Stresul posttraumatic: simptome, legătura cu anorexia

Stresul posttraumatic te schimbă total, te face să te întâlneşti cu altă personalitate a ta, te transformă, iar drumul spre recuperare este, de multe ori, unul anevoios. Poţi ajunge să te lupţi cu stresul posttraumatic dacă ai fost violată, ai făcut un avort, ai trecut printr-un divorţ sau printr-un episod de violenţă domestică.

„Stresul posttraumatic este clasificat ca fiind o tulburare de anxietate, asta înseamnă că persoana diagnosticată simte frică şi o (permanentă) ameninţare. Stresul posttraumatic apare când ai făcut ceva ce te-a depăşit emoţional, când ai păţit ceva ce te-a tulburat profund, când ai cristalizat impactul unui anumit eveniment asupra ta sau a viitorului tău”, precizează psihologul Radu Leca pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Stresul posttraumatic: simptome

Prima legătură negativă a anxietăţii cu realitatea este reprezentata de tulburarea de stres posttraumatic. Prin ce se remarcă această tulburare:

Recomandări

Cum tratezi traumatizantele efecte psihologice ale violului

Poate fi frigiditatea depăşită? Sfaturile psihologului

• a.retrairea intensă a evenimentului traumatic, prezenţa simptomelor de tip intruziv:: amintiri ale evenimentului negativ, de la imagini, la mirosuri, la sunete, la sentimente şi emoţii ce sperie, coşmaruri legate direct de eveniment, flashback-uri ce îl poartă pe subiect în inima amintirilor, teamă, nervozitate, tristeţe, vinovăţie când cineva vorbeşte despre eveniment.
• b.simptome de evitare: încercarea disperată de a evita orice are legătură cu trauma: goluri de memorie, pierderea motivaţiei, senzaţia de izolare şi detaşare, limitarea perspectivelor cognitive şi emoţionale.
• c. simptome de hiperactivare neuro-fiziologică: somnul este agitat, subiectul este furios/iritat, subiectul prezintă dificultăţi de concentrare, este în căutarea permanentă a semnelor ce prevestesc un pericolul, izbucniri nervoase(cu sau fără motiv)

Stresul posttraumatic: factori de risc

• Alcoolism
• Depresie majoră
• Suicid

„Ca să nu mai simtă lucrurile pe care nu le înţelege, subiectul îşi îneacă amarul în dragostea lui Bahus. În lipsa alcoolului sau a altor forme distructive de dependenţă, depresia îşi impune forţa, atât în inconştient, cât şi în conştient. Finalul pentru subiectul cu TSPT poate fi anticipat, dezalcolizare şi terapie, internare şi terapie sau suicide”, adaugă specialistul.

Frica te schimbă în interior. Tot ceea ce puteai face înainte de apariţia fricii, în prezent nu mai poţi. .Subiectul diagnosticat cu TSPT nu înţelege schimbarea, nu o poate asimila şi nu o poate controla.

Stresul posttraumatic şi anorexia

Mulţi dintre cei diagosticaţi cu această afecţiune refuză hrana. „Mâncarea reprezintă un factor de risc în mintea subiectului cu TSPT ( în mod special pentru imaginea avută în societate) sau o formă de răzbunare inconştientă pe sine. (Nu mănânc ca să văd cât rezist, nu mănânc pentru că nu simt nevoia. Nu am de ce să mănânc, nu îmi este foame). Aceste persoane se văd grase sau continuă, chiar şi în prezenţa conştientizării greutăţii, să se răzbune pe sine. Răzbunarea este mai dulce decât orice’’, completează psihologul Radu Leca.

Trecerea de la anxietate la depresie este realizată inconştient de către subiect, dar, cu ajutorul psihologilor, normalitatea poate fi atinsă. „Cu siguranţă, primul pas în lucrul cu subiectul TSPT este echilibrarea emoţională. Atingerea normalităţii este o chestiune de timp şi răbdare”.

De ce unele persoane resimt trauma mult mai puternic decât celelalte

„Aici este vorba despre mixtul dintre educaţie, religie, sensibilitate, familie, reacţii, tip de personaje acceptate. Fiecare dintre noi are cel puţin un personaj pe care îl interprează în funcţie de momentul zilei şi locul unde se află. Tulburarea de stres posttraumatic integrează fiecare personaj în parte în patologia sa şi reinterpretează valorile, implicarea şi imaginea subiectului prin prisma personajelor”, mai spune psihologul Radu Leca.

Stresul posttraumatic: drumul către prăpastie

În general, ne confruntăm cu TSPT când acesta ne opreşte să ne realizăm în viaţa socială şi emoţională. „Am un caz la care mă gandesc frecvent: Subiect: 28 de ani, femeie, caucaziană, divorţată. Aceasta a testat câteva relaţii, respectiv 8, în urma uneia dintre ele a rămas însărcinată. A făcut avort şi a apărut TSPT. Subiectul era incapabil să se mai ridice din pat. Se târa în genunchi pâna la baie, până în ziua în care a acceptat plosca. A refuzat mâncarea timp de 9 săptămâni, medicii o hrăneau intravenos. La auzul oricărui sunet scos de copiii ce se jucau în parcul din faţa geamului ei, vomita, instinctiv, până când a ajuns să se sufoce. Nu mai avea ce să verse.

În urma tratamentului psihiatric şi a terapiei, subiectul a câştigat independenţa hranei. Astăzi, ea mestecă mâncarea şi a înlocuit, inconştient, vomitatul cu tusea. Merge la servicu, are jumătate de normă şi întreţine la limită”, povesteşte psihologul Radu Leca.

Stresul posttraumatic: tratament şi terapie

În cazurile de stress posttraumatic, tratamentul este reprezentat clasic de mixtul dintre medicamente şi psihologie. „TSPT poate fi aplatizat până la anulare, dar, datorită puterii lui emoţionale, nu se vorbeşte niciodată de vindecare. Subiectul se poate întoarce oricând la TSPT, dorind să simtă anumite lucruri”, concluzionează specialistul.