Teoria polivagală te ajută să te înțelegi mai bine

Teoria polivagală este un pilon extrem de important al existenței noastre, fiind o sursă foarte bună prin intermediul căreia ne putem înțelege pe noi înșine și o șansă de a ne dezvolta din ce în ce mai mult, în calitate de indivizi. 

Chiar dacă multă vreme unele teorii considerau mintea separată de corp, fără vreo influență reciprocă majoră, acum avem din ce în ce mai multe dovezi științifice care confirmă legătura indestructibilă dintre corpul fizic și psihic. Organismul nostru are o complexitate aparte, care stă în strânsă legătură cu sistemul nervos, din care o parte este condusă de sistemul nervos autonom, care este implicat și în declanșarea stărilor de anxietate sau panică.

În cadrul sistemului nervos autonom există o regiune care se ocupă cu protecția noastră și poartă denumirea de „sistem simpatic”. Acesta este cel care activează celebrele funcții „fight or flight” (luptă sau fugi). Fight or flight reprezintă capacitatea de a face față unui potențial pericol. În vreme ce o parte dintre noi deținem abilitatea de a lupta cu pericolul și de a ieși învingători, există în aceeași măsură și cealaltă parte de persoane, care pur și simplu îngheață și nu pot reacționa în fața unui moment care le produce spaimă.

Recomandări

Valeria Vîrlan: Regula de aur a bunei funcționări a sistemului nervos

Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea: COVID-19 și sistemul nervos

Înțelegerea sistemului nervos autonom a fost destul de abstractă pentru multă vreme, însă în anul 1990 noi concluzii au ieșit la iveală în urma studiilor realizate de Stephen Porges, specialistul care a dat naștere teoriei polivagale. Porges a descoperit faptul că nervul vag (nervul cranial X) este cel mai lung nerv al SNA (sistemul nervos autonom) și este principalul element al sistemului parasimpatic, fiind, practic, responsabil de frânarea organismului (flight). El a denumit această descoperire „teoria polivagală”. Denumirea acesteia are la bază faptul că nervul vag folosește două căi pentru a funcționa: calea ventrală și calea dorsală.

Calea ventrală, aflată în partea de sus, se ocupă de funcționarea inimii și a plămânilor. Fibrele acestei căi ventrale sunt puternic mielinizate (mielinizarea începe din ultimul trimestru de sarcină și se finalizează la finalul primului an de viață), îmbrăcate într-o substanță grasă, facilitând, astfel, transmiterea rapidă a informației. În urma acestei transmiteri, vor apărea reacțiile la frică: creșterea pulsului, anxietatea, respirația devine greoaie, palmele transpiră

La rândul său, calea dorsală se referă la partea de jos a corpului și se ocupă de organele digestive. Fibrele acesteia nu sunt mielinizate deoarece ele reprezintă o formă primitivă a elementelor căii ventrale. Acestea sunt informații care se transmit lent, dar care au o semnificație importantă pentru adaptarea noastră la mediul intern și cel extern.
Un alt aspect cheie al teoriei polivagale îl constituie neurocepția și ierarhia răspunsurilor. Practic, Porges a descoperit că mai avem o formă de percepție, denumită de el neurocepție, care este puțin diferită. Ceea ce o diferențiază de percepția obișnuită este faptul că se produce la un nivel mult mai înalt, dincolo de conștiință și cu toate că nu implică în niciun fel cortexul, este tot o formă de percepție. Neurocepția este abilitatea organismului de a diferenția între tipurile de pericol, pe baza reacțiilor din corp sau a diferitelor indicii din mediu sau interacțiunile cu ceilalți. Neurocepția acționează precum un radar și ne induce starea de anxietate sau panică (atunci când detectează pericol), chiar înainte ca noi să conștientizăm măcar pericolul real; ea se folosește de ierarhia răspunsurilor pentru a detecta problemele.

Tocmai datorită acestor descoperiri adunate în teoria polivagală, putem înțelege mai bine ce se întâmplă în creierul și corpul nostru atunci când simțim o amenințare.

Foto: Hal Gatewood pentru Unsplash