Sfaturi pentru a ne invinge slăbiciunile

Cu toţii avem temerile noastre, în diferite arii de viaţă, în diferite momente, dar cu certitudine ele există. Depăşirea, sau mai degrabă, lărgirea cercului de confort, este încă o dată parte din fenomenul de creştere personală atât de necesar.
  • Publicat:
Sfaturi pentru a ne invinge slăbiciunile

Momentele de îndoială, insuccesele, piedicile, reuşitele sau creşterea personală … toate fac parte din recuzita pe care viaţa ne-o aşterne la picioare zi de zi, şi care alcătuiesc scena unde suntem actorul principal, încă din ziua în care ne naştem.

În opinia profesorului român de yoga, Dana Ţupa, prezenţa acestor scenarii pozitive sau negative are un scop clar, şi anume setea noastră puternică de a învăţa, de a creşte şi de a ne autodepăşi în mod constant pe parcursul vieţii.
„Aşa ne naştem şi suntem proiectaţi de la natură, să dorim succesul, doar că, în copilărie acest progres este mult mai rapid, scăzând însă odată cu vârstă. Copiii nu se lasă păgubaşi cu una cu două şi încearcă până reuşesc; se spune că dacă dorinţa de a reuşi a copilului nu ar fi atât de puternică, am avea o planetă de oameni mergând de-a buşilea
Aşa că, ori de câte ori, ca adulţi ne simţim slabi, să ne amintim de lucruri care ne fac puternici şi să reînvăţăm să credem în puterile personale, în oamenii care cred în noi, mai ales atunci când îndoiala începe să-şi ţeasă firele în mintea sau sufletul nostru”, declară Dana Ţupa.

Totodată, specialistul este de părere că insuccesul nu trebuie să ne sperie, ci din contră. Este dovedit ştiinţific că insuccesul nu provoacă o stare de imobilizare, ci ambiţionează tot mai mult, deoarece oamenii sunt fiinţe foarte orgolioase, care nu acceptă să piardă. Thomas Edison a reuşit să creeze becul, după mai bine de o mie de încercări eşuate; cel mai probabil, nici nu ne-am putea imagina lumea în care trăim, fără invenţia lui.

Sfaturile pentru a ne învinge slăbiciunile

1. Ţine minte succesele trecute şi nu le diminua importanţa!

Aminteşte-ţi constant felul în care ai acţionat atunci, motivaţia, felul cum ai gândit, cine a crezut în tine, cum te-ai poziţionat tu faţă de ideea reuşitei. Repetă acea scenă, fă-o să devină automatism în viaţa ta!

2. Setează-ţi obiective în permanenţă şi urmează-le!

Fie că sunt pe termen lung sau scurt, important este să creşti continuu şi să nu stagnezi. Totul în natură este legat de evoluţie, orice stagnare ducând către degradare şi moarte. Odată cu vârsta, oamenii obişnuiesc să spună că sunt prea bătrâni sau că e prea târziu pentru x sau y, lucruri pe care de fapt şi le doresc cu ardoare, dar îşi impun mai mult sau mai puţin conştient, bariere mentale greu de trecut. Să ne amintim că există oameni care la aproape 100 de ani termină maratoane, aşadar teoretic, nu există bariere fizice, ci doar mentale.

3. Nu contează mărimea obiectivelor, dar începe cu ceva!

Obiectivele mici sunt mai uşor realizabile, însă odată atinse, ne întăresc puterea voinţei. Mai degrabă putem începe cu obiective mici şi apoi putem continua cu cele de anvergură, căci cele din urmă necesită mai multă energie, efort şi timp.
Paul Clement Jagot, în cartea sa, ‘’Puterea voinţei’’, descrie un procedeu extrem de simplu pentru întărirea acesteia: să facem un gest anume zilnic, la aceeaşi oră, timp de 6 luni, chiar dacă este vorba, de exemplu, de simpla deschidere a unui geam de 3 ori. Rezultatele acestui gest sau acţiune repetitivă, va aduce nişte transformări incredibile în viaţă noastră.

4. Nu te compara cu ceilalţi într-un sens negativ, căci nimeni nu este asemeni altuia. Suntem unici!

Desigur, te pot atrage magnetic aptitudinile altei persoane sau felul în care acţionează, vorbeşte sau simte, dar nu uita că şi tu poţi învăţa abilităţi noi. Cu siguranţă însă, poţi să simţi inspiraţie sau să înveţi de la ei ceea ce îţi place. Nu uita însă că în multe domenii, cel mai probabil, ai abilităţi mult mai bune decât acea persoană pe care o admiri. Şi da, admiraţia, este una dintre tehnicile cele mai simple prin care poţi asimila sau poţi da „copy-paste” în viaţa ta, calităţilor care te atrag magnetic la altcineva.

5. Nu te teme şi nu te îngrijora de ceea ce cred alţii despre ţine!

În primul rând, aproape toţi avem tendinţa de a exagera atunci când credem că alţi oameni se gândesc prea mult la noi, când de fapt sunt prea ocupaţi cu viaţa lor… Ei înşişi au obiectivele, visurile, neîmplinirile sau reuşitele lor. Şi poate da, au o părere despre noi, iar dacă aceasta nu ne onorează, atunci, cel mai probabil poate ar trebui să învăţam ceva. Poate o lecţie spre creştere!? Sau poate de fapt nu contează, căci trebuie ca viaţa noastră să fie o reflectare a propriilor valori. Avem dreptul de a greşi în viaţa noastră, tocmai pentru că este a noastră şi ne asumăm greşelile. Important este să-ţi trăieşti visul sau, după cum spun adeseori: nu lăsa viaţa să te trăiască, ci trăieşte-ţi viaţa!.

6. Nu lăsa vocea interioară care-ţi spune că “nu poţi”, „nu îţi va ieşi” să te cuprindă mai mult de o secundă!

Mai degrabă pune-ţi întrebarea: dacă aş avea abilitatea respectivă, cum aş face acel lucru pe care mi-l doresc? Poziţionează-te pe o treaptă superioară şi nu uita că întrebările calitative aduc răspunsurile calitative, în timp ce afirmaţiile devin parte din personalitatea noastră şi ne blochează să primim răspunsuri bune.

Creierul uman nu este proiectat să ne aducă fericirea, ci supravieţuirea; cu alte cuvinte, trebuie să îl educăm în aşa fel încât să simţim bucurie în viaţă noastră, zi de zi; o educaţie care începe din copilărie şi se termină cu ultima zi din viaţă noastră.

7. Depăşeşte-ţi temerile!

Este inutil să crezi că persoanele pe care le admiri cel mai mult sau care devin adevărate modele pentru tine, nu se tem de nimic! Cu toţii avem temerile noastre, în diferite arii de viaţă, în diferite momente, dar cu certitudine ele există. Teama poate acţiona ca un catalizator ce ne motivează să ne autodepăşim, să găsim informaţii, soluţii şi evident să acţionăm.
Depăşirea, sau mai degrabă, lărgirea cercului de confort, este încă o dată parte din fenomenul de creştere personală atât de necesar.

8. Fă tot posibilul să te afli în permanenţă într-o companie bună, căci cine se aseamănă se adună!

“Dacă încă nu eşti ceea ce îţi doreşti, atunci fă tot posibilul să te înconjori de oamenii care deja sunt aşa cum vrei să devii. Se spune că suntem media celor 5 persoane cu care ne petrecem cel mai mult timp din viaţă noastră. Fă un calcul simplu şi evaluează dacă te afli în compania potrivită, iar în caz că nu, schimbă ceva în acea direcţie.
Un secret important este acela de a te plasa într-o companie superioară, pe care o poţi atrage în viaţă ta, făcând ceva important pentru acea sau acele persoane. Să nu uităm că putem aduce plus valoare persoanelor din jur, prin ceea ce suntem sau facem. Orice relaţie este un joc de plus valoare şi atunci când acesta încetează, fie că ne dorim sau nu, relaţia respectivă se rupe”, conchide profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy.
 

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News