Situaţia actuală ne forţează pe cei mai mulţi dintre noi să ne petrecem fiecare moment al vieţii alături de persoanele cu care locuim. Desigur, poate în primă fază acest lucru nu sună deloc rău, dat fiind faptul că cel mai probabil, colegii de apartament ne sunt persoane dragi, însă tensiunea se poate acumula cu mare uşurinţă sub presiunea izolării, aşa că iată cum putem preveni certurile şi agitaţia şi cum putem reduce efectele negative ale izolării alături de o altă persoană!
Există câteva lucruri de care este bine să ţinem cont atunci când ne petrecem cea mai mare parte a timpului cu o persoană, într-un spaţiu închis, iar printre aceste lucruri se află şi tensiunea. Devine inevitabil să nu ne confruntăm cu momente tensionate şi să nu ajungem să ne certăm din nimicuri, pe care odinioară nici nu le observam, atunci când petrecem din ce în ce mai mult timp cu un om. Fiecare persoană are o rutină proprie, iar atunci când aceasta devine tulburată în permanenţă de prezenţa altei persoane, se naşte tensiunea.
Încearcă să te axezi pe latura pozitivă a izolării. Ştim, poate fi dificil, însă dacă porneşti deja cu piciorul stâng, enervându-te constant şi focalizându-te pe tot ce e mai rău, nu vei face situaţia mai bună. Gândeşte-te că sunteţi o echipă şi trebuie să acţionaţi conform unei echipe, iar în acest sens, aveţi nevoie de colaborare. Nu-ţi fie teamă să comunici nevoile tale şi fii un ascultător activ atunci când coechipierul îţi transmite la rândul său, nevoile proprii! Vei vedea, aşa va trece timpul mult mai uşor şi nici nu vei mai simţi tensiune!
Devine tentant să băgăm sub preş lucrurile care ne deranjează şi să ne gândim că tensiunea va dispărea de la sine, însă adevărul este că mizeria de sub preş nu are unde să dispară. Tot ceea ce se va întâmpla va fi faptul că sub preş se va acumula un munte de reproşuri, care în cele din urmă vor fi scoase într-un moment nepotrivit şi vor aduce cu sine discuţii total irelevante. Atunci când ceva îţi displace, ai curajul de a spune pe moment, calm şi găseşte o soluţie împreună cu colegul de apartament! Absolut orice poate fi rezolvat, atât timp cât discutaţi despre asta!
Aici vorbim în mod principal despre timp şi spaţiu. Pentru că cea mai mare parte dintre activităţi se desfăşoară în casă, nevoia noastră de timp şi spaţiu este normal să crească, iar aici va veni în ajutor negocierea. Stabiliţi-vă un timp pentru muncă, un timp pentru linişte şi un timp pentru activităţi împreună şi încercaţi să respectaţi nevoile şi cerinţele celuilalt. Devine foarte uşor să ne enervăm atunci când stabilim ceva, iar colegul nu respectă, mai ales când suntem deja sub presiunea momentului, aşa că este crucial să puneţi câteva graniţe şi să vă asiguraţi că sunt respectate, pentru ca relaţia dintre voi să fie sănătoasă şi pozitivă!
Chiar şi atunci când nervii vă sunt întinşi la maxim, încercaţi să vă calmaţi măcar în proporţie de 60% înainte de a adresa o problemă! De cele mai multe ori, ceea ce spunem în momentele de tensiune are o încărcătură negativă puternică şi nu ajută foarte mult la rezolvarea reală a problemei, ci din contră, creează disconfort şi discuţii inutile! Încercaţi să expuneţi, calm, problema pe care o aveţi faţă de coleg şi căutaţi soluţii împreună! Amintiţi-vă că această perioadă este dificilă pentru toată lumea, nu doar pentru voi!
Se va întâmpla să calci greşit şi să-ţi enervezi partenerul/iubitul/soţul, însă asumarea responsabilităţii va rezolva deja jumătate din problemă. Ce sens are să vă întindeţi cu discuţii inutile în care orgoliul va prelua frâiele, când situaţia poate fi cu uşurinţă rezolvată cu un comportament adecvat şi responsabilitate?
Da, mai ales acum, este foarte important să aveţi o discuţie imediat după certuri, când sunteţi liniştiţi, pentru a vă asigura că liniştea s-a restabilit. Nu lăsaţi nimic neacoperit şi nu presupuneţi pur şi simplu că situaţia va trece de la sine. Discutaţi şi clarificaţi – vă va ajuta mult mai mult decât v-aţi putea imagina!