Tu ştii care îţi e menirea?

De multe ori avem impresia că nu suntem pe drumul cel bun, că ceea ce facem nu are sens, nu are legătură cu menirea noastră. Călătoria aflării sensului profund al vieţii noastre este una iniţiatică, de autodescoperire.

Procesul poate fi făcut de unul singur sau ghidat de un terapeut ce şi-a descoperit propria  menire. Oltea Tudose, instructor de Theta Healing cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul dezvoltării personale, ne dă câteva idei despre cum am putea începe să demarăm procesul de autodescoperire.

Oamenii caută un sens în viaţa lor, îşi doresc ca eforturile lor să aibă sens, ca rezultatele lor să îi împlinească. Am aflat cumva cu toţii că drumul personal e important şi mulţi dintre noi ajungem la vârstă căutărilor, însetaţi să îl găsim. Cuvinte că “drumul”, “menirea”, “împlinirea destinului” încep să apară în lecturile noastre şi parcă mesajele universului vin şi ele într-o formă sau alta. Încercăm să ne lăsăm conduşi către “ţelul” nostru şi pe drumul ăsta facem şi tot felul de “dansuri”.

Recomandări

Învaţă să comunici mai bine! Iată un ghid util oferit de Andreea Burdalescu!

Recompensă sau pedeapsă – cum motivezi un copil?

Ne simţim chiar graţioşi uneori, dar de cele mai multe ori ni se pare că nu avem nici ritm, nici muzicalitate, aşa că pare că “dansul” nu ne iese. Iar coregrafia şi graţia “altora” pare mult mai reuşită. Aşadar începem căutarea de sine şi dăm de nenumărate instrumente: dezvoltare personală, lecturi, conversaţii, terapie, cursuri spirituale, acupunctură, chiar şi tantra.

Lumea abundă de informaţii şi totuşi de multe ori nu “înţelegem muzica” şi pare că nu ne iese “dansul”. Bine, bine, caut şi vreau să caut, mă străduiesc chiar foarte mult, dar eu când voi fi “graţioasă” cu adevărat?

Ce e bine, ce e rău? Ce se face şi ce nu se face?

Am primit zilele trecute întrebarea “Credeţi că Theta Healing mă ajută să îmi găsesc drumul?” Înţeleg  întrebarea şi totuşi aş vrea să răspund tot printr-o întrebare pe care te invit să ţi-o adresezi:

“EU unde vreau să ajung?” Eu nu îţi cunosc drumul, nu te cunosc, nu pot să ştiu ce tehnică te ajută pe drumul căutărilor tale, de fapt nimeni nu ştie. Singurul indiciu sănătos este intenţia ta de a te cunoaşte pe tine, de a fi în legătură cu adâncimile sufletului tău, dincolo de toate măştile pe care a trebuit să ţi le pui de-a lungul vieţii ca să arăţi la suprafaţă că “totul e bine”, pe când în spatele lor nu ştiai nici ce să crezi, nici cum să înţelegi emoţiile puternice, durerile, tristeţile, frustrările şi sentimentele de a fi neacceptat, neauzit…

Întâlnesc în sesiunile mele situaţii din vieţile clienţilor mei pe care, împreună, le descâlcim şi vedem clar cum ele provin, de cele mai multe ori, din copilărie. Câţi dintre noi nu îşi aduc aminte de sentimente de neînţeles pentru un copil de 2 sau 5 ani, singurătate în faţă unei situaţii pe care mama sau tatăl nu au ştiut să o gestioneze, când ei nu au ştiut să ofere afecţiune sau acceptare, când tocmai mama s-a temut să îşi ia fetiţa în braţe, deşi asta era ceea ce ea ar fi avut nevoie cel mai mult?

Sau sentimentele de neînţeles pentru un copil curios să exploreze, să îşi încerce puterile, oprit de părinţi cu etichete “nu poţi că eşti mic” sau “ai să cazi”… şi în urmă cărora acum-adultul nu îşi dă voie să exploreze simţindu-se inferior şi lipsit de protecţie.

Iubirea faţă de părinţi este lucrul cu care copilul se naşte şi ar putea să rămână pură dacă răspunsul părinţilor ar fi fost tot necondiţionat. Însă cu toţii am trecut prin traume în copilărie, unele mai evidente şi altele mai subtile, şi părinţii noştri de asemenea.

Fiecare a făcut ce a ştiut, e adevărat, şi putem avea compasiune pentru toţi dar, pentru a ajunge într-adevăr la adâncimile sufletului propriu, prima faţă de care trebuie (nu e cel mai frumos cuvânt acest “trebuie” însă vreau să îl accentuez, aşadar: trebuie) să ai compasiune EŞTI TU. Pe drumul acesta de empatie de sine, cândva, vei înţelege că ce cauţi este, de fapt, în TINE.

Ce cred eu este că cel mai important ingredient este INTENŢIA TA de a te descoperi pe TINE.
Şi eu lucrez şi caut de mai mult de 10 ani şi am experimentat de toate, şi urcuşuri şi coborâşuri, cursuri, conversaţii, cărţi şi terapie. Sunt diferită de acea Oltea de acum 10 ani, asta e clar. Am aflat şi că voi mai lucra mai departe, pentru că e fascinant ce descopăr. Motorul meu este această intenţie de a fi cea mai apropiată prietenă a mea, cea care îmi înţelege cel mai bine sufletul, dorinţele, durerile, cu tot devotamentul.

Şi această intenţie m-a purtat în ultimii 10-12 ani (conştient) şi toţi anii vieţii mele de până acum prin tot felul de experienţe, unele organizate – cum sunt cursurile sau terapia – şi altele provenite din viaţă de zi cu zi şi din relaţionarea cu oamenii din jurul meu, din toate am învăţat câte ceva.

Pentru mine, de exemplu, Theta Healing a venit ca o potrivire perfectă, în căutarea mea de a-mi simplifica explicaţiile. Această tehnică se completează foarte bine cu toate celelalte învăţături căpătate de mine în viaţă, dintre care în întâlnirile cu clientele şi clienţii mei folosesc, de pildă, comunicarea non-violentă, parenting, noţiuni de traumă psihică sau cele din sfera relaţiilor de cuplu. Aşadar, toate aceste lucruri au venit pentru că m-au interesat foarte mult şi fac parte din viaţa mea personală şi profesională. Am descoperit experimentând multe din interiorul meu, m-am “apropiat” de mine explorându-le.

Despre diferenţa pe care o fac între viaţa mea personală şi cea profesională voi scrie separat. Rămân acum la esenţa întrebării de mai sus şi revin cu provocarea de a-ţi fi tu ţie aproape, ca şi cum ai fi cea mai bună prietenă a ta, care te acceptă, te iubeşte şi te ascultă cu adevărat, te alină şi te ţine în braţe când îţi e greu sau când pur şi simplu simţi nevoia de afecţiune. Din experienţă îţi spun că atunci când îţi dai voie, lucrurile cele mai potrivite apar în viaţa ta. Ai încredere în înţelepciunea ta interioară – adică ai încredere inclusiv în discernământul tău – şi stai cu intenţia ta PENTRU TINE, pentru Binele Tău Cel Mai Înalt.

Însă, e posibil să ai nevoie de cineva care să te ghideze. Iată ce calităţi ar fi bine să cauţi în cel cu care porneşti o călătorie de descoperire. După mulţi clienţi şi multe experienţe personale pot spune că sunt câteva ingrediente pe care eu le aştept de la cei de la care cer ajutorul, traineri sau terapeuţi, valori pe care şi eu le practic în întâlnirile cu clienţii mei:

• empatia – dacă simţi cu adevărat că este conectat cu procesul tău fără să se implice cu judecăţile sau viaţă proprie. Critica nu îi ajută pe oameni să se simtă încurajaţi să facă paşi, să înveţe, cu atât mai greu le este să fie aproape de rănile sufleteşti proprii. În terapie sau în cursuri ai nevoie să ţi se creeze un spaţiu, un cadru, în care să te simţi acceptat cu toate rănile tale – ştiute sau neştiute de tine. Am fost eu însămi “certată” că “din cauza mea” nu mi se arată schimbarea şi tot ce s-a întâmplat a fost să mă simt şi mai rău, nu m-a încurajat, nu m-a propulsat într-un nivel superior al cunoaşterii mele.
Spaţiul de iubire ajută mult mai mult. Închipuie-ţi că eşti un copil care încearcă să se ridice în picioare şi să meargă, ce te ajută? Să fii certat că încă nu ţi-a ieşit mersul pe două picioruşe sau să fii încurajat şi să primeşti încrederea că sigur vei reuşi?

• Binele tău cel mai Înalt – este cel pe care eul tău superior, partea ta profundă şi pură o cunoaşte. Mintea umană nu poate să o cunoască, ci poate doar să emită judecaţi şi păreri proprii. Tu, în rolul tău de client, ai venit să te sprijine cineva să te apropii de această parte profundă a ta şi terapeutul te ţine uşor de mâna, cu dedicare, în timp ce TU îţi găseşti drumul prin hăţişul rănilor tale sufleteşti sau a învăţării tale. Şi nu altfel…

• discernământul şi liberul tău arbitru sunt mai presus decât părerea terapeutului sau a instructorului de curs. Dacă simţi că nu e pentru ţine, nu e pentru tine, oricât de mult ne-ar părea rău nouă, celorlalţi, şi oricât de mult am crede că ţi se potriveşte. Poate ţi se potriveşte dar mai târziu, poate nu e momentul tău acum. Refuzul tău e lecţia celorlalţi, nu e nevoie să te simţi vinovată de asta. Ai încredere în discernământul tău. Cine să îţi dea mai multă încredere în alegerile tale, dacă nu “prietena ta cea mai bună, cea care te susţine şi te iubeşte aşa cum eşti” adică TU?

Aşadar, în concluzie:
Conectează-te cu INTENŢIA ta de a te apropia de partea profundă din tine. Asta e ca o hotărâre pe care o iei când o simţi tu. Apoi viaţa îţi va aduce instrumentele potrivite şi oamenii potriviţi în cale. Foloseşte-ţi discernământul în a alege ce simţi că îţi e potrivit. Ghidează-te în alegerile tale după empatia pe care o primeşti şi o simţi de la terapeutul/trainerul tău în a te “ţine de mâna” în procesul TĂU !