate. Foarte multe cazuri de supraponderabilitate au ca motiv principal o depresie mai veche. Netratată la timp, s-a manifestat prin fenomenul reprezentat de mâncatul pe fond emoţional.

Statisticile arată că 1 din 10 români este afectat de stări specifice depresiei. Totodată, rata obezităţii creşte îngrijorător odată cu cea a depresiei. Un studiu recent a scos la iveală faptul că stările depresive reprezintă un factor de risc cu 58% mai important în ceea ce priveşte apariţia obezităţii în rândul persoanelor cu o greutate normală.

Recomandări

Mâncatul intuitiv sau dieta fără restricții. 10 lucruri pe care să le faci ca să-ți repari…

Foamea permanentă nu e normală! Ce se întâmplă, de fapt, cu tine când simți nevoia să…

De ce mâncăm când suntem deprimați?

Mâncatul pe fond emoţional este modalitatea persoanelor deprimate de a se simţi bine pentru câteva minute. Acest obicei este răspândit în special în rândul nefumătorilor.

Persoanele care şi-au făcut un obicei din a deschide frigiderul ori de câte ori se simt deprimate, stresate, extenuate se supraalimentează din dorinţa de a-şi satisface anumite nevoi emoţionale.

Mulţi dintre cei care apelează la acest truc pentru a-şi păcăli emoţiile sunt conştienţi de ceea ce fac. Unii ating punctul în care ajung să se supraalimenteze pe ascuns. Ulterior, se simt vinovați, promiţându-şi mai mereu că e ultima dată când vor apela la această metodă de relaxare psihică.

Alţii folosesc mâncarea ca pe un premiu, recompensându-se pentru orice reuşită. Oricât de mică şi nesemnificativă ar fi aceasta…

Există, aşadar, o senzaţie de „foame pe fond emoţional” pe care o simţim cu toţii din când în când. Însă ignorarea ei o face să apară tot mai rar.

Persoanele care îşi alimentează această nevoie a subconştientului nu se satură niciodată. Practic, saţietatea este doar o iluzie de moment. Aceste persoane intră într-un cerc vicios. Dacă nu se opresc la timp, ajung să sufere de afecţiuni precum bulimia, supraponderabilitatea sau chiar obezitatea.

Cum deosebim foamea reală de foamea emoţională?

În realitate, creşterea apetitului pe fond nervos nu are nimic de-a face cu foamea. Pofta de mâncare cauzată de anumiţi factori de stres apare brusc, nu treptat, aşa cum se întâmplă în cazul nevoilor fizice. De asemenea, foamea pleacă din stomac, creând o senzaţie de disconfort fizic în cazul în care nu este satisfăcută. Nevoia psihică de a mânca naşte însă o nervozitate greu de controlat, persoana în cauză reuşind să se calmeze abia după ce se alimentează.

După acest moment apar regretele şi sentimentele de vinovăţie, frustrările şi senzaţia de anxietate. În situaţia în care mâncatul reprezintă o reacţie la impulsurile organismului, procesul creează satisfacţie fizică şi psihică în egală măsură.

Cum se tratează aceste tulburări alimentare 

De cele mai multe ori, vizita la specialist confirmă faptul că persoanele care simt o nevoie permanentă de a mânca suferă, de fapt, o depresie. Practic, în rezolvarea acestei probleme este necesar ca, în primul rând, afecţiunea să fie diagnosticată şi tratată.

Singurul mod eficient de a scăpa definitiv de aceste probleme este vizita la medicul specialist psihiatru, care se poate pronunţa în privinţa evoluţiei disfuncţiilor şi care, eventual, poate prescrie un tratament adecvat situaţiei în cauză.