Teoria polivagală: ce presupune

Teoria polivagală a fost enunțată de Stephen Porges în anii ’90, după aproape 30 de ani de cercetări și studii. Potrivit Teoriei polivagale, conexiunea față–inimă le furnizează oamenilor și altor mamifere un sistem integrat de angajare socială care detectează și proiectează semne distinctive de „siguranță” indivizilor din aceeași specie prin expresii faciale și vocalizări ale stării autonome. În cadrul acestui model, felul cum privim, ascultăm și vocalizăm transmite informații care le spun celorlalți dacă apropierea de noi e sigură.

Stephen Porges, cercetător și profesor de psihiatrie la mai multe universități americane, dar și fondatorul Consortium-ului de Cercetare pentru Stresul Traumei, autorul acestei teorii, spune în cartea Ghidul teoriei polivagale- Puterea de transformare pe care ți-o oferă starea de siguranță și conectare că baza succesului în viață este căutarea siguranței. “Scriind cartea aceasta, speranța mea este să scot în evidență rolul important al sentimentului de siguranță ca o componentă de seamă a procesului de vindecare. Dintr-o perspectivă polivagală, un sentiment de siguranță deficitar este principala trăsătură biocomportamentală care duce la boală mentală și fizică”, spune Porges..

Teoria polivagală oferă o narațiune neurobiologică ce se concentrează pe importanța „siguranței” și pe consecințele adaptative ale detectării riscului asupra stării fiziologice, comportamentului social, experienței psihologice și sănătății. Înțelegerea Teoriei polivagale îl ajută pe psiholog să devină conștient de starea fiziologică a clientului și s-o respecte ca pe un determinant major al spectrului comportamental ce poate fi exprimat. Mai mult, teoria poate conduce la tratamente noi bazate pe „exerciții neurale” specifice ce pot fi implementate pentru a ameliora reglarea stării autonome.

Recomandări

Teoria polivagală te ajută să te înțelegi mai bine

Nervul vag și importanța lui pentru identificarea pericolelor

În primul rând, spre deosebire de strămoșii noștri reptilieni primitivi dispăruți din care am evoluat, la naștere toate mamiferele au nevoie de îngrijire maternă. În al doilea rând, mai multe specii de mamifere, inclusiv oamenii, au nevoie de interdependențe sociale pe termen lung pentru a supraviețui. Pentru aceste specii de mamifere, izolarea e „traumatică” și afectează grav sănătatea.

Teoria polivagală subliniază că circuitele neurale care susțin comportamentul social și reglarea emoțională sunt disponibile numai atunci când sistemul nervos apreciază că mediul e sigur și că aceste circuite sunt implicate în sănătate, creștere și recuperare.

Teoria polivagală ne permite să înțelegem că a ne conecta și coregla cu alții este imperativul nostru biologic. Percepem acest imperativ ca pe o căutare a siguranței, ce poate fi obținută numai prin relații sociale reușite în care ne coreglăm comportamentul și fiziologia. Așadar, pentru a ne îndeplini imperativul biologic de conectare, agenda noastră personală trebuie direcționată pentru a-i face pe ceilalți să se simtă în siguranță.

Ce e nervul vag

Nervul vag este un nerv cranian care iese din trunchiul cerebral și merge la organele din corp. El asigură o legătură bidirecțională între trunchiul cerebral și organele viscerale.

În starea sa tonică, nervul vag funcționează ca o frână asupra nodului stimulator cardiac. Când frâna este îndepărtată, tonusul vagal mai redus îi permite inimii să bată mai repede. Din punct de vedere funcțional, căile vagale care duc la inimă sunt inhibitoare și încetinesc ritmul cardiac. Aceasta este deseori percepută ca o stare de calm. Ca urmare, funcția vagală e în mod frecvent considerată a fi un mecanism “antistres”.

Foto: Toa Heftiba pentru www.unsplash.com