Schimbarea ne oferă un sentiment de siguranță prin perpetuarea firescului și a constantelor, iar de acestea avem nevoie în viața de zi cu zi, pentru a putea să ne simțim în echilibru.
Partea problematică apare atunci când ne atașăm de ciclurile repetitive, de obiceiuri și de ceea ce știam, deși viața ne împinge către schimbare. Astfel, opoziția noastră aduce suferință în viața noastră.
Revolta că lucrurile se schimbă și înverșunarea împotriva schimbării ne fac drumul foarte dificil și complicat. Schimbarea nu e neapărat plăcută sau ușoară în faza inițială, însă este o condiție necesară, dacă vrem să trăim pe deplin și să evoluăm, spune psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Fără schimbare, avem doar stagnare. Or, natura nu are un program de stagnare. La nivel neurologic, stagnarea este egală cu moartea și creierul se va lupta din toate puterile să ne salveze și să ne scoată din calea pericolului.
Chiar și când stăm, când dormim, corpul nu se oprește complet. Întreg sistemul este în continuă mișcare – inima continuă să pompeze sânge, plămânii continuă să se umple și să se golească de aer. Nimic nu stă cu adevărat pe loc, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Totodată, specialistul este de părere că schimbarea este singurul lucru care este real în viața noastră și necesar pentru a ne ține în viață. Viața înseamnă mișcare și exact asta reprezintă și schimbarea: o mișcare continuă, permanentă și constantă, care ne îndrumă pașii înainte pe drumul vieții.
Așadar, data viitoare când vedem că toate se reorganizează în viața noastră, trebuie să dăm drumul controlului și să adoptăm o atitudine de curiozitate față de ce urmează să ne apară în față, conchide specialistul.