Demult, tot incolteste-n mine gandul sa emigrez… sa zbor din tara asta, dar niciodata mai acut ca acum! „Sa emigram cu totii!” nu e o gluma, ci o fantezie… o fantezie a majoritatii romanilor. In Romania traim cu totii, din pacate, o schizofrenie sociala care ne face viata calvar, un trai meschin, in stres si mizerie.
Stiu ca „dincolo” nu umbla cainii cu covrigii in coada, stiu ca rautatea si prostia omeneasca nu-s inventii pur romanesti, stiu ca va fi mult de munca, dar sunt sigura ca, macar nu va fi o munca in zadar! Nu caut o imbogat ire peste noapte, nici superficialitatea „visului american”, caut doar sansa (pertinenta) de a gasi un loc unde sa pot trai civilizat, sansa de a face parte dintr-un sistem caruia sa-i pese de mine si in care majoritatea legilor si regulilor sa fie respectate.
Am dreptul sa traiesc acolo unde munca mea este apreciata, sa am obligatia sa le asigur copiiilor mei un mediu sanatos in care sa creasca si sa se dezvolte armonios.
Pe plaiuri mioritice…
In frumoasa noastra tara, patroneaza o lene ancestrala, dublata de o nesimtire colosala si de un pragmatism lipsit complet de viziune, un pragmatism care tine de supravietuire, nu de un scop final de bun simt. De asemenea, ne intalnim la tot pasul cu o lipsa de scrupule, o ignorare completa a legilor societatii si a moralitatii.
Tot aici, in Romania, jucam un joc lipsit total de orice regula – unde totul e permis (nu America e tara tuturor posibilitatilor… nicidecum). Cred ca principala problema pe care o are marea masa a populatiei romanesti in acest moment este o lipsa acuta de harnicie.
De asemenea, o lipsa de „cojones”, vinovata de toleranta ancestrala a romanilor fata de niste situatii absolut de netolerat. Si mai cred, cu toata convingerea, ca sanse prea mari de rezolvare a acestor neajunsuri ale acestui popor nu se prea intrevad la orizont. Cel putin cat sa le prind eu sau macar copiii mei.
Numai cand ma gandesc la perspectivele traiului de pensionar pe „plaiurile mioritice” ma infior de spaima si de chin. Sunt oripilata doar la gandul ca si nepotii mei vor continua sa plateasca datoriile acumulate anii acestia de statul roman.
Visul „Land of Choice”
Sunt siderata de nonsalanta cu care oamenii continua sa accepte orice si oricum, ca o continuare fireasca a celor 45 de ani de acceptare din perioada neagra. Raman muta in fata scenelor zilnice de nesimtire perpetua ce se-ntalnesc la fiecare pas. Continui sa ma mir de „moda” valorilor din Romania, de „superioritatea” fetelor cu studii la Colegiul National Bamboo si de „prestanta” si „cultura” domnilor de Dorobanti.