Răsfaţă-te cu plăcere, pasiune şi… râzi!

De ce este atât de greu să ne răsfăţăm fără să ne simţim vinovaţi? Uneori trebuie să te relaxezi şi să te bucuri de viaţă. Se pare că lipsa bucuriilor obişnuite are un efect mai grav asupra sănătăţii decât stresul. În plus, adoptă câteva tehnici de supravieţuire, care te ajută să găseşti umorul în viaţa de zi cu zi.
  • Publicat:
Răsfaţă-te cu plăcere, pasiune şi... râzi!

De ce este atât de greu să ne răsfăţăm fără să ne simţim vinovaţi? Uneori trebuie să te relaxezi şi să te bucuri de viaţă.

Se pare că lipsa bucuriilor obişnuite are un efect mai grav asupra sănătăţii decât stresul.

În plus, adoptă câteva tehnici de supravieţuire, care te ajută să găseşti umorul în viaţa de zi cu zi.


Dovedit ştiinţific

Cercetătorii newyorkezi au descoperit că evenimentele plăcute, cum ar fi o cină cu prietenii sau o excursie la munte peste week-end, au un efect benefic asupra sistemului imunitar al persoanei, care durează până la 2-3 zile. În schimb, o situaţie stresantă, cum ar fi o ceartă cu un şef sau soţul, are un efect mai slab, de uşoară scădere a sistemului imunitar timp de 1 zi.

Bucurii sublime sau ridicole

De la simple gesturi la plăceri somptuoase, de la ceva gratuit la ceva extrem de costisitor. Nu bugetul e problema, ci propria minte. Ia-ţi o îngheţată adevărată şi presară şi nişte fulgi de ciocolată sau, Doamne fereşte, mănâncă o prăjitură cu ciocolată şi frişcă! Plimbă-te într-o grădină sau zboară cu balonul, fă-ţi manichiura sau roagă o prietenă să ţi-o facă. Sau mergi la două filme în aceeaşi zi. Sau trezeşte-te devreme şi aşează-te comod în fotoliu cu o cafea fierbinte.

Aroma cafelei, fotoliul comod, începutul zilei sunt toate mici gesturi luxoase. De asemenea, grădinăritul este o activitate extrem de plăcută. Activitatea în aer liber te ajută să alungi grijile. Simţi o oboseală plăcută şi nici o pasăre nu îţi cere să îi pregăteşti prânzul.

Pătrunde în universul umorului

Cumpără şi poartă o mască haioasă. Poart-o în situaţiile în care eşti tentat(ă) să vezi doar aspectele negative. Sunt multe locuri în care poţi purta ceva caraghios. Când mergi la cumpărături. Când mergi la dentist sau la doctor, la o şedinţă sau când stai de vorbă cu partenerul sau copiii.

Când partenerul e într-o dispoziţie romantică şi tu nu eşti, pune-ţi ochelarii caraghioşi şi spune: “Începe fără mine. Când începe să sune bine, vin şi eu”. Când stresul pare să fie de nesuportat, când ai atins limita rezistenţei, mergi la baie, uită-te în oglindă, pune-ţi ochelarii şi întreabă-te: “Cât de serioasă e problema?”

Şedinţa de râs

O dată pe săptămână, cheamă-ţi colegii laolaltă şi vorbiţi despre ceva haios legat de comportamentul vostru. Scopul nu este să vă bateţi joc de oameni, ci să vă daţi seama de absurdul care vă uneşte. Sau pune pe hârtie înjurăturile preferate şi numerotează-le. Dacă cineva te enervează, nu înjura – spune doar numărul respectivei înjurături. Nu vor şti niciodată. Când trece şeful pe lângă tine, spune doar “4”. Când partenerul sau copiii te enervează, spune “19”.

Trăieşte momentul!

Nu lăsa fericirea sau viaţa pe altădată. Reţine, viaţa nu este o repetiţie generală şi nu trebuie să fie o repetiţie stresantă. Adoptă o atitudine jucăuşă. Nu trebuie să faci lucruri ieşite din comun, dar fii deschis(ă) gândurilor haioase, ireverenţioase sau revoluţionare. Şi nu te strădui să fii amuzant(ă) cu orice preţ. Simţul umorului reiese din situaţiile ilare de zi cu zi. Este mai important să te distrezi decât să fii amuzant.

“Relaxează-te – viaţa merită trăită! Foloseşte-ţi umorul pentru a învinge stresul” de Loretta LaRoche

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult