Sinceritatea – deși se consideră a fi o mare calitate – poate dezechilibra emoțional o persoană. Așa că, înainte de a spune adevărul gol-goluț unei persoane, ar fi bine să ne gândim de două ori. Cel puțin asta susține un studiu recent.
A fi la fel de sincer față de partenerul tău pe cât crezi că ești față de tine însuți e considerate, de multe ori, a fi calea potrivită de urmat pentru a te asigura că relația ta rămâne solidă. La urma urmei, toată viața ai fost învățat că cel mai sănătos este să spui adevărul în orice moment. Cu toate acestea, cât de mult respecți această valoare? Nu ți s-a întâmplat niciodată să spui adevărul, să intri apoi în bucluc și să devii reticent în a mai recunoaște adevărul și data următoare?
Poate că este timpul să aruncăm o altă privire asupra acestei abordări care susține că onestitate-este-cea mai bună-politică. O lucrare recent publicată de Bonnie Le și colegii de la Universitatea din Rochester (2022) analizează consecințele și beneficiile efectelor sincerității asupra bunăstării personale, dar constatările au implicații clare pentru relațiile foarte apropiate.
Când vine vorba de bunăstare, onestitatea are beneficii clare; după cum au observat autorii: „Indivizii cinstiți tind să aibă aspirații intrinseci mai puternice, inclusiv acceptarea de sine, afilierea și sentimentele comunitare în raport cu cei care sunt mai puțin cinstiți”. Definind onestitatea pur și simplu ca „exprimarea gândurilor și sentimentelor adevărate și asigurarea faptului că aceste adevăruri sunt comunicate în mod eficient, autorii au identificat oamenii care sunt sinceri ca fiind cei care își țin promisiunile, se feresc de a denatura faptele și cel mai important, nu mint.
De ce ar conta onestitatea atât de mult ca o strategie de promovare a sănătății? Cercetările anterioare au sugerat că oamenii cinstiți sunt mai puțin susceptibili de a se implica în comportamente problematice de sănătate, cum ar fi abuzul de substanțe. În plus, sunt mult mai mici șansele ca ei să se mintă pe ei înșiși (sau pe cei dragi) cu privire la cât de des fac exerciții fizice sau mănâncă alimente sărace în carbohidrați, grăsimi și sodiu.
Din punct de vedere psihologic, oamenii care sunt sinceri par să aibă o reactivitate mai mică la stres. Poate că sunt capabili să se folosească de resursele lor interioare, să privească cu adevărat la capacitatea lor de a face față provocărilor vieții și să folosească metode de adaptare mai reușite.
Onestitatea poate să nu se simtă întotdeauna bine pe moment. Poate că medicul ți-a recomandat să fii atent la aportul de carbohidrați. Lucrurile merg destul de bine de câteva zile, dar apoi participi la o petrecere, unde strecori câteva felii în plus de tort de ciocolată. Parcă n-ai vrea să recunoști că ai făcut asta, data viitoare când mergi la medic dar… cu toate acestea o faci și nu te simți deloc ok.
Un alt dezavantaj al onestității implică să decizi ce să dezvălui și să nu dezvălui despre tine altora. S-ar putea să scapi de câțiva zei de lei din prețul unei achiziții recente de impuls atunci când partenerul tău observă că porți o geantă de lux. Cu toate acestea, ar fi considerat acest lucru un act de înșelăciune față de partenerul tău și, prin urmare, o amenințare la adresa relației tale?
Sinceritatea poate răni și atunci când, în dorința ta de a fi sincer, dezvălui ceva care ar putea pune pe altcineva din neatenție în pericol. Cercetătorii au remarcat problemele cu care persoanele sincere se pot confrunta (atunci când, spre exemplu, denunță pe cineva), cum ar fi reacțiile celor care au fost denunțați „pârâți”, viitorii angajatori, care își fac griji că individului nu poate avea încredere secretele companiei și așa mai departe.
Așadar, fii onest, spune adevărul, însă, înainte de a face asta gândește-te și la echilibrul emoțional: al tău și al celui față de care vrei să fii sincer.