Tulburarea de panică: noi abordări

Tulburarea de panică este de obicei asociată cu o progresie cronică, care are ca rezultat apariția problemelor economice și o pierdere a calității vieții per total. Prevenirea și tratamentul adecvat al tulburării de panică sunt extrem de importante, însă, ne avertizează specialiștii. Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale, ediția a cincea (DSM-5) a fost revizuit pentru a se adapta la o schimbare de paradigmă – de la o abordare categorică la una dimensională – în nosologia și taxonomia psihiatrică. Cu toate acestea, conceptul categoric de tulburare de panică rămâne încă prevăzut în DSM-5.

Au fost propuse mai multe teorii cognitive, comportamentale și neurobiologice pentru a explica patogeneza tulburării de panică. Un studiu a sugerat un model neuroanatomic care integrează diferite puncte de vedere ale tulburării de panică, fie ca boală biologică, fie ca boală psihologică. Conform modelului propus în acest studiu, răspunsurile de frică și atacurile de panică sunt mediate de o „rețea de frică” din creier, care este centrată în amigdală și interacționează cu hipocampul și cortexul prefrontal medial. Acest model neuroanatomic a dat naștere unor cercetări suplimentare, în primul rând în studiile de neuroimagistică. Specialiștii avertizează că mai multe studii suplimentare extinse și avansate de neuroimagistică care se concentrează pe genetica imagistică, învățarea automată și recunoașterea modelelor vor fi, însă, necesare în viitor, pentru a confirma rolul modelului avansat al rețelei de frică în patofiziologia tulburării de panică.

Tulburarea de panică este o tulburare complexă, eterogenă, multifactorială și poligenă. Această eterogenitate nu numai că poate ajunge să complice diagnosticul tulburării de panică, dar complică și rezultatele tratamentului și prognosticul. Până în prezent, nu au fost identificați biomarkeri valizi, specifici sau sensibili pentru tulburarea de panică sau pentru răspunsul la tratament în tulburarea de panică. Până în prezent, au fost propuși potențiali biomarkeri candidați ai tulburărilor de panică, inclusiv neuroimagistică, modele respiratorii, variabilitatea ritmului cardiac, markeri din sângele periferic și dereglarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale; cu toate acestea, utilitatea clinică, sensibilitatea, specificitatea și valoarea predictivă a biomarkerilor pentru tulburarea de panică rămân încă sub semnul întrebării.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

Ca o soluție la problema sensibilității și specificității scăzute a unui singur biomarker, specialiștii au sugerat că ar putea fi aplicată o abordare mai amplă și multivariabilă, inclusiv o combinație de abordări neuroimagistice, genetice și epigenetice pentru a include majoritatea anomaliilor biologice multiple ale tulburării de panică.

În general, tulburarea de panică poate fi tratată eficient cu tratamente medicamentoase și psihoterapie (mai exact terapia cognitiv-comportamentală și intervențiile de mindfulness, care s-au dovedit a fi extrem de utile). Deși tratament medicamentos s-au dovedit a fi benefice în terapia tulburării de panică, potențialele lor efecte secundare pot fi obstacole în menținerea pe termen lung a rezultatelor obținute. Astfel, este important să se asigure și intervenții psihologice eficiente pentru tulburarea de panică, în concomitent.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6354045/?fbclid=IwAR0_kR6Wh8tLqcnPn5vvPXgT9OcYVbK6VvpcoMTcAnNHOwIMI1i4AtMIJSE