Optimismul toxic: ce este și cum putem să-l evităm

Optimismul toxic este o formă exagerată de optimism care nu face bine nimănui
  • Publicat:
Optimismul toxic: ce este și cum putem să-l evităm

În general ne place să fim în preajma oamenilor optimiști – sunt entuziaști, veseli și par mereu entuziasmați de viață. Dar există părți negative ale pozitivității – poate că le-ați mai întâlnit și voi până acum! Optimismul toxic este acel optimism exagerat care nu face bine nimănui. Iată câteva dintre tipurile de optimism toxic pe care le-ai putea întâlni:

„Mai fericit decât tine”

Unii oameni par să folosească optimismul pentru a-și alimenta ego-urile cu laude de sine. Au un aer superior și pare că problemele și suferința care ne împovărează pe noi, ceilalți, nici măcar nu ajung la ei. O asemenea exagerare a optimismului acoperă un strat mai profund de negativitate și nesiguranță.

Timpul potrivit

Există un timp potrivit pentru toate, așa cum este surprins și în rândurile Eclesiastului: „Un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde, un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa”. Pozitivitatea este optimă numai atunci când se potrivește situației; râsul se potrivește minunat la o petrecere, dar nu atât de mult și la o înmormântare. Lipsa noțiunii de timp potrivit este o caracteristică egocentrică, inadecvată, care neagă sentimentele altora.

„Privește partea pozitivă”

Această formă de optimism toxic nu neagă în totalitate sentimentele negative, ci le minimizează. Indiferent ce dezamăgire îi iese în cale, persoana în cauză reușește întotdeauna să găsească o parte pozitivă. De exemplu, dacă ai fi în situația de a pierde o sarcină, acea persoană ar spune „Hei, măcar știi că poți rămâne însărcinată!”

Tipul pasiv-agresiv

Acest comportament este ușor de găsit pe rețelele de socializare atunci când, de exemplu, cineva pare că duce viața ideală și postează fotografii în care pare că este incredibil de fericită, doar pentru a-l face pe fostul său partener să se simtă prost. Aceste expresii nesănătoase de optimism sunt toxice și pentru persoana care le folosește, deoarece întăresc sentimentele subiacente de inadecvare sau invidie.

Autocenzurare emoțională

Optimismul toxic poate fi și o bătălie internă. În loc să respingi emoțiile dificile ale altcuiva, le respingi chiar pe ale tale. Nu te lași să simți ceea ce simți – poate ai fost învățat să nu îți dai voie să experimentezi sentimente negative puternice sau te temi de ele sau îți faci griji că te vei bloca în ele, însă… A nega realitatea a ceea ce simți te poate împiedica să experimentezi întreaga gamă de emoții.

Ce putem face

Paradoxal, optimismul poate fi unul dintre cele mai dificile comportamente toxice de abordat. Comportamentele negative toxice, precum izbucnirile furioase sau abuzul emoțional, sunt în mod clar dăunătoare, în timp ce optimismul se presupune că este un lucru bun. Ca și în cazul altor forme de comportament toxic, fii atent la încercarea de a determina persoana să se schimbe. Este posibil ca unii oameni să nu-și poată sesiza comportamentul, cu atât mai puțin să recunoască daunele pe care le provoacă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Fasciaterapia și durerea
Fasciaterapia și durerea