Nostalgia după momente dureroase – de ce ne place să ne chinuim?

Fără îndoială, am trecut cu toții prin momente dureroase, despărțiri amoroase și chiar despărțiri fizice. Este doar cursul vieții pe care nu îl putem controla și nici nu are sens să încercăm măcar s-o facem.

La fel de des ni se întâmplă să fim nostalgici după momente mai puțin plăcute. Nu prea are sens, nu?

Amintirile dureroase din comunism,
distorsionate de sărăcie

Haideți să ne gândim la perioada comunismului. România a înflorit din anumite puncte de vedere, dar societatea a fost supusă unei sărăcii macabre, sărăcie în alegeri și lipsă de libertate.

Recomandări

5 semne că nu ești pregătită pentru o nouă relație

5 exerciții pentru calmarea nervilor. Cum să-ți găsești liniștea și fericirea fără să scoți bani din…

Majoritatea persoanelor trecute de 75 de ani rememorează cu nostalgie vremurile în care stăteau la coadă pentru ceva ce noi comandăm acum pe telefon.

Avem o „armă” foarte cool. De fapt, chiar două, strâns legate. Neuroplasticitatea creierului și timpul.

Avem capacitatea de a ne reface, odată cu trecerea timpului, indiferent de intensitatea durerii.

Trecutul prezintă certitudine,
viitorul ne sperie

Apoi intervine elementul care distorsionează amintirile. Avem senzația trecutului mai frumos decât a fost de fapt.

Suntem nostalgici după oameni care ne-au trădat, mințit, avem impresia că au fost mai multe părți bune decât rele, că am greșit, că regretăm. Aici mă includ și pe mine, într-o versiune mai veche de-a mea.

Ne este teamă de viitor. Trecutul prezintă certitudine. Viitorul este lipsit de siguranță. Mai mult, asociem o perioadă lungă din trecutul nostru, poate chiar o relație, cu un moment scurt de fericire.

Practic, punem eticheta fericirii asupra a tot ceea ce a fost. Și nu a fost, de fapt.

Trăim la extreme,
ne considerăm victime

Suntem comozi, confortabili, până și gravitația ni se pare confortabilă. Un cutremur de 5 grade ne-ar destabiliza complet.

Nu suntem adaptați la schimbare și ne place, fără să ne dăm seama, monotonia. Asta e în firea umană.

Sunt și persoane care au nevoie de ceva mai multă adrenalină, dar nu le vei vedea 24/24 într-un avion, sărind cu parașuta.

Ne chinuim și pentru că suntem de cele mai multe ori victime. Chiar dacă nu suntem. Noi suntem gaura din covrig și „l’ombelico del mondo”, cum spun italienii.

Postura de victimă este una privilegiată care atrage multă simpatie. E mai plăcut să știm că am suferit, decât să realizăm că și noi i-am făcut pe alții să sufere.

Experimentul lui Schrödinger 

Haideți să păstrăm ce a fost și să fim realiști. Mă rog, cât putem fi de realiști. E destul de dificil. Haideți să fim mai încrezători în viitor.

Îmi amintesc de „Pisica lui Schrödinger”, un experiment mental care presupune existența unei pisici într-o cutie închisă, cutie în care se află și otravă.

Cât timp cutia este închisă, sunt 50% șanse ca pisica să fie vie, 50% ca pisica să fie moartă. Practic, avem două realități paralele.

Abia când deschidem cutia, una dintre realități se prăbușește.

Așa și noi cu viitorul. Optimismul exagerat nu e ceva ce recomand, dar o stare de echilibru și de împăcare cu tot ce va fi este cheia.