Experiența modifică creierul pentru că creierul face conexiuni pentru orice activitate, comportament sau gând avem. Suntem mamifere și cream conexiuni toată viața, circuitele formându-se pe măsură ce avem experiențe.
Conexiunile și circuitele din creier se creează în momentul în care mediul înconjurător – ceea ce ni se întâmplă – ne atinge simțurile, trimițând electricitate în creier. “Această electricitate creează traseele neuronale care ușurează fluxul viitor al electricității”, spune cercetătoarea Loretta Graziano Breuning în cartea Creierul fericit. Tot ea numește și 5 modalități prin care creierul tău face conexiuni.
Un neuron care este utilizat frecvent dezvoltă un înveliș numit mielină care crește conductivitatea neuronului. Iar circuitele bogate în mielină fac o sarcină să pară ușor de realizat, spre deosebire de neuronii lenți și lipsiți de mielină care nu se conectează atât de ușor.
E important să știm faptul că mielinizarea are loc până la vârsta de 2 ani. Apoi, aceasta repare la adolescență, când un mamifer are nevoie “să învețe lucruri noi pentru a-și îmbunătăți șansele de împerechere”, spune Loretta Graziano Breuning.
Gândurile noastre sunt generate de circuite mari bogate în mielină și tocmai de aceea este atât de dificil să “dezactivezi” un circuit pe care l-ai creat, dar care nu este sănătos pentru tine. Atunci când faci altfel decât ești învățat, ai impresia că ești incompetent și tot ce vrei este să te întorci la vechiul traseu neuronal (obicei).
Sinapsa este spațiul dintre doi neuroni prin care trece electricitatea de la un neuron la altul. Pentru ca alectricitatea să treacă peste o sinapsă e nevoie de ceva surprinzător de complex, spune autoarea cărții. “Este ca și când vârful fiecărui neuron ar deține o flora de bărci pregătite pentru a transporta scânteia electrică peste sinapsă către locul de andocare special create în vârful următorului neuron”. Aceste bărci cu vâsle devin din ce în ce mai bune în ceea ce fac de fiecare data când sunt puse în mișcare. Tocmai de aceea, spune cercetătoarea, experiența îmbunătățește șansele declanșării unei sinapse.
E important să știi că nu ai ales conștient ce sinapse să dezvolți, ci ai făcut acest lucru în două moduri:
Neuroștiința ne spune că emoțiile sunt molecule chimice care pot modifica o sinapsă imediat și permanent. “Lucrurile care ți-au dat senzații placate sau neplăcuteîn trecut au dezvoltat sinapse care vor fi declanșate mai ușor în viitor”, e de părere neurocercetătoarea.
În creierul copiilor de doi ani, neuronii care nu sunt folosiți se atrofiază. Însă tocmai acest lucru dezvoltă inteligența spune neuroștiința. Așa că, dacă ți-ai petrecut primii ani din viață dezvoltând anumite rețele neuronale, în timp ce altele s-au “uscat”, asta a făcut ca o parte din neuronii tăi să fie “măturați” ca frunzele uscate, toamna. Dar tocmai acest lucru ți-a eficientizat procesul de gândire!
În Creierul fericit, autoarea spune că fiecare neuron poate avea mai multe sinapse, tocmai pentru că deține mai multe dendrite. Aceste “ramuri” noi cresc atunci când există un nivel ridicat de stimulare electrică. Așa apar asocierile de idei, de exemplu.
Putem observa la ceilalți că atunci când cineva îndrăgește animalele pare să asocieze totul cu ele. Ori, de exemplu, persoanele religioase par să asocieze ceea ce se întâmplă în realitatea înconjurătoare cu propriile convingeri religioase. Autoarea spune că indifferent de asocierile pe care le facem, nu le simțim ca pe niște tentacule dezvoltate de neuronii des utilizați, ci ca pe un “adevăr”. Așadar, experiența modifică crerieul și ce credem noi ca fiind adevăruri.
Pentru ca electricitatea să poată traversa o sinapsă, densrita de pe o parte trebuie să elibereze o substanță chimică care să ajungă la receptorul de pe cealaltă parte. “Fiecare substanță neurochimicăare propria sa formă complex care se potrivește propriului receptor special, asemenea unei chei într-un lacăt.”
Ceea ce explică neurocercetătoarea este că atunci când ești copleșit de emoții puternice, ceea ce se întâmplă e că eliberezi mai multe substanțe chimice decât pot procesa acei receptori. Și simți acea copleșire până reușește creierul să creeze mai mulți receptori. Așa te adaptezi când “treci prin ceva”.
Iar dacă un receptor nu e utilizat o vreme, el dispare. Concluzia e că e nevoie să ne folosim mai des receptorii pentru fericire, altfel îi pierdem.