Lumea are o nouă listă de măsuri de siguranţă pentru a ne proteja pe noi, familiile şi comunităţile noastre. Reînvăţăm importanţa critică a spălării frecvente pe mâini şi ne adaptăm la purtarea măştii în public, evitarea îmbrăţişărilor sau strângerilor de mână şi practicarea distanţării sociale.
Acestea şi alte măsuri de siguranţă au devenit parte din ritualurile noastre zilnice. Însă, mai este o măsură de precauţie foarte importantă pe care trebuie să o reînvăţăm şi care este o componentă vitală a pregătirii şi revenirii: o alimentaţie adecvată şi activitatea fizică constantă.
Deşi nu putem controla pandemiile în materie de sănătate publică, putem acţiona astfel încât corpurile noastre să fie sănătoase şi puternice. Pe lângă purtarea măştii, păstrarea distanţei sociale şi spălarea mâinilor, alimentaţia nutritivă şi mişcarea regulată sunt aspecte integrante pe lista noastră de protecţie personală.
Susan Bowerman, Senior Director of Worldwide Nutrition Education and Training, Herbalife Nutrition, ne dă cinci sfaturi care să ne ajute să rămânem puternici şi sănătoşi odată cu „redeschiderea” lumii.
S-a vorbit foarte mult despre faptul că oamenii aleg mai multe alimente de confort – produse cu care este simplu să se aprovizioneze sau care au valabilitate mai mare. De la plăcinte congelate la chipsuri şi dulciuri, vânzările la aceste produse sunt tot mai mari. Rezultatul, pe lângă mai multe obiceiuri alimentare induse de stres, este ceea ce se numeşte creşterea în greutate “COVID-15”.
Avem însă veşti bune – oamenii încep să recunoască importanţa fructelor şi legumelor în alimentaţia lor şi le cumpără tot mai mult. De exemplu, în ultima săptămână din luna martie, vânzările de fructe şi legume cu durată lungă de conservare au crescut cu până la 51%, cele congelate cu 47% şi cele proaspete cu 8%, conform unui raport realizat de Produce Marketing Association şi compania de analiză de date IRI.
Proteinele sunt esenţiale pentru o stare bună de sănătate. Aveţi nevoie de ele pentru sănătatea oaselor, a muşchilor, a ţesutului conjunctiv şi a părului, iar organismul vostru are nevoie de proteine pentru a produce proteine specializate, precum anticorpi, enzime şi hormoni. Oricâtă grijă aţi avea în alegerile alimentare, nu este întotdeauna uşor să obţineţi toţi nutrienţii de care are nevoie organismul în fiecare zi. Un shake proteic preparat din lapte sau băutură de soia şi fructe sau legume vă poate ajuta să asiguraţi nevoile zilnice de mai mulţi nutrienţi. De asemenea, multe amestecuri pentru shake-urile proteice conţin vitamine şi minerale adăugate, care stimulează şi mai mult alimentaţia.
Flavanolii sunt un grup de compuşi fitonutrienţi care se regăsesc în multe alimente, dar în special în ceai, cacao, mere, fructe de pădure şi struguri. Flavanolii sunt antioxidanţi activi şi au şi alte beneficii, inclusiv susţinerea stării de sănătate a inimii şi a funcţiei cognitive, deci încercaţi să-i consumaţi cât mai des.
Multe săli de sport şi parcuri au acces limitat, dar oamenii găsesc moduri creative de a face mişcare în mod eficient şi distractiv. De la dans la yoga, sunt foarte multe clase online. Dacă nu aveţi această opţiune la dispoziţie, puteţi încerca să urcaţi scările, să săriţi coarda sau să faceţi o activitate aerobică fantastică sau să coordonaţi o sesiune de dans în familie pentru a putea arde caloriile împreună în moduri noi. Indiferent de cât spaţiu aveţi acasă, puteţi face exerciţii rapide pentru tot corpul pentru a vă întinde şi întări corpul.
Viaţa noastră este plină de stres. Între familie şi carieră suntem deseori suprasolicitaţi. Dacă adăugăm şi o pandemie globală şi nesiguranţa financiară la acesta, obţinem un cocktail de stres perfect. Îngrijirea sănătăţii înseamnă îngrijirea corpului şi a sufletului. Oferiţi-vă compasiune în această perioadă şi faceţi în fiecare zi lucruri pentru starea voastră de bine – de la respiraţie profundă la lecţii de yoga online, la plimbări şi conversaţii cu familia şi prietenii.
Pandemia ne afectează pe toţi, dar recunoscând stresul pe care îl simţiţi şi găsind modalităţi de a vă gestiona anxietatea vă va ajuta atât pe voi, cât şi pe familia voastră.