Relația mamă fiică este, potrivit Journal of Neuroscience, cea mai puternică relație a unei fiice. Modelul masculin este modelat de tată, iar o fiică, spun unii psihologi, își va căuta tatăl în toți partenerii. Mai ales dacă vrea să își vindece relația cu acesta. Însă, relația care îi va fi matriță pentru crearea oricărei relații în viață, ce mai valoroasă relație a unei fiice, este aceea cu mama ei.
Evident că fiecare relație mamă-fiică este unică și diferă de la mamă-fiică la mamă-fiică. Unele relații pot fi dificile chiar de la început, iar altele pot deveni dificile atunci când fiica începe să crească. Din păcate, o relație disfuncțională se răsfrânge în mai toate aspectele vieții fiicei. Atunci când o mamă este prea critică, își judecă și își controlează prea mult fiica sau își folosește fiica precum un trofeu poate provoca – prin lipsa de afecțiune și conexiune – distanțare emoțională, iar fiica poate deveni rebelă. O relație proastă sau ostilă poate cauza fiicei stimă de sine scăzută sau trăsături depresive. Deși relația dintre mamă și fiică este una puternică, de multe ori poate fi o provocare. Uneori, această relație poate fi nesănătoasă și cu un impact major asupra vieții fiicei.
Deși unii oameni cred că e normal ca mama să-și controleze fiica e un comportament parental normal, voi spune ori de câte ori am ocazia: NU E! A-i lua fiicei libertatea și a-i desconsidera dorințele și pasiunile, a-i controla viața și alegerile, transformă o mamă din ființa care ar trebui să fie ce mai apropiată fiicei, în abuzator. Indiferent dacă mama își controlează fiica în anii ei de formare sau după ce fiica a crescut (poate când este adolescentă sau adultă), ambele comportamente tensionează relația și au un impact emoțional major asupra echilibrului emoțional al fetei.
Există diferite moduri de a controla fiica: unele presupun furie sau indiferență, altele folosesc șantajul emoțional. O astfel de relație de control mamă-fiică este asemănătore celei dintre un șef și un subordonat, deoarece mama încearcă să monitorizeze și să controleze activitățile fiicei sale. Iar fiica, pe de altă parte, face totul pentru a-i face pe plac mamei sale și pentru a-i obține acceptarea.
Chiar dacă în unele cazuri, mamele încearcă să-și controleze fiicele din motive de protecție, deci nu au o intenție negativă, rezultatul este cu siguranță. Orice tip de control nu este benefică într-o relație de mamă și fiică.
Când mama este distantă față de fiica ei, provoacă o deconectare în relație ce lasă cicatrici emoționale. Acest tip de relație este una disfuncțională. Atunci când mama este absentă atât fizic, cât și emoțional atunci când fiica are cea mai mare nevoie de ea, sau nu există atingere fizică, cum ar fi îmbrățișarea sau ținerea de mână ne aflăm într-o relație numită “fantomă”.
Este în regulă să îi arăți fiicei ce e bine și ce e rău, însă să critici fiecare mișcare a fiicei aduce amărăciune în sufletul acesteia. În mod ideal, mamele ar trebui să-și încurajeze și să-și susțină fiicele și, în niciun caz, să le critice la fiecare pas. Dacă unei fiice i se ia capacitatea de a fi independentă, adică i se judecă orice decizie, mesajul pe care aceasta îl primește este că ea nu știe și ea nu este îndeajuns de bună. Plus că, dacă se întâmplă prea des acest lucru, fiica va dezvolta această credință limitativă, fapt ce îi poate suprima capacitatea de a se maturiza, de a se dezvolta, de a crește în viață. Într-o astfel de relație părinte-copil, nici fiica, nici mama nu sunt mulțumite. Și cu fiecare zi care trece, relația devine mai nocivă.
În acest tip de relație, mama își folosește fiica doar pentru a se lăuda cu calitățile sau realizările fiicei, fără să se gândească la ce își dorește aceasta cu adevărat. Fiica este nefericită de cele mai multe ori, deoarece viața ei este folosită de mama ei pentru a atrage atenția celorlalți.
O astfel de relație este complet toxică. Iar cele mai grave forme ale acestei relații se întâmplă atunci când mama folosește forța fizică sau abuzul verbal. Din păcate, în această relație întâlnim așteptările nerezonabile ale mamei de la fiica ei, dar și faptul că fiica tânjește în continuare după prezența maternă.