Nu confundaţi plictiseala cu depresia!

Plictiseala este o emoţie umană comună. Apare mai frecvent la cei care trăiesc stări depresive, de lipsă de speranţă, se simt singuri şi sunt uşor distraşi de diverşi stimuli care nu au vreo importanţă anume pentru ei. Uneori, poate fi confundată cu depresia.

Depresia include stări de tristeţe şi lipsa de interes pentru un număr mare de activităţi. În schimb, plictiseala este caracterizată de lipsa de interes şi poate exista independent de tristeţe.

În depresie, influenţa mediului este pregnantă. Multe din lucrurile care se întâmplă sunt percepute ca având o influenţă negativă, iar efortul de a rezista aversiunilor poate deveni epuizant.

Recomandări

Divorţul, un rău necesar

Lasă grijile profesionale la uşă!

Stimulii sunt parcă prea mulţi, prea ampli, se întâmplă tot felul de „surprize”, resimţite în plan psihic ca adevărate cutremure şi toate astea îl fac pe depresiv să-şi dorescă liniştea şi monotonia mai mult decât orice altceva. Ca reacţie de apărare, se observă tendinţa spre izolare, îndepărtare de stimulii negativi şi chiar de toţi stimulii. Doar în cazurile grave apare o ruptură semnificativă de mediu. Mintea este plină de gânduri referitoare în marea majoritate la trecut, experienţe negative sunt în permanenţă reactualizate.

Un om plictisit percepe mediul în care se află ca fiind static şi este deconectat (detaşat) de procesele care au loc în jurul său. Ar vrea să se agaţe de ceva, dar mai nimic nu pare să-l captiveze suficient. Monotonia devine un nisip mişcător şi cu fiecare tentativă de alungare a acestei stări amplifică şi mai acut sentimentul că nu se întâmplă nimic.  Experienţele devin frustrante, sufocante, nu neapărat şi dureroase, ca în cazul depresiei. Mulţi relatează o senzaţie de vid mintal, de parcă nici o idee nu pare să-i preocupe.
  

Toţi avem momente sau perioade de plictiseală. Când ele devin foarte dese sau prelungite, tindem să reacţionăm tot mai slab la efectele stimulului numit „plictiseală”. Pe acest fond riscă să se instaleze plictiseala cronică.

Apar  modificări de comportament: scade toleranţa la frustrare, iritabilitate, labilitate emoţională, nelinişte, mişcări cu aspect stereotip (de exemplu cu degetele de la mâini), se poate ajunge şi la abuz de droguri, mâncat excesiv, jocuri de noroc sau orice aduce o stimulare în plus.

Unele persoane sunt mai predispuse la plictiseală ca altele:

• anxioşii şi cei foarte preocupaţi de performanţă. Nu au multă răbdare şi vor să termine sarcinile cât mai repede. Adesea le termină, după care se plictisesc aşteptând să termine şi restul. Până şi succesele foarte frecvente îi pot plictisi în anumite condiţii. Lumea se mişcă prea încet pentru ei.
   
• cei cu o capacitate scăzută de relaxare şi de angajare în activităţi plăcute. Nu apucă să se bucure de succesele lor şi nici să-şi mai încarce bateriile.
   
• cei cu o „sensibilitate” crescută la recompense. Când le consideră prea mici, se demotivează repede.
   
• la capătul opus al spectrului, persoanele care reacţioneaza foarte amplu la pedeapsă şi suferinţă vor să se retragă din mediu în scopul (uneori iluzoriu) al autoprotecţiei. Cu timpul devin tot mai substimulaţi.

Plictiseala aduce cu ea ceva foarte periculos: plictiseala cronică. Cu cât durează mai mult, cu atât se observă o degradare mai accentuată a persoanelor plictisite, sub toate aspectele: aptitudini, rezistenţa la stres, aspect exterior, relaţii personale şi sociale.

Sarcinile repetitive plictisesc, întrucât solicită atenţia, dar aduc o stimulare scăzută. Plictiseala e ca gripa: a altora ne poate contamina, la fel cum şi a noastră îi poate afecta pe cei din jur.

Plictiseala poate fi şi un fenomen adaptativ în condiţiile în care este conştientizată prezenţa ei şi diverse activităţi rutinate sunt modificate. Uneori se ajunge şi la schimbări majore în stilul de viaţă: alt serviciu, altă ţară, altă relaţie de cuplu.
Adesea însă, resursele externe sunt insuficiente sau chiar lipsesc. Se ajunge la o situaţie foarte dificilă, în care persoanei afectate îi mai rămâne ca soluţie să caute un substitut: stimularea internă. Este dramatic să constaţi că viaţa ta, aşa cum ţi-ai construit-o în zeci de ani, nu-ţi mai ajunge. Poţi cădea, inevitabil, şi în depresie.

Soluţiile trebuie căutate pe întreaga axă a timpului: „Ce a funcţionat în trecut şi mai poate fi eficient şi în prezent, în aceeaşi formă sau cu diferite adaptări?”,  „Ce anume din actualitate este insuficient folosit?”, ” Noutatea, accesibilă acum sau într-un moment viitor?”.

Copiii găsesc orice interesant. Nu există lucruri neinteresante în sine, dar modul nostru de gândire  face ca experienţele pe care le trăim  să fie mai mult sau mai puţin interesante.

Pentru a deveni plictisiţi trebuie:
– să ne concentram asupra faptului că nu suntem capabili să dăm suficientă atenţie stimulilor interni (gânduri, emoţii) şi externi necesari pentru a ne angaja în activităţi satisfăcătoare
– să atribuim această stare negativă factorilor externi, dacă se poate exclusiv lor.

Aspectul esenţial care face ca o activitate să fie plictisitoare este incapacitatea noastră de a vedea un un scop/sens în ea. Doar ceea ce nu are nici un rost  ne poate plictisi. Aspectul depăşeşte de fapt simpla obţinere a plăcerii sau evitare a pedepsei.
Este nevoie şi de un simţ al continuităţii în ceea ce facem, de convingerea că prin ceea ce facem construim ceva durabil.
Uneori merită să ne distragem atenţia de la starea negativă cu tot felul de activităţi (net, filme, baruri), dar asta nu ne va modifica modul de gândire sau comportamentele.

E importantă conştientizarea faptului că fiecare circumstanţă, fiecare activitate are potenţialul de a deveni valoroasă pentru noi sau alţii. Un bun început este valorizarea aspectelor mărunte, banale ale existenţei. Pe măsură ce exersăm, ne dezvoltăm capacitatea de a găsi aspecte importante în multe lucuri, dar şi pe cea de a ne bucura de ele.

Există şi o soluţie oricând la îndemână: ajută-i pe alţii!  Ai un scop, te simţi util, poţi face cum şi cât doreşti, poţi fi creativ, îţi faci prieteni şi eşti remarcat.

Dr. Corneliu Ungureanu
Medic specialist psihiatrie/ psihoterapeut
Mental Health Clinic