Autor: Şerban Blebea, antrenor personal
Toată lumea îşi doreşte admiraţia prietenilor şi a apropiaţilor iar pentru asta sunt dispuşi să încerce orice pilulă de slăbit magică sau combinaţie de exerciţii care să ofere rezultate rapid.
Dacă îţi doreşti să ţii o dietă, printr-o simplă căutare pe Google vei găsi o multitudine de programe de slăbit, unele eficiente, altele contradictorii.
Cert este că vei păşi într-un labirint vast, din care cu greu te poţi lămuri ce e bine şi ce e rău şi, mai ales, ce este cel mai potrivit pentru tine.
Confuzia este singura constantă care planează mereu în domeniul slăbirii, dar în toată ceaţa aceasta există o regulă care chiar funcţionează şi nu are nici o legătură cu dieta sau cu un program de exerciţii.
„Promit” este un cuvânt foarte puternic. Atunci când faci o promisiune cuiva, deci îţi dai cuvântul de onoare, înseamnă că îţi iei un angajament şi că vei muta şi munţii din loc pentru a duce la bun sfârşit ceea ce ai spus că vei face.
Dar ce se întâmplă dacă îţi faci ţie o promisiune? Cu siguranţă nu ar trebui să fie nicio diferenţă. Un cuvânt dat trebuie respectat, indiferent că persoana vizată este un străin sau tocmai persoana ta.
Pe lângă lipsa de timp, lene şi amânarea continuă, mai există un obstacol important care stă în calea dobândirii greutăţii ideale, respectiv starea emoţională.
De cele mai multe ori, din cauza problemelor celorlalţi, ajungem să ne punem pe plan second, atât în ceea ce priveşte îngrijirea corporală cât şi petrecerea timpului liber, sacrificat pe altarul unui job solicitant, al copiilor care au nevoie permanentă de atenţie etc.
Toate promisiunile se încadrează în două mari categorii: cele pe care le respectăm şi cele pe care nu le respectăm. Există câteva motive pentru care nu ne putem ţine de cuvânt, dar cel mai important este acela că ne luăm angajamente mult prea mari. De exemplu:
Aceste promisiuni, sau dorinţe mai degrabă, sunt sortite eşecului încă de la bun început. Nu ai nicio şansă să te ţii de ele până la obţinerea rezultatelor, mai ales dacă vrei să le faci simultan. Poate mâine vei reuşi să te abţii de la o ciocolată, să respecţi cele 5 mese pe zi şi să alergi o oră în parc, însă poimâne vei fi la fel de entuziast? Mai mult ca sigur nu.
Sfatul meu: mergi câte o staţie pe jos în fiecare zi. Cu siguranţă este mai multă mişcare decât făceai înainte şi reprezintă o promisiune pe care sigur o vei urma. Nici nu are legatură cu antrenamentul cardio, ci mai degrabă cu respectarea unei promisiuni facute fata de tine.
Probabil sună ca o lecţie de psihologie, însă ştii foarte bine că motivaţia şi ambiţia fiecăruia dintre noi sunt principalele motoare care ne pun în funcţiune.
Gândeşte-te că fiecare promisiune pe care ţi-o faci ţie reprezintă o cărămidă în transformarea personală pe care ţi-ai propus-o. Fiecare promisiune respectată este “cimentul” care leagă aceste cărămizi, construindu-se astfel fundaţia noului tău EU, cel puternic, cel încrezător în sine şi mulţumit de corpul în care trăieşte.
Ia-o uşurel, pe etape, renunţă treptat la ceea ce ştii că nu îţi face bine iar creierul şi corpul tău se vor adapta schimbărilor, fiindu-ţi mult mai uşor să rezişti tentaţiilor. De exemplu: „… începând de mâine, promit că nu voi mai sări peste micul dejun”.
Care este promisiunea pe care eşti dispus să ţi-o asumi şi pe care o vei implementa chiar de mâine?
Programul Slăbeşte cu Şerban te va ajuta să îţi formezi un stil de viaţă sănătos şi să accepţi faptul că mişcarea este un element esenţial în menţinerea sănătăţii şi formei fizice. Înscrie-te şi tu în programul de 30 de zile care te va ajuta să îţi redobândeşti silueta!