Trauma abandonului: rana de abandon și masca dependentului

Rana de abandon este una dintre cele mai grele traume ale copilăriei. Pentru a înțelege mai bine traumele copilăriei și impactul lor asupra noastră, Alina Iliescu – Psihanalist de familie, cuplu și grup ne-a exemplificat cum gândesc cei care au suferit aceste răni și trauma în copilărie. Pentru toți traumele copilăriei au un impact asupra vieții nostre de adult. În acest articol, am detaliat trauma și rana abandonului și masca dependentului.

 A abandona pe cineva înseamnă a-l părăsi, a-l lăsa deoparte, a nu vrea să te ocupi de el. Mai multă lume confundă respingerea cu abandonul. Alina Iliescu explică în ce constă diferenţa dintre ele. Dacă, de exemplu, într-un cuplu, unul dintre parteneri decide să-l respingă pe celălalt, îl îndepărtează pentru a nu-l mai avea alături de el. Dacă, din contră decide să-l abandoneze, îl părăseşte, pleacă pentru a se îndepărta de celălalt, temporar sau definitiv.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

Care este tipologia dependentului?

Recomandări

Ce să nu spui niciodată unei persoane cu anxietate

(P) Pașii necesari in creare de site-uri web profesionale pentru afaceri

Victima are nevoia de prezenţa cuiva, de atenţie şi mai ales de susţinere. Dificultatea de a face sau de a decide ceva singur. Cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat. Voce de copil. Dificultatea în a accepta un refuz. Tristeţe. Plânge uşor. Atrage mila. Într-o zi e vesel, într-o zi e trist. Se agaţă fizic de ceilalţi. Psihic. Vedetă. Caută independenţa. Îi place sexul.

Recomandări

Perfecționismul și anxietatea: ce se poate întâmpla atunci când vrei să fii perfect

Olandezii propun un nou stil de viaţă numit Niksen. Ce presupune acesta

Câteva exemple de abandon

Rana trăită în cazul unui abandon se situează de la început la nivelul lui a avea şi a face, mai degrabă decât la nivelul lui a fi, cum este în cazul rănii de respingere. Alina Iliescu a exemplificat în continuare câteva situaţii care pot trezi rana de abandon la un copil. Un copil mic se poate simţi abandonat dacă mama lui este dintr-o dată foarte ocupată cu un alt copil nou-născut. Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebeluşul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau cu dizabilităţi. Copilul cel mic va avea mereu senzaţia că mama lui se ocupă periodic de bebeluşul nou sosit. Şi va începe să creadă că aşa va fi de aici înainte, pentru totdeauna, că nu-şi va mai regăsi niciodată mama.

Copilul se simte abandonat dacă părinţii lucrează în fiecare zi şi au foarte puţin timp pentru el

Când este dus la creșă, grădiniță sau spital şi este lăsat acolo. Nu înţelege ce i se întâmplă. Dacă este conştient că s-a purtat urât, fie şi în cel mai mic detaliu, în săptămânile anterioare şi a simţit că părinţii s-au săturat de el, sentimentul de abandon va fi şi mai pronunţat. Poate crede că părinţii săi l-au abandonat pentru totdeauna. Chiar dacă aceştia îl vizitează în fiecare zi, durerea înscrisă în momentul în care s-a simţit abandonat este mai puternică. Iar această suferinţă îl determnină să-şi creeze o mască, având convingerea că acea mască îl va ajuta să nu mai retrăiască durerea iniţială.

Când părinţii îl lasă în grija altcuiva (la bunici), în timpul vacanţelor

Chiar dacă aceste persoane sunt din familie, dacă mama lui este mereu bolnavă, iar tatăl este prea ocupat sau absent pentru a avea grijă de el, copilul va fi obligat să se descurce singur. Mai multe persoane care suferă de rana de abandon au mărturisit că au trăit în copilărie o lipsă de comunicare cu părintele de sex opus. Îl considerau pe acesta prea închis în sine şi îi purtau pică pentru faptul de a-l fi lăsat pe celălalt părinte să ocupe prea mult loc. Multe dintre aceste persoane erau convinse că nu-l interesau de loc pe părintele de sex opus.

Când părinții pleacă din țară și își abandonează copiii pentru un trai mai bun

Acum putem vorbi de milioanele de copii abandonați și lăsați în grija rudelor. Ne putem gândi la consecințele psihice a acestui abandon în masă. Când apare abondonul părinților în istoria de viață apare și un doliu neintegrat, o separare nerealizată, acest aspect provoacă trăiri anxioase puternice, care se amplifică și mai mult pe fondul neînțelegerii de către persoană a cauzelor acestora. Grație transmisiei transgeneraționale, copilul se constituie în receptorul ansamblului conflictelor parentale adunate în filiație. Reconstrucția genealogiei parentale devine necesară pentru înțelegerea motivelor pentru care abandonul a devenit unica „soluție”. Tot ceea ce nu a putut fi elaborat de-a lungul istoriei familiale, transgeneraționale, legate de statutul de părinte.

Respingerea părintelui de același sex

Un copil poate trăi o experienţă în care să se simtă abandonat de către părintele de acelaşi sex, dar în realitate ceea ce simte în relaţia cu acest părinte este rana de respingere. De ce? Deoarece părintele de acelaşi sex, care nu se ocupă de el, acţionează astfel deoarece se respinge pe el însuşi, iar copilul simte acest lucru foarte adânc. Atunci când un părinte se respinge pe sine şi are un copil de acelaşi sex ca şi el, este normal şi uman ca el să respingă acel copil, chiar inconştient fiind, pentru că acesta îi reaminteşte de el însuşi, în fiecare moment. Cei care suferă de rana de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv. Lipsa hrănii fizice poate de asemenea să provoace o rană de abandon, care de obicei apare înainte de vârsta de doi ani.

Victimei îi place să joace des rolul salvatorului

De exemplu, dependentul va juca rolul părintelui faţă de fraţii şi surorile lui sau va încerca să salveze pe cineva pe care-l iubeşte dintr-o situaţie dificilă. Şi acestea sunt mijloace subtile de a primi atenţie. În schimb, când un dependent face multe lucruri pentru cineva, îşi doreşte mai ales să primească mulţumiri, să se simtă important. Această atitudine îi aduce însă, adeseori, dureri de spate, deoarece cară în spate responsabilităţi care nu îi aparţin.

Cea mai mare nevoie a dependentului este să fie susținut de ceilalți

Fie că are sau nu dificultăţi în a lua singur deciziile, dependentul cere de obicei părerea sau acordul celorlalţi înainte de a lua o decizie. Are nevoie să se simtă susţinut, sprijinit în deciziile pe care le ia. Din cauza aceasta, acest tip de persoană poate fi considerată drept cineva care are dificultăţi în a lua o decizie dar, în realitate, nu se hotărăşte sau se îndoieşte de acea decizie doar dacă nu se simte susţinut de altcineva. Aşteptările lui faţă de ceilalţi depind de ceea ce pot aceştia să facă pentru a-l ajuta. Deşi are nevoie de ajutor, este interesant de observat că, dependentul foloseşte des expresia: „Nu mai suport”. Totuşi, nu de ajutor fizic are nevoie în primul rând, ci mai ales de a se simţi susţinut de cineva în ceea ce face sau vrea să facă. Atunci când e susţinut se simte iubit şi ajutat.

Dependentul poate părea leneş

Nu-i place să facă activităţi sau muncă fizică singur, are nevoie de prezenţa cuiva pentru a suporta acele activităţi. Atunci când face ceva pentru altcineva, o va face sperând să obţină în schimb afecţiune. Când primeşte afecţiunea dorită făcând ceva plăcut cu altcineva, îşi doreşte ca acea situaţie să dureze mai mult. Când se termină, va spune: „Ce păcat că s-a terminat atât de repede!”. Încheierea unei situaţii plăcute este trăită tot ca un abandon.

Dependentul care este în parte şi victimă

Are tendinţa, mai ales în cazul femeilor, de a avea o voce subţire, de copil şi de a pune multe întrebări. Acest lucru se vede când cere ajutorul cuiva: îi este greu să accepte un refuz şi are tendinţa să insiste mult. Cu cât suferă mai mult când primeşte un refuz, cu atât mai mult este pregătit să folosescă toate mijloacele pentru a obţine ceea ce vrea ea. Adică să manipuleze, să se supere si să şantajeze.

Singurătatea este cea mai mare frică a dependentului

Este convins că nu poate să o gestioneze, de aceea se agaţă de ceilalţi şi face orice pentru a le obţine atenţia. Este pregătit să face orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi părăsit. Este în stare să suporte situaţii foarte dificile, înainte de a pune capăt unei relaţii. In astfel de circumstanțe apar următoarele întrebări: „Ce o să mă fac singur? Ce o să devin? Ce o să mi se întâmple? Adesea este în conflict cu el însuşi, deoarece, pe de o parte cere multă atenţie, iar pe de alta, îi este teamă că dacă cere prea multă, va sfârşi prin a-l deranja pe celălalt. Iar acesta din urma va putea atunci să-l părăsească.

Ignorarea problemelor din cuplu

Persoana dependentă este cea care are cea mai mare capacitate de a nu vedea problemele din cuplu. Preferă să creadă că totul merge bine din teamă de a nu fi abandonată. Dacă partenerul o anunţă că va pleca, va suferi cumplit, deoarece, nevăzând problemele nu se aştepta la asta. Atunci când un dependent se simte abandonat, crede că nu este suficient de important pentru a merita atenţia celuilalt.

Când se vindecă rana dependentului?

Rana de abandon este pe cale să se închidă când vă veţi simţi bine chiar dacă sunteţi singuri şi veţi căuta mai puţin atenţia celorlalţi. Viaţa va deveni mai puţin dramatică. Veţi vrea tot mai mult să începeţi proiecte şi chiar dacă nu veţi avea sprijinul celorlalţi, veţi continua să le susţineţi.