Terapia Sandplay (terapia cu nisip): căror tulburări se adresează și cum ajută adulții și copiii în dezvoltarea personală și vindecarea emoțională

Terapia Sandplay este o metodă terapeutică ce poate fi folosită atât de copii, cât și de adulți în dezvoltarea personală și vindecarea emoțională. Mai multe despre această terapie ne-a vorbit Elena Marițescu, psihoterapeut, care ne-a dat voie să o și cunoaștem mai îndeaproape.

Ce a însemnat pentru ea un traseu profesional marcat de schimbări și alegeri, cum a decis să aleagă drumul terapiei, de ce România are nevoie mai mult ca oricând de specialiști în domeniu și ce este terapia Sandplay, detaliază într-un interviu exclusiv.

De la inginerie la psihoterapie și de la Politehnică la Institutul C.G. Jung, din Zurich, Elveția. De ce ai ales această schimbare în parcursul tău profesional și cum te-a schimbat pe tine, ca persoană, acest traseu?

Elena Marițescu: Cred că este o dezvoltare naturală și necesară a individului ca în diferite perioade din viață să aibă alte nevoi. Într-o perioadă de vârstă poți alege mai mult conform cu cerințele societății, familiei însă în paralel nevoia de cunoaștere a propriei tale persoane, în afara unor roluri sau a unei profesii, devine mai acută zi de zi. Mai târziu în viață, când îi putem oferi șansa să devină cunoscută, găsim o cale să o exprimăm. Acest timp cred că își are rostul lui, este nevoie de un proces de dezvoltare înainte să poată să fie numite, explorate… este vorba de emoții, senzații, experiențe. În cazul meu au încolțit odată cu venirea copiilor pe lume și a rolului de mamă, atunci când am observat că ceea ce gândești logic nu are deloc rezonanță cu cealaltă parte, de emoții, instinctuală așa cum se întâmplă între o mamă și copilul ei. A început ca o nevoie de a înțelege mai mult despre această parte opusă din mine, nu că nu ar fi existat, doar că nu era suficient valorizată și mai târziu am întrezărit posibilitatea de a profesa.

Recomandări

Perfecționismul și anxietatea: ce se poate întâmpla atunci când vrei să fii perfect

Olandezii propun un nou stil de viaţă numit Niksen. Ce presupune acesta

Cum m-a schimbat? Sunt în contact cu mine și cu valorile mele și chiar dacă mai apar și trăiri dificile și temeri, nu mă poate da nimeni la o parte din viață mea. Cred că umblă prea mulți oameni prin lume fără ca viața să fie și despre ei; consider că este cea mai mare realizare într-o viață de om, ca fiecare individ să fie responsabil de a se clădi în acord cu valorile lui interioare/spirituale.

Ce a fost cel mai dificil pentru tine pe acest drum, după dezvoltarea unei cariere de 14 ani, ca inginer în electronică și telecomunicații?

Elena Marițescu: Dificultatea a fost acest travaliu întins pe o perioadă mare de ani. Pentru ceva care se clădește în interior nu poți să acționezi brusc, mintea poate face asta, dar interiorul, nu. Am făcut demersurile de schimbare doar atunci când am terminat și studiile, îmi plăcea prea mult ca să mă uit înapoi. Mă straduisem un timp să creez ceva care să aibă sens și valoare pentru mine, dar până la urmă nu am regăsit în domeniul ingineriei forma prin care să îmi satisfac acest echilibru interior.

În prezent și mai ales după contextul pandemic, foarte mulți oameni se confruntă cu fenomenul burnout, cu lipsă de sens profesional și cu o nevoie de schimbare. Însă această decizie de reconversie nu este întotdeauna ușor de luat și de pus în practică. Ce sfat le-ai da, din experiența ta?

Elena Marițescu: Cred că după pandemie oamenii au experimentat mai acut o nevoie de reorganizare a sistemului lor de valori, s-a pus accentul pe relaționare, uniune, grijă, dar și conștientizare, ce amân, cât mai amân să fiu autentic. Și ulterior pe impactul vieții emoționale asupra condiției de boală și cum dificultățile psihicului (frică, imaginile negative..) influențează sănătatea vieții fizice a omului. Este un proces de conștientizare: oamenii sunt mai atenți la ceea ce simt, ceea ce ii hrănește spiritual și în contrapondere cu evoluția tehnologică ei trebuie să depună eforturi și mai mari pentru a  face față real nevoilor sufletești. Cerințele jobului, ale societății, ale colectivului sau familiei ajung să suprasatureze ființa noastră dacă nu ne cunoaștem: de ce facem și cum facem. Lipsa de sens este un semnal de alarmă că ceva s-a împotmolit, că ceva în ține vrea să se transforme, schimbarea profesională poate fi un prim pas dar nu întotdeauna și nu doar atât.

Este nevoie de timp pentru a înțelege ce se ascunde în spatele burnout-ului (epuizare fizică și emoțională) și de a-ti da voie o perioadă să experimentezi și să descoperi pe unde curge viața ta. Este și un fel de reconversie spirituală.

Ești unul dintre specialiștii cu formare în analiza jungiană, la Zurich. Cum este această experiență pentru tine și de ce te-ai regăsit cel mai mult în acest tip de terapie?

Elena Marițescu: A fost o dorință mai veche a mea de a merge acolo unde s-a născut psihologia analitică, drumul a fost lung și are sens pentru mine. A fost și este o experiență extraordinară, să împart spațiul cu oameni din toată lumea cu aceeași preocupare, sigur este vorba și despre multe examene, ore de supervizare și cazuri scrise, dar asta face parte din procesul meu de dezvoltare și are sens doar pe lângă experiențele avute acolo.

M-am regăsit în modul de înțelegere al vieții psihanalistului C.G. Jung, onestitatea lui și conexiunea cu natura și faptul că a putut să cuprindă și să exprime o multitudine de trăiri omenești, să le conceptualizeze și să le dea sens. Nu am găsit în alte terapii atâta rezonanță.

Ce le aduce clienților experiența ta și care este categoria de public prezentă preponderent în cabinetul tău?

Elena Marițescu: Competențele mele sunt pe psihologie clinică, școlară-educațională, psihoterapie analitică și sandplay. Lucrez în cabinet din 2013, cu adulți, copii, adolescenți și familiile acestora.  Nu am o categorie de public în mod special la mine în cabinet, singurul lucru comun între mine și pacienți este speranța că putem trăi și găsi împreună soluții la suferințele interioare.

Poate să fie o problemă legată de școală, de relaționare cu prietenii, cu familia, o pierdere, o îndoială, o temere, o traumă sau dorința de dezvoltare personală, toate acestea își pot găsi un mod individual de exprimare: fie prin vise, desene, lut, imagini sandplay, imaginație sau cuvinte.

În psihologia analitică relația este foarte importantă, lucrul meu cu mine și experiența mea în analiza personală, supervizari, dar și ca om mă reprezintă în cabinet. Astfel că, schimbarea carierei, dificultățile în diverse relaționări sau experiența mea ca părinte, soție și psiholog mă îmbogățesc în fiecare zi și mă ajută să mă dezvolt mai departe.

Mai ales în terapia prin sandplay, accentul se pune pe sentimentul de conexiune între pacient și terapeut, este ceea ce numim rezonanță, o stare conștientă, receptivă către comunicarea inconștientă care vine din partea pacientului.

Despre terapia Sandplay (terapia cu nisip) și candidații ideali

Ești, de asemenea, membru al International Society for Sandplay Therapy și ai fondat în România Institutul de Sandplay Therapy. Ce este terapia cu nisip și care este modul de lucru?

Elena Marițescu: În prezent sunt router independent, în proces de a deveni membru al ISST (Internațional Society for Sandplay Therapy). Împreună cu încă 4 colegi și ei pe același drum, am fondat  IST (Institutul de Sandplay Therapy în România). În cadrul acestui Institut avem în desfășurare o formare acreditată la CPR (Colegiul Psihologilor din România) unde absolvenții facultății de Psihologie pot începe o formare pentru a deveni psihoterapeuți în Sandplay. Este o formare cu profesori ISST și analiști Jungieni de la CGJung, Zurich.

Psihoterapia prin Sandplay este un mod de psihanaliză în care psihicul poate să acceseze informații și resurse ale inconștientului; prin crearea unor lădițe spontan, poate fi o imagine sau poate să fie un joc, dăm voie acelei părți necunoscute să se exprime, să vorbească până când devine integrată la nivelul conștientului.

Care este istoria Sandplay Therapy și ce beneficii aduce clienților în terapie?

Elena Marițescu: Sandplay este o denumire apărută în anii 1950în Elveția, folosită de Dora Kalff, și este bazată pe teoria psihologiei analitice și a filosofiei orientale. Ea a observat că în această joacă din lădiță se regăsesc procesele de dezvoltare din psihanaliza Jungiană. Dora Kalf s-a format apoi la Institutul C.G. Jung din Zurich.

Folosind nisip, apă și miniaturi, clienții pot exprima trăirile vieții lor interioare, în lădiță. Într-un spațiu „liber și protejat” așa cum spune Dora Kalff, psihicul poate exprimă experiențe preverbale și blocaje inconștiente. Acest proces este de conexiune a inconștientului (sursă spirituală a omului) și a conștientului (Ego), în vederea  activării capaciatii lui de a găsi soluții pentru conflictele interioare. Prin joacă, și adultul își poate recupera amintiri pierdute, poate elibera fantezii inconștiente și astfel poate accesa imagini spontane de reconciliere.

“Emoțiile puternice fac posibile schimbări”, însă trebuie să ni le reprezentăm, ne spune și Ruth Ammann, cea care mi-a fost supervizoare, cu care am avut o relație deosebită timp de patru ani și căreia îi port o amintire tare dragă pentru că, din pacate nu se mai află printre noi.

În cartea ei, care a apărut la Editura Trei, „Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay” vorbește despre înțelegerea acțiunilor noastre, a nemulțumirilor, sentimentelor ajută în a descoperi blocajele și nevoile reale ale fiecărui individ. Fie că tematica este familială, relațională cu prietenii, colegii sau gestionarea trăirilor după pierderi, divorțuri, căutarea unui nou job, toate acestea își pot găsi liniștea în resursele sau chiar conflictul care se află în interiorul pacientului.

„Jocul este un proces creativ foarte valoros pentru că fricile, tensiunile și ideile fixe încep să scadă aproape instantaneu…”, ne spune și Dora Kalff, în cartea “Sandplay. O abordare psihoterapeutică a psihicului”, 2003.

Căror categorii de tulburări se adresează terapia Sandplay și în ce mod se dovedește mai eficientă decât în alte tipuri de abordări? 

Elena Marițescu: Din perspectivă neuropsihologică, aș simți necesar a da câteva detalii despre evoluția părții fizice (creierul) în paralel cu dezvoltarea părții psihice pentru că din punct de vedere neurologic se dezvoltă cercetări care să pună în relație psihoterapia sau sandplay-ul și dezvoltarea sinapselor neuronale.

În structura creierului avem acest talamus, un centru nervos care joacă un rol de integrare în majoritatea funcțiilor nervoase. El primește informațiile senzitive și senzoriale și le analizează înainte de a le transmite cortexului cerebral. Stimulii emoționali ajung în talamus și pot să treacă direct la Amigdala care produce un răspuns emoțional. Corpul amigdalian (sau amigdala cerebrală) este o parte foarte mică din creier, dar are un rol foarte important, este un centru de procesare a emoțiilor. Dacă nu funcționează cum trebuie duce sau contribuie la emoții perturbatoare/simptome.

Cortexul senzorial procesează și găsește sens cu ajutorul celor 5 simțuri: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ și somatosenzorial. Dacă talamusul trimite rapid informația către amigdala fără să treacă și pe la cortexul senzorial, răspunsul emoțional o să fie exagerat, disfuncțional pentru că nu sunt multe informații disponibile la momentul respectiv, adică să existe o reprezentare cât mai exactă. Este ceea ce specialiștii numesc „drumul scurt și murdar” și „drumul lung” între talamus și amigdală. Drumul cel lung care trece și prin cortex oferă o mai mare conștientizare, este partea din creier care se dezvoltă mai târziu în viață, este integrată mai mult în condițiile vieții reale și presupune prezența unui Eu conștient.

În psihologia analitică, avem acest concept de complex, care face ca persoana să fie dintr-odată prinsă emoțional într-un conflict interior care să nu aibă legătură cu realitatea și care te face să vezi distorsionat evenimentul extern. Aceste complexe spunem că atunci când se constelează includ întotdeauna și corpul, el este tulburat instantaneu de eliberarea emoției. Aceste complexe sunt de cele mai multe ori inconștiente și putem emite ipoteza că folosirea continuă a acestei rute între talamus și amigdala cerebrală poate duce la o activare cronică a acestei rute (Axa HPA – axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală).

Complexele pot să aibă legătură cu prima etapă de dezvoltare a psihicului și aceste emoțîi să fie stocate în memoria somatică, o experiență intensă care a rămas că amintire în corp fără că mintea să o cunoască. De aceea complexele, aceste emoții intense disturbante își găsesc reprezentarea prin somatizări/boli. „Complexele sunt actorii din visele noastre pe care îi confruntăm atât de neputincios. Psihologia viselor ne arată cât de clar s-ar putea dori cum complexele apar în formă personificată atunci când nu există nicio conștiință inhibitoare care să le susțină, exact ca hobgoblinii din folclor, care se prăbușesc prin jurul casei noaptea”- C.G. Jung, (1934, în Colective Works, vol. 4, par 202-203).

Analiza viselor, simbolurile, imaginile spontane sau ladițele create în nisip fac parte din munca de psihanaliză. Senzațiile, trăirile, fanteziile sunt elemente valoroase pe parcursul unui proces de psihanaliză.

În mod special terapia prin sandplay accesează instantaneu acea zona emoțională neexplorată, acea memorie somatică pentru că implică încă de la început: atingere, senzație, culoare, nisip, apă, astfel că prin acest proces exploratoriu, de revizitare a locurilor de mult simțite și necunoscute, pot să își găsească un drum către înțelegere, integrare în conștient, adică în personalitatea noastră.

Copiii sunt foarte dornici de joacă, sunt mai aproape de zona inconștientă, nu au formate atât de multe apărări de cum ar trebui să se poarte și se lasă mai ușor în voia jocului, nu se simt judecați. Ei nu pot vorbi despre trăirile lor, conflictele pentru că nu știu încă să se protejeze și reperul lor este cum se poartă ceilalți cu ei, indiferent dacă este bine sau mai puțin bine. Este o psihoterapie exploratorie care permite corpului să deseneze și să creeze luptele de acasă, de la școală din realitate sau din imaginație.

Nu se adresează doar unor anumite tulburări, este o psihoterapie non-verbală și non-directivă. Nu poate fi tratată că pe o tema dar pot sugera să facă sandplay celor care se simt blocați, celor care funcționează mai mult cu partea rațională/logică pentru a activă partea opusă din ei. Această situație apare mai mult la adulți sau câteodată la adolescenți care se confruntă cu această perioada de confuzie și care se retrag într-o zona mai riguroasă de tipul alb-negru.

În cartea sa, „Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay”, Ruth Ammann, analista jungiană, fost Președinte al ISST care s-a format cu Dora Kalff, spune: “Așadar jocul cu nisip se pretează în mod deosebit adulților și copiilor cu tulburări timpurii, deoarece el poate duce într-o manieră non-verbală, jucăuș-creatoare înapoi în straturile sufletești ascunse adânc ale primei copilării.”

Această punctează și importantă terapiei prin sandplay în cazul bolilor psihosomatice:

„În ceea ce mă privește jocul cu nisip a devenit tot mai important în tratarea bolilor psihosomatice. Materia primă, respectiv nisipul și apa, au o legătură atât de directă cu corpul omului, încât terapeutului familiarizat cu anatomia organismului omenesc și cu funcțiile creierului i se deschide o înțelegere cu totul nouă a terapiei prin jocul cu nisip și în consecință, noi posibilități terapeutice.”

Ce scoate la iveală terapia Sandplay?

Pe lângă această unealtă de lucru, cabinetul tău le oferă celor care îi calcă pragul o lume inedită, populată cu tot felul de figurine. Cum îi ajută acestea pe clienți și ce scot ele la iveală în cadrul terapiei? Ne poți da câteva exemple?

Elena Marițescu: Figurinele, alături de spațiu și de ladițele cu nisip sunt valoroase doar prin prezența terapeutului. Acesta trebuie să fie pregătit în această terapie atât educațional, dar mai ales prin analiză personală, adică prin propriul proces în sandplay. Figurinele pot evoca diverse amintiri din copilărie sau pot fi încărcate cu dorințe reprimate sau nevoi nesatisfăcute acestea fiind în inconștientul personal, dar pot accesa și inconștientul colectiv. Prin proiecția inconștiență (ceva din psihic care este încă nedescoperit) asupra unor figurine și în relația fizică cu nisipul (activarea senzorialitatii creierului), în prezența terapeutului care însoțește în această exprimare, poți crea imagini în lădița cu nisip și experimenta trăiri, emoții, amintiri sau doar să îți dai voie să te joci. Aceste imagini, vizualizate ulterior, încercând poate să faci o poveste sau să asociezi cu ceva din viață ta, pot fi conștientizate și pot aduce o nouă înțelegere asupra vieții.

De exemplu, pot folosi o casă care poate reprezenta un spațiu al meu interior de siguranță, poate fi structura personalității mele, pot adaugă unele animale sau pot face un gard sau nu pentru a mă simți protejată, mă pot lupta cu un balaur, pot fi eu eroul și mâinile și senzațiile mă pot duce direct în poveste în care protejat de marginile laditei, de ora de terapie și cel mai important de terapeut, pot găsi mai multe resurse cum să ies din această dificultate. Nu mă pot arunca în lupta dacă nu sunt protejat. Posibil că mâinile să aleagă ceva fără atenția conștiinței mele, să fac o poveste pe care o voi înțelege mai târziu, să vorbesc fără să fiu conștientă de conflictul interior care stă la baza unui simptom… Ulterior, făcând o poveste, încep să asociez sau nu, depinde cât de profundă este acea imagine, să înțeleg ce îmi stă în cale sau doar să rămân cu imaginea să reflectez la ea…

Un alt element foarte important pe care Dora Kalff probabil l-a împrumutat din Buddhism, este liniștea. Nu vorbim pe parcursul elaborării lădiței, nu facem interpretări, este o formă de respect față de psihic și de energia inconștientului care se prezintă. Pacienții mei în general au traume în copilăria mică sau chiar din perioada intrauterină sau traume transgenerationale. Respectul și poziția umilă, așteptarea și grijă față de imaginea care apare și este expusă are nevoie de spațiu, conținere și reflectare. Terapeutul își notează ordinea figurinelor, poziția acestora, modul în care se lucrează nisipul și trăirile care apar pe parcursul elaborării ei. Este în spațiu sacru, un fel de mindfullness, folosind un termen mai modern, pe care terapeutul trebuie să îl susțină în interiorul lui.

Pentru procesele sandplay cu copiii, mă întâlnesc regulat cu părinții, adâncesc anumite teme sau subiecte care apar în lădiță pentru a putea înțelege mai bine dinamică familială sau personală a copilului. De cele mai multe ori, aspecte neglijate de către minte, anumite secrete sau neputințe parentale odată dezvăluite și conștientizate eliberează și pacientul de simptom; altădată trebuie să aștepți mai multe imagini și mai multe întâlniri, durata procesului sau succesul din perspectiva dorinței lor pentru copil, poate fi o necunoscută.

Pentru adulți, procesul este diferit, pot lucra vise, imaginație activă și lădițe de sandplay alături de terapia verbală.

Evoluția psihoterapiei în România

Cum vezi tu, în prezent, evoluția psihoterapiei în România și interesul/deschiderea românilor pentru întâlnirea cu un psihoterapeut?

Elena Marițescu: Există o evoluție foarte bună a psihoterapiei și o deschidere a populației către această specialitate, dar ținând cont de faptul că a fost așa de mult timp neglijată, mai este încă mult de făcut. Interesul pentru psihoterapie a crescut în ultima perioadă, oamenii sunt foarte dornici să se cunoască, să înțeleagă și mai ales să lupte.

Ca și țară cu o istorie așa de veche, bogată și tumultoasă, începând de la daci cu ritualurile și credințele lor până la perioada comunistă, este necesar ca integrarea acestor opuse din psihicul uman al zonei noastre să fie lucrate de către fiecare individ  în parte pentru ca în final să se poată elibera o energie creatoare și ulterior de a putea avea o mai  bună unitate/identitate națională.

Este mare nevoie și de un sistem de asigurare pentru sănătatea emoțională. O țară care nu recunoaște și nu validează importantă echilibrului emoțional poate pierde multe resurse, oamenii trebuie să fie sănătoși ca să poată crea și ajuta la dezvoltarea personală și națională.