Psihologul Emilia Potenteu: Fericirea este cea care distruge silueta

Mirajul slăbirii la început de an. Cine n-a făcut-o până acum, încearcă să-şi spună că a găsit momentul perfect. Cine a eşuat de-a lungul timpului, crede că ianuarie îi va oferi pe tavă soluţia definitivă. Cine are un psihic labil, va da vine pe el. Cine are un partener supraponderal, va încerca marea cu degetul şi se va strădui să gătească light. Iar cine se crede nefericit, va pune kilogramele pe această stare de fapt. Câte slăbiri, tot atâtea diete. Vine cu răspunsuri psihologul Emilia Potenteu într-un interviu despre marile semne de întrebare ale slăbirii la început de an.

CSÎD: De ce ne apucăm de cure de slăbire la început de an şi le abandonăm pe parcurs?
Emilia Potenteu: A devenit un obicei ca la începutul fiecărui an să analizăm unde suntem, unde am vrut să fim dar mai ales să ne stabilim noi obiective pentru a ne îmbunătăţi viaţa. Totuşi, de multe ori rezoluţiile noastre de început de an eşuează. Şi asta pentru că “1 ianuarie” nu este cel mai prietenos aliat al nostru.

Cum nici “luni” nu este şi nici “mâine”. Întotdeauna “azi”, “acum”, “aici” sunt singurele soluţii de reuşită în orice am încerca să demarăm. Dezamăgirile vin din expectaţii şi întotdeauna de la un nou început avem aşteptări foarte mari, care conduc, la prima abatere, la abandonarea întregii cauze. Rezoluţiile pentru ziua de azi au mult mai multe şanse de izbândă. Pentru măcar o zi putem renunţa la dulciuri. |ntr-o zi putem face exerciţii sau putem adopta un nou obicei. În plus, dacă circumstanţele se schimbă şi noi ne putem schimba obiectivele, fără să ne simţim vinovaţi sau fără remuşcări, deoarece schimbarea se va întâmpla oricum, este inevitabilă.

Recomandări

Zahărul, mai periculos decât sarea!

Dieta combinaţiilor alimentare – slăbire şi stil de viaţă sănătos!

Aşa că dacă rezoluţiile anului nou nu funcţionează, atunci să încercăm o noua modalitate de a ne stabili rezoluţii. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem face astăzi şi în timp, zi după zi, ne vom schimba stilul de viaţă, fără a avea sentimentul că traversăm o periodă pasageră, de autopedepsire. Iar dacă într-o zi dăm greş, este doar o zi, nu un întreg proces compromis.
 

Eşecurile în curele de slăbire

CSÎD: Ce ascund eşecurile în curele de slăbire?
Emilia Potenteu: Când vorbim despre o cură, ne referim la un timp anume. Cura presupune un timp discontinuu. Un stil de viaţă incorect a născut necesitatea unei cure de slăbire, mai precis stilul personal de viaţă al pacientei este complet diferit decât cel din perioada curei de slăbire. Astfel apare o ruptură, o fragmentare, un clivaj, o împărţire între doi timpi: unul fără cură de slăbire şi unul în care se practică „slăbirea”, care implică o serie de consecinţe la nivel psihic.

Din nemulţumirea faţă de propria persoană apare ideea unei cure, însă de cele mai multe ori, kilogramele în plus pot fi un paravan confortabil după care ne ascundem toate celelalte frustrări şi nereuşite. Dacă la sfârşit de an, şeful nu ne-a promovat sau dacă iubitul tocmai te-a părăsit, este foarte comod să acuzăm că aceste kilograme în plus sunt vinovate, nicidecum incompetenţa noastra sau insuficienţa noastră emoţională de a funcţiona într-un cuplu.

Obişnuiesc să le spun pacientelor mele că procesul de slăbire va fi mult mai uşor decât asumarea noului look şi a propriei valori personale. Şi astfel putem trage concluzia că în orice nereuşită exista un beneficiu secundar.

Cele mai puternic emotivaţii pentru a slăbi

CSÎD: Este adevărat că mulţumirea de sine şi relaxarea pot duce la îngrăşare?
Emilia Potenteu: Omul modern îngurgitează cantitativ mult mai multe alimente decât are nevoie organismul, iar în spatele motivaţiei subliminale, există întotdeauna o stare emoţională”: unii mănâncă în mod compulsiv când sunt fericiţi, alţii când sunt deprimaţi, unii mănâncă pentru a se premia, alţii pentru a se pedepsi. Totuşi, chiar dacă oamenii fericiţi prezintă un risc mai mare de a se îngrăşa spre deosebire de cei trişti, totuşi cele mai multe calorii, teoretic sunt consumate atunci când sunt fericiţi, şi nu atunci când sunt supăraţi.

Dacă până acum se credea că tristeţea ne face vulnerabili la plăceri gastronomice, studiile tind să ne contrazică. Astfel s-a ajuns la concluzia că perioadele de exces alimentar compulsiv pe fond de depresie nu adaugă atât de multe kilograme în plus şi că fericirea este de fapt cea care distruge silueta, încet dar sigur. Relaxarea şi fericirea diminuează obsesia caloriilor în plus, alimentaţia devine o sursă la îndemână de plăcere, scara valorică se modifică, practic importanţa câtorva kilograme devine aproape nulă.

Şi exemple sunt nenumărate, gândiţi-vă că numai în perioada concediilor sau a sărbătorilor, când suntem relaxaţi, nu muncim, suntem mai fericiţi, renunţăm la ideile culturale asupra idealului de frumuseţe, avem cu toţii tendinţa de a mânca mai mult, fără a ne gândi la consecinţe. Sau la frecventele modificări de look după legalizarea căsniciei. Trebuie însă să ne limităm în a lăsa emoţiile, fie ele pozitive sau negative, să ne influenţeze alegerile alimentare.

CSÎD: Care sunt cele mai puternice motivaţii pentru a ajunge la greutatea dorită?
Emilia Potenteu: Dacă considerăm atributul „puternice” sinonim cu „reuşite” şi mă întrebaţi care dintre motivaţii are şanse maxime de reuşită, din păcate, răspunsul este unul trist şi anume atunci când este cumva prea târziu, când sănătatea ne-a fost deja afectată şi încercăm măcar să diminuăm pagubele.

Şi acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul altor vicii, fumatul, băutura, etc. Practic, un diagnostic grav este extrem de convingător. Altfel, scara valorică depinde de la o persoana la alta şi chiar de la un anumit moment al vieţii la altul. Odată este motivantă o dragoste nouă, altădată un simplu concediu, un nou început, o întâlnire cu vechi cunoscuti, un eveniment important în viaţa pacientului, ruşinea, o critică dură venită din partea unei persoane importante… depinde foarte mult!

Însă dacă motivaţia este extrinsecă şi demonstrativă, ea are fără îndoială doar un efect pasager. Adevărata motivaţie cu şanse de reuşită trebuie să fie intrinsică, să vină din noi, necondiţionată şi abordată ca un stil nou de viaţă. Trebuie schimbate obiceiurile care duc la acumularea kilogramelor, practic focusat pe cauza nu exclusiv pe efecte.

CSÎD: Cum îţi motivezi pacienţii care au şi probleme de greutate să adopte diete?
Emilia Potenteu: De cele mai multe ori, kilogramele în plus sunt consecinţa a unor probleme de ordin psihologic, sunt foarte rare cazurile când acest surplus de greutate are cauză fiziologică, respectiv boli care să aibă consecinţe de supraponderalitate. Astfel, odată rezolvată cauza reală, dispare şi efectul. Odată terminat procesul terapeutic şi imaginea pacientului suferă modificări semnificative, este un proces complex cu nenumărate beneficii secundare, pe toate planurile.

CSÎD: Cât de mult influenţează problemele din copilărie greutatea corporală pe termen lung?
Emilia Potenteu: Obiceiurile alimentare se formează încă din copilărie şi odată asimilate este mult mai greu să modificăm patternul faţă de mâncare dar mai ales patternul faţă de motivaţia alimentaţiei. Crearea obiceiurilor alimentare ale copilului reprezintă un proces îndelungat şi are o influenţă majoră în desăvârşirea personalităţii lui. Dacă acesta este recompensat cu „ceva bun” atunci când este supărat sau dacă este privat de “ceva bun” atunci când este pedepsit, va dezvolta motivaţii greşite asupra alimentaţiei şi orice oscilaţie de stare, va atrage după sine adevărate dezechilibre alimentare şi nu mă refer aici exclusiv doar la kilogramele în plus ci şi la boli care survin din cauza excesului sau insuficienţei alimentare.

Apoi toate tulburările de comportament alimentar îşi au originea într-o problemă nerezolvată corect din perioada copilăriei. Aceste tulburări de comportament alimentar nu sunt determinate exclusiv de mâncare. Controlul exagerat al mâncării, obsesia menţinerii unei greutăţi ideale, existenţa unor momente în care pofta de mâncare sau dorinţa de a mânca este foarte mare, mâncatul şi apoi autoprovocarea eliminării prin vomă sau laxative, mâncatul compulsiv sau implicarea exagerată în activităţi fizice nu sunt decat simptome, ele nu reprezintă problema în sine.

Şi nu de multe ori, aceste simptome sunt dezvoltate ca modalităţi ale persoanei de a face faţă durerilor profunde emoţionale, conflictelor interne, a unei stime de sine scazute, a depresiei, stresului sau a unei traume psihice, fiind modele comportamentale dobândite încă din copilărie. Consilierea psihologică şi psihoterapia ajută la îmbunătăţirea relaţiei persoanei adulte cu mâncarea şi la recâştigarea controlului emoţiilor. Proces care nu este deloc uşor întrucât implică aspecte intime legate de modificări ale imaginii de sine a persoanei, rezolvarea conflictelor datând încă din copilărie, resemnificarea alimentatiei şi alimentelor, reconsiderea anumitor deprinderi, managementul stresului şi mai ales cultivarea constantă a motivaţiei şi voinţei de a atinge obiectivele propuse.

CSÎD: Ce trebuie să le spunem copiilor mâncăcioşi?
Emilia Potenteu: Trebuie identificat motivul psihic al mâncatului compulsiv, nu trebuie învinovăţit, trebuie îndrumat către activităţi fizice multiple, care să-i consume surplusul de calorii, timp şi energie dar mai ales trebuie îndrumat către alimente sănătoase, consumate în combinaţii potrivite.

Slăbirea în cuplu

CSÎD: Cum îţi convingi partenerul să slăbească?
Emilia Potenteu: Comunicarea deschisă nu este suficientă, este necesară schimbarea obiceiurilor care au dus la acumularea kilogramelor în plus, iar cum o relaţie este un dans în doi, oricât de bun „dansator” în ale acestor obiceiuri nesănătoase ar fi partenerul tău, schimbarea ”dansului” tău va avea efecte considerabile şi concrete în acest demers.

Asta se traduce în a-ţi modifica în primul rând ţie obiceiurile comportamentale incorecte şi în a le înlocui cu altele sănătoase şi mă refer aici la tot ceea ce ţine de schimbarea obiceiurilor de achiziţionare a necesarului alimentar până la schimbarea meniului ce ajunge în farfuria partenerului, la modificarea activităţilor de peste zi, a petrecerii timpului liber, a introducerii de noi activităţi şi hobby-uri, altele decât cele de până acum, a susţinerii şi consecvenţei pe toata perioada acestui proces dificil, a abordării poziţiei suportive şi stimulative, focusând pe lauda reuşitei şi nu pe sublinierea eşecului.

Slăbirea aduce fericirea?

CSÎD: Este şi slăbirea o cale spre fericire?
Emilia Potenteu: Depinde ce înţelege fiecare prin fericire. Statistic este demonstrat că oamenii plinuţi au un chef mai mare de viaţă, sunt mai împăcaţi cu poziţia lor, sunt considerabil mai bine dispuşi şi mai altruişti (poate şi pentru a compensa lipsa unei imagini perfecte), sunt mai generoşi în relaţia de cuplu, trezesc mult mai puţine resentimente şi antipatii (căci nu reprezintă un pericol), sunt mai toleraţi şi mai apreciaţi decât oamenii cu aspect perfect, care nasc invidii şi care sunt de multe ori prea suficienţi pentru a mai oferi atenţie celorlalţi.

Suntem animale sociale şi fericirea înseamnă apartenenţa la grup, iar o persoana corpolentă îşi face mult mai uşor un loc confortabil în cadrul grupului, chiar dacă plăteşte un preţ pentru asta. Depinde cum ne raportăm la fericire, la kilogramele în plus, la imaginea noastră vs valoarea noastră. Iar dacă am folosit aceste kilograme în plus ca paravan pentru a ne ascunde de eşec, de cele mai multe ori, pierderea acestui paravan conduce sigur către confruntarea cu o realitate de care am fugit şi implicit conduce la nefericire, cel puţin pentru o perioadă de timp, până la rezolvarea acestor alte probleme.

CSÎD: Cei multumiţi în pielea lor şi cu greutatea lor, chiar dacă uneori excesiva, nu trebuie să-şi modifice statusul ponderal?
Emilia Potenteu: Imaginea corporală modernă nu este chiar cea mai sănătoasă unitate de măsură cu care să putem evalua corect statusul nostru ponderal. Stilul de viaţă modern este capabil să bulverseze absolut toate elementele comportamentului alimentar, prin numeroase mecanisme: tulburarea sistemului de plăcere-recompensă, tulburarea ritmului programat neuro-hormonal, prevalenţa apetitului asupra senzaţiei de foame şi aşa mai departe.

Din acest motiv, suntem în zilele noastre puşi în situaţia de a învăţa la modul efectiv ce înseamnă comportament alimentar normal, pentru a ne menţine sănătoşi, sau, mai ales, pentru a combate bolile metabolico-nutriţionale, atunci când ele au apărut deja (obezitate, diabet tip 2, dislipidemii etc.). Mă simt obligată să combat soluţiile pe care le-a adus lumea modernă la problemele de nutriţie, şi anume curele şi dietele, “soluţii” care, în cele mai multe cazuri, agravează problema. Deci răspunsul concret ar fi să ne îngrijim în primul rând de sănătate, nu de aspect fizic şi odată rezolvate problemele acestea se va modifica şi aspectul corporal.