Propriile traume create de sistemul de educație se activează la începutul anului școlar

Propriile traume create de sistemul de educație se pot activa la începutul școlii în adulți – fie că sunt sau nu părinți , spune Andreea Neagu, psiholog și psihoterapeut, într-un mesaj puternic pe rețelele sociale.

Luna septembrie are în fiecare dintre noi ecoul începutului de an școlar și ne trezește amintiri, fie că suntem părinți și ne reîntoarcem în mediul școlar fiindu-le alături copiilor noștri, fie că nu suntem, dar auzim pe posturile TV știri despre primul clopoțel.

Cum se manifestă propriile traume provocate de sistemul educațional

“Aceste amintiri pot lua adesea formă unor comportamente, gânduri, emoții sau trăiri în corp disfuncționale”, spune Andreea Neagu. Specialistul spune că nu trebuie neapărat să ne reamintim momentul în care ni s-a întâmplat ceva negativ la școală, în clasă, pe coridoare, ci putem trăi simptome post-traumatice de tipul:

Recomandări

Traumele: ce sunt și cum ne afectează

Traume din trecut care îți afectează comportamentul: pastila de psiho

Gânduri disfuncționale sau credințe limitative: “Eu nu sunt prea bun la meseria mea”, “Poate că ar trebui să încep un proiect nou, ceea ce am făcut până acum nu este îndeajuns”, “Alții tot timpul muncesc mai mult decât mine sau se pricep mai bine la ceea ce fac”, “Poate trebuia să mă fac medic/avocat/altă meserie ‘serioasă’ și nu să lucrez în atreprenoriat”, “”Copiii mei încep școală azi, așa că trebuie să ne apucăm serios de treaba. O să-i înscriu la toate cursurile afterschool sau toate optionalele”, “Trebuie să muncesc din greu și să fiu bun la toate pentru a mă remarcă în profesia mea” și lista poate continua.

Emoții puternice sau copleșitoare: simt furie în trafic, în timp ce îmi duc copilul către școală în orașul reaglomerat brusc; simt teamă de cum voi fi perceput în grupul de părinți și cum va fi perceptul copilul meu în grupul de colegi; mă simt pus la colț de învățătoarea/educatoarea copilului meu când povestește regulile clasei din noul an, în careul din curtea școlii; simt frică și neputință când mă gândesc la noul an școlar al copilului meu; mă gândesc ce flori scumpe să cumpăr sau ce cadou pompos să-i ofer doamnei de la școală, pentru a o impresiona și a-i pune o ”vorba bună”copilului meu.

Senzații de disconfort în corp sau lipsa acestora: mă doare stomacul când copilul meu spune că îl doare burtica pentru că nu vrea să meargă la școală; nu simt nimic legat de tema școlii, nu mă interesează (mecanismul se numește discociere); am atacuri de panică, vertij, copleșire, tensiune și alte senzații asemănătoare atunci când sunt în medii școlare sau când mă apropii de acestea.

În relațiile cu oamenii implicați în povestea educației copilului meu, fie că sunt ei cadre didactice sau alți părinți, adopt unul dintre aceste mecanisme: mă cert cu toată lumea, contest toate regulile și autoritatea, doar versiunea mea este corectă și încerc să o impun celorlalți sau sunt submisiv, tac din gură, nu comentez în față regulilor școlare, chiar dacă nu sunt de acord cu acestea și, mai ales, doresc să o impresionez pe “doamna”.

Dacă vă recunoașteți în vreunele dintre aceste simptome, Andreea Neagu vă urează bun venit în clubul generațiilor de copii traumatizați în mediile educaționale românești, deveniți adulți.

Psihoterapeutul explică faptul că trauma nu înseamnă neapărat că mi s-a întâmplat doar mie ceva rău. “Înseamnă și faptul că am asistat la situații de abuz, înjosire, nedreptate a altor copii, din partea cadrelor didactice sau a altor adulți responsabili cu educația noastră”.

În mesajul puternic scris pe rețelele de socializare, Andreea Neagu spune că nu crede că TOATE mediile educaționale românești au produs traume copiilor, însă multe dintre acestea au făcut-o. “Nu spun că TOATE cadrele didactice sunt abuzatori, însă unii sunt. Nu spun că TOT sistemul educațional este defect, ci elemente din acesta fac că situațiile educaționale să se distorsioneze sever uneori.”

Cum întrerupem această traumă transgenerațională

Dacă întrebi ce e de făcut în această situație în care ducem, generație după generație, trauma transgenerationala mai departe, psihologul Andreea Neagu vine cu un răspuns.

“Schimbarea vine odată cu conștientizarea faptului că ceva nu merge, ceva este disfuncțional. Iar primul pas după conștientizare este conectarea cu oameni de suport, care ne pot ajută atunci când ne este greu.”

Așa că marea recomandare a specialistului este să cerem ajutorul: “Atunci când suntem un adult implicat în educația copiilor generațiilor actuale, fie din rol de cadru didactic, fie din rol de părinte, este să ne uităm la noi, la rănile noastre, preluate la rândul nostru de la alți adulți răniți și să cerem ajutor. Cereți ajutor altor părinți, cu care va înțelegeți bine, cereți ajutor colegilor de breaslă din cancelarie, cereți ajutor managementului școlii. Și atunci când apar conflicte între adulții implicați în educația copilului, cereți ajutor unui mediator: o persoană obiectivă, ideal din afară mediului, care poate să împace și capra și varză (poate să fie un mediator, un avocat, în specialist în sănătate mintală).

Mai mult, e foarte important să ne informăm. “Există în sistemele educaționale internaționale ceea ce se numește “Trauma Informed Schools” – Școli Informate de Traumă, unde cadrele didactice și părinții din comunități sunt ajutați să vadă sistemele educaționale și copiii prin prisma a ceea ce înseamnă trauma și cum se manifestă în grupuri. Doar scrieți pe Google și gășiți mii de resurse.”

Andreea Neagu își încheie mesajul extraordinar cu un manifest pentru echilibru: “Cred cu putere în echilbru, iar acesta vine atunci când ne sunstinem unii pe ceilalți.

Și mai cred cu putere că generațiile noi de copii vin pe lumea aceasta să ne semnaleze nouă, adutilor răniți și traumatizați din alte generații, că mai avem de vindecat diverse aspecte în noi, pentru a putea fi exemple mai coerente și mai sănătoase pentru ei.

Povestesc toate acestea din rolul de psihoterapeut de adulți, adulți care își procesează la vârste târzii răni traumatice din perioadele școlare în procese terapeutice lungi și care trăiesc adesea simptomele prezentate mai sus. Și trăiesc aceste simptome nu doar la începutul anului școlar, ci în toată viață lor de adulți.”

Foto: Cristina Nichituș Roncea