Recviem pentru Femeie!

S-a terminat! Doar ea nu ştie. Ştie doar că fiecare relaţie îşi are fericirea şi durerea ei. Şi crede că dacă iubeşti trebuie să înduri, să ierţi şi să oferi fără să ceri. Mai ştie că a fost frumos cândva şi acum cu asta se hrăneşte. A învăţat să-şi focuseze energia-n carieră, în ciocolată şi-n sport, pentru a suplini lipsa afecţiunii lui. Încearcă să se tot ascundă, trăieşte de pe-o zi pe alta, sperând că o să fie bine într-o zi.

Seara, în pat, el doarme dus, iar perna ei e prea mică pentru a-i ascunde durerea, nevoia şi sentimentul de singurătate. Se zice că singurătatea în doi e mai rea decât toate şi ştie asta chiar pe pielea ei, dar nu poate să se rupă. Se autoanulează în fiecare zi, iar teama că o să-l piardă, o împinge către acţiuni absurde şi compromisuri nefireşti ce duc la dependenţă.

Se preocupă exclusiv de el, se cenzurează, devine altcineva – acea persoana menită să nu-l supere – se umileşte şi nu mai este Ea! Din teama obsesivă de a nu-l pierde, ajunge să se piardă, în primul rând pe sine!

Recomandări

Cele mai cunoscute superstiţii Tu te ghidezi după ele?

10 sfaturi pentru o stare de nota 10

Se întreabă uneori cât va putea ascunde toate acele lucruri simple, de care se privează conştient, însă colecţia de temeri şi credinţe limitative, trezeşte o perspectivă sumbră: ce o să facă fără el? Cu siguranţă altul nu-i mai breaz! Şi tot ce-a investit în el, să piardă?

Este total nedrept! Şi toate aceste temeri ce îi transformă personalitatea şi îi paralizează simţurile o fac să mai rămână încă într-o relaţie nocivă, bolnavă şi demult finită.

De dragul clipelor frumoase, dar demult apuse, acceptă prezentul care o consumă, o chinuie, îi face viaţa iad. Şi ar putea scrie un roman cu scuzele pe care zilnic le tot uzitează pentru a tolera puţinul din relaţie, pentru a-i explica comportamentul lui şi pentru a-şi proteja decizia de a nu pleca.

Consideră normală suferinţa, justifică necesitate compromisului, explică neputinţa printr-o scuză şi în felul acesta, anulează orice speranţă pentru o relaţie normală, sănătoasă, firească. Nici nu mai ştie cum arată o astfel de relaţie! Nici nu mai ştie cum arăta Ea, înainte să devină doar imaginea iubitei Lui, când încă îşi trăia viaţa, când încă nu abandonase tot, prieteni, hobby-uri, familie, pe sine.

Când încă nu trăia coşmarul geloziei obsesive, când nu trăia doar din reproşuri, plângeri, ameninţări şi frici. E lângă el când e bolnav, când e prea beat, când e şomer, când e nervos şi chiar mai mult, când o înşală!

Căci o femeie când iubeşte, îndură, iartă, renunţă la orgoliu, suferă, acceptă. Sufletul ei geme de durere, dar nu i-ar refuza nimic bărbatului! Oferă mult prea mult, primeşte prea puţin! Dar ea trăieşte cu atât! Dragostea a depersonalizat-o şi a teleportat-o în viaţa altcuiva, a unui personaj mulat pe aparentele nevoi ale bărbatului de lângă ea.

Secretele unei Relaţii

O relaţie de cuplu funcţională necesită o relaţie de calitate cu propria noastră persoană, este cheia echilibrului interior, dar şi reţeta evoluţiei sănătoase a legăturilor pe care le dezvoltăm cu ceilalţi. Este foarte dificil să gestionăm relaţiile cu cei din jurul nostru, atâta timp cât nu suntem stabili emoţionali, nu ne acordăm nouă înşine suficientă dragoste şi respect.

Frica de singurătate, teama de a rămâne doar noi cu noi, nevoia imperioasă de a ne sprijini pe altcineva vin dintr-o stimă de sine scăzută şi din lipsa unui construct emoţional funcţional. Ideea de fi single, de a nu fi afla într-o relaţie, nu ar trebui să fie percepută ca o ruşine sau ca un handicap, chiar dacă anturajul nostru apropiat pare să susţină direct sau indirect asta.

O semnătură la Starea Civilă nu poate înlocui adevăratele noastre nevoi primordiale, nu ne face mai buni sau mai frumoşi. Este adevărat că ancestral, subconştientul caută familiaritate în doi, caută acea persoană lângă care eul nostru emoţional reprimat să poată ieşi la iveală, să se manifeste, chiar dacă această persoană ne face rău.

Practic, căutăm acelaşi patern funcţional în care am crescut, dezvoltăm ataşament pentru rolul adjudecat încă din copilărie şi continuăm să rămânem prizonierii unei relaţii defectuoase şi castratoare, fără să ştim, la nivel conştient, de unde vin aceste nevoi. Ştim doar că rolul acesta îl jucăm din totdeauna, ştim cum funcţionează, ştim cum să ne descurcăm în el şi toate astea sunt motive suficiente pentru a rămâne acolo, chiar dacă resimţim în plex disconfortul relaţiei.

Căutăm în partenerul nostru persoana care poate reproduce cât mai fidel, din punct de vedere psihologic, mediul în care am crescut şi ne-am dezvoltat, conferindu-ne astfel o zonă de confort emoţional, tocmai prin sentimentul de apartenenţă la ceva bine cunoscut.

Pe cont propriu

Ca să putem ieşi din acest cerc vicios este nevoie de o analiză introspectivă autentică şi complexă, pentru a identifica tiparele comportamentale defectuoase, dependenţele emoţionale distructive şi ideile şi credinţele preconcepute, despre nevoi şi valori. Aşa cum am învăţat subliminal, să căutăm şi să dezvoltăm relaţii nesănătoase, putem învăţa, din propria experienţă, să construim o relaţie funcţională şi benefică.

Pentru că nu dragostea în sine este atotputernică, învinge timpul şi ne menţine în viaţă, ci dragostea împărtăşită! Dragostea unidirecţională, neîmpărtăşită, ne seacă de resurse şi de puteri, ne ofileşte şi îmbătrâneşte inutil. Dar afecţiunea bate raţiunea!

Apoi, intervin toate celelalte frici, neîntemeiate: teama de singurătate, teama de pierdere a confortului, teama de durerea despărţirii, teama de un nou început, asumarea eşecului personal, frica de fericirea ex-ului în braţele alteia, frica de evaluări şi etichetări, frica de a fi înlocuită. În amalgamul de emoţii şi sentimente ne trezim asaltate de neputinţe şi gânduri negre, iar teama este cea mai distructivă emoţie ce trebuie depăşită pentru a experimenta relaţia sănătoasă şi conexiunea.

EMILIA POTENTEU: „A ne desprinde dintr-o relaţie este un proces de învăţare, greu, dar realizabil. “Să rupi o re­laţie înseamnă să pleci, şi să pleci în­seam­­nă să mori, mai mult sau mai puţ­in, de fiecare dată”, spun Sonia Dubois şi Olivier Macé în “Ruptura”. Şi totuşi singurătatea nu ar trebui să fie sinonimă cu libertatea? Iubirea nu înseamnă compromis, sacrificiu sau acceptare necondiţionată, iubirea înseamnă curaj, curajul de a fi noi înşine!”